Ghe NICA-Blog: Ulise si Penelopa

miercuri, 1 iunie 2011

Ulise si Penelopa

Povestea de iubire dintre Ulise si Penelopa este fascinanta prin modul in care cei doi au stiut sa pastreze dragostea vie de-a lungul anilor. Putine cupluri inteleg sacrificiul, precum aceasta pereche mitologica greceasca. Indragostit de frumoasa Penelope, Ulise o ia de sotie pe aceasta si au impreuna un fiu.

Izbucnirea razboiul troian ii desparte insa pe cei doi, Ulise fiind nevoit sa plece. Ei vor fi despartiti pentru o perioada foarte lunga de timp, aproape 20 de ani. Cu toate ca speranta revederii parea din ce in ce mai mica, Penelope refuza toate cele 108 cereri in casatorie, inima ei fiind daruita pentru vesnicie lui Ulise.

In razboiul troian, Ulise este cel care a avut ideea de a face calul de lemn cu care au reusit sa invinga Troia.

Ulise ii este si el foarte devotat Penelopei, el refuzand o frumoasa vrajitoare care ii ofera dragoste infinta si tinerete vesnica, si toate acestea doar pentru a se putea intoarce acasa la iubita lui Penelope si la fiul sau.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;