Zeii greci-Demetra

Demetra (greacă: Δημήτηρ) era în mitologia greacă zeiţa agriculturii şi a roadelor pământului. Era fiica lui Cronos şi a Rheei şi aparţinea generaţiei olimpienilor. Demetra a avut cu Zeus o singură fiică, pe Persefona, de care era strâns legată atât în ceea ce priveşte cultul cât şi legenda. În timp ce culegea pe un câmp flori, pământul a înghiţit-o pe Persefona; ea a fost răpită de unchiul ei, Hades, care a dus-o cu el în Infern. Zadarnic a căutat-o îndurerată Demetra nouă zile şi nouă nopţi, cutreierând lumea în lung şi-n lat. Nimeni nu-i ştia de urmă. Într-un târziu, Demetra a aflat de la Apollo de soarta fiicei sale. Cuprinsă de jale, Demetra părăseşte atunci Olimpul şi jură să nu-şi reia îndatoririle divine şi locul în rândul zeilor, decât în ziua când îi va fi înapoiată Persefona. Rătăcind pe pământ, după multe peregrinări, ajunge la Eleusis şi zăboveşte o vreme mai îndelungată la curtea regelui Celeus. Între timp, cum pământul nu mai rodeşte şi holdele se usucă, Zeus îl trimite pe Hermes să i-o aducă înapoi pe Persefona. Dar reîntoarcerea fiicei la mama ei nu mai este posibilă. Ascalaphus a văzut-o pe Persefona cum s-a înfruptat în Infern dintr-o rodie. În felul acesta ea s-a legat, o dată pentru totdeauna, de lumea subpământeană. Mânioasă, Demetra îl transformă pe Ascalaphus, singurul martor al sacrilegiului comis, în bufniţă. Persefona însă trebuie să rămână alături de Hades. La insistenţele lui Demetra se ajunge totuşi la un compromis: şase luni din an Persefona va sta alături de soţul ei în regatul subpământean şi şase luni le va petrece pe pământ, lângă mama ei. Reîntoarcerea pe pământ a Persefonei era însoţită de venirea primăverii, de renaşterea naturii şi de plenitudinea verii. Absenţa ei era marcată de ariditate, de anotimpul trist al iernii în care Demetra ducea dorul fiicei sale. În mitologia romană Demetra purta numele de Ceres, o veche divinitate cu care a fost asimilată.