Ghe NICA-Blog: Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138

miercuri, 10 august 2011

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) Ep6

Europa a fost ingrozita cand a aflat ca musulmanii au pus stapanire pe Orasul Sfant. Regii europeni cereau razbunare. Imediat a fost pusa pe picioare una dintre cele mai redutabile cruciade, atat ca numar de oameni cat si ca material. Ea era compusa din trei armate: armata germana, armata franceza si armata engleza. Doua armate au ajuns la destinatie, in timp ce regele german s-a inecat traversand un fluviu din Asia Minora, provocand dispersia armatei sale.

Armata franceza, sub conducerea lui Philippe – Auguste, a reusit sa recucereasca Acra, in timp ce aliatul sau englez, sub comanda lui Richard Inima-de-Leu, a pus mana pe regiunea de coasta mergand de la Tyr la Jaffa, pregatind astfel calea recuceririi Ierusalimului. Totusi, tentativele de a cuceri Orasul sfant au esuat si Richard Inima-de-Leu a fost constrans de a cere un armistitiu. Acesta a fost semnat la 2 septembrie 1192 la Ramalah. El marca terminarea celei de-a treia cruciade.

Spiritul cavaleresc al lui Saladin
A doua zi dupa batalia de la Hattin, Saladin l-a adus in cortul sau pe regele Guy de Lusignan si pe fratele sau Amaury cat si pe printul Renaud de Châtillon. Sultanul i-a oferit regelui Guy un recipient de apa rece pentru a putea sa-si potoleasca setea. Apoi regele i l-a dat lui Renaud.

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;