Ghe NICA-Blog: NOOR INAYAT KHAN-Printesa care a devenit spioana(3)

luni, 19 septembrie 2011

NOOR INAYAT KHAN-Printesa care a devenit spioana(3)

Dupa o copilarie in incaperile reci de la Blooms – bury in timpul razboiului, Noor a crescut in imprejurimile Parisului, la “Fazal Manzil”, o casa foarte scumpa la Suresnes. Mezina a celor patru copii, considerata de toata lumea gentila, distrata si artista prin temperament, s-a aflat dintr-o data in ipostaza de a avea grija de familie cand tatal sau a murit in timpul unei vizite in India in 1927, lasand-o pe mama ei paralizata de durere. In anii 30, Noor a studiat muzica (in special, harpa) la Conservatorul din Paris si psihologia infantila la Sorbonna. Ea a devenit de asemenea un scriitor de talent si autor de povestiri radio - fonice pentru copii. In acea perioada a fost atrasa de un pianist evreu. Dupa invazia Frantei de catre Germania in 1940, Noor, pacifista musulmana, care credea cu tarie in dreptul la independenta al Indiei de sub jugul colonial, a facut alegerea morala care i-a decis cursul destinului si al mortii sale. Ea si fratele sau Vilayat s-au decis ca in fata agresiunii naziste, non-violenta nu era de ajuns. Impreuna, au hotarat sa lupte “pentru a contra agresiunea tiranului”, dupa cum i-a zis Vilayat lui Shrabani Basu in 2003. Supravietuind haosului exodului in masa de la Paris catre Bordeaux, au evadat pe cale maritima cu destinatia Anglia. Acolo, Noor s-a angajat ca voluntar in WAAF (Women’s Auxiliary Air Force, adica Fortele auxiliare feminine ale aviatiei) si a inceput un drum lung de formare in competente radio si mai apoi de a deveni agent secret, in noiembrie 1942.

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;