Ghe NICA-Blog: Calugarul din casa doamnei R(1)

duminică, 9 octombrie 2011

Calugarul din casa doamnei R(1)

Acesata incredibila poveste cu fantome s-a petrecut in urma cu 40 de ani, in anii ’50. Doamna R si cei doi fii ai sai se mutasera intr-un fel de schit din secolul al XVII-lea, care fusese expropriat in timpul revolutiei franceze si vandut ca bun national deoarece calugarii nu dorisera sa se supuna exigentelor noului regim. Familia R facuse o afacere buna, deoarece proprietatea era restaurata superb si intretinuta impecabil de fostul proprietar. Noii proprietari nu intelesesera prea bine de ce fostul proprietar manifestase atata infocare pentru a se debarasa cat mai repede de aceasta locuinta. Intr-o noapte de iunie, la cateva zile dupa instalare, doama R a fost trezita bruc de latraturile ascutite ale cainilor sai si a vazut cu stupoare in penumbra, un fel de ceata opaca desenand o forma bizara care s-a strecurat in camera sa. Aparitia de forma nedefinita a luat forma corpului uman putin cate putin si s-a dovedit a fi un calugar imbracat intr-o roba intunecata cu gluga. Doamna R a ramas imobilizata in pat din cauza fricii. Calugarul s-a indreptat silentios catre semineu in fata caruia a ingenunchiat si a inceput sa se roage. Straniul personaj a disparut apoi ca prin farmec. Doamna R se gasea singura in casa si nu a mai putut sa inchida ochii toata noaptea. A doua zi cum totul parea calm, ea a inceput sa inspecteze incaperile vechii constructii, dar nu a descoperit nici macar o urma a trecerii pe acolo a intrusului misterios. Atunci ea si-a spus ca probabil a visat si nu a vorbit cu nimeni despre vizita nocturna neobisnuita.

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;