Ghe NICA-Blog: Cine a descoperit America?

marți, 11 octombrie 2011

Cine a descoperit America?

Cine a descoperit America

*Foto:Wikimedia Commons

Revelatie soc: stramosii americanilor au sosit din Asia centrala prin stramtoarea Bering, pe atunci secata. Ei au fost precedati de aborigeni veniti din Australia. La acesta concluzie surprinzatoare a ajuns geo-arheologul Sivia Gonzales si echipa sa de la Univerisitatea John Moares din Liverpool. Studiind caracteristicile morfologce ale craniilor gasite in desertul din apropiere de Mexico City, Gonzales a vazut asemanarile cu australienii. Aceste cranii mexicane, inalte nu seamana deloc cu cele ale amerindienilor, mai rotunde si indesate. Datarea cu carbon 14 a relevat o varsta de 12.700 de ani pentru cel mai vechi dintre cranii, facand astfel din el cel mai vechi vestigiu uman cunoscut din toate Americile. Dar cel mai surprinzator este ca acest popor de origine australiana sosit acum peste 13.000 de ani, probabil pe vas, din insula in insula, au persistat pana la 200 sau 300 de ani. Descrierile primilor iezuiti sositi in vestul Mexicului in secolul 18, relateaza intr-adevar de un popor de vanatori pericue, cu corp subtire si alimentindu-se in principal cu moluste. Cum s-a facut popularea Americii? Intr-un singur val de colonizare sau in randuri succesive? De cine? Cand? Noua ipoteza, bazata pe un studiu de material inedit, a ridicat inca si mai multe probleme. Osemintele vor fi supuse unor teste ADN si comparate cu cele ale aborigenilor actuali, fapt ce ar putea confirma ideile avansate. Aceasta ar semnifica faptul ca stramosii americanilor nu au fost primii sositi pe continent si ca cel putin un popor, si de ce nu mai multe, i-au devansat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;