Nemarcat.
Durata: 5-6 ore
Distanţa: 16 km
De la Ciopeia, unde putem ajunge cu trenul pe calea ferată Simeria-Petroşani sau cu autobuzul de la Haţeg ori Petroşani (pe DN-66), trecem puntea de peste apa Streiului. Pe malul drept al acestuia facem cîţiva paşi prin iarba grasă a luncii, pînă la poalele înălţimii Purcăreţu, cel mai vestic vîrf din Munţii Şureanu. De aici ne angajăm pe drumul de care ce urca costiş spre stînga (nord) şi intră în pădurea de fag. După cca o oră ajungcm în Vf. Purcăreţu (870 m), pe un mic platou, ce reprezintă un admirabil punct de perspectivă. Spre nord se derulează panglica argintie a Streiului inferior, în a cărui vale lungă, punctată de numeroase aşezări, deosebim oraşul Călan (se recunoaşte cu uşurinţă după blocurile noi de locuinţe şi fumul de la bateriile de cocsificare). Mai departe, la confluenţa cu Mureşul, valea parcă este stăvilită de Munţii Mureşului, din care se detaşează înălţimea mamelonară a Măgurii Uroiului. Pe dreapta Streiului, pînă în valea Beriului se desfăşoară dealurile piemontane a căror fragmentare este estompată de distanţă şi de înălţimea de la care sînt privite, dar fără să afecteze paleta culorilor ce subliniază modul de folosire a terenului. Doar dealul Măgura (592 m) apare mai pregnant, datorită abruptului cuestic orientat spre sud. În stînga Streiului urmărim şirul dealurilor Hunedoarei, mai puţin fragmentate, dincolo de care bănuim oraşul Hunedoara şi valea Cernei. Spre vest, la orizont, se profilează Munţii Poiana Ruscă, ca un imens dom împădurit. La sud se ridică maiestuos Munţii Retezat, la care, în condiţii atmosferice favorabile, putem identifica cu uşurinţă toată înşiruirea de vîrfuri, culmi şi circuri glaciare de pe versantul nordic. La picioarele noastre, spre vest, sud şi sud-vest se desfăşoară admirabila Depresiune a Haţegului[5], cu cele două compartimente dcspărţite prin linia de înălţimi Beleiu-Dumbrava-Ploştina-Poieni. Ele sînt străpunse printr-o captare de rîul Nucşoara şi printr-o adîncire epigenetică de Strei, în defileul de la Ciopeia. Compartimentul de vest al depresiunii, mai coborît, este format dintr-o cîmpie piemontană netedă, puţin fragmentată de o reţea hidrografică cu numeroase puncte de convergenţă asemănătoare celei din Depresiunea Braşov. Compartimentul de est, numit şi Pui, este mai înalt. În el se pot recunoaşte mai multe trepte piemontane, dispuse de la poalele Retezatului spre nord, fragmentate de o reţea hidrografică paralelă, în culmi plane, prelungi, asemănătoare celor din Depresiunea Făgăraş. Din Vf. Purcăreţu, poteca urmăreşte culmea Ruşorului, aproximativ pe cumpăna apelor, împinsă mult spre sud, ca un arc de cerc, de izvoarele Văii Mari. Urmînd-o prin rariştea de pădure, observăm versantul sudic - stîncos, ravenat al culmii care adăposteşte o vegetaţie cu elemente floristice xerice. Coborîm într-o şa adîncă de 140 m, după care urcăm la Vf. Măgura. În continuare, poteca urmăreşte linia de creastă prin pădure, cu mici urcuşuri şi coborîşuri. Lăsînd pe dreapta mai multe poteci ce coboară spre localităţile Băieşti, Ruşor, Galaţi din Depresiunea Haţeg-Pui, ajungem pe culmea Bîrnei. Aici dăm de o întretăiere de poteci şi de o troiţă. Spre nord, o poteca largă ocoleşte zona de obîrşie a văii Vînătorului, apoi se desparte treptat în mai multe ramuri ce coboară în satele Balomir (prin dealul Lat), Bucium (prin Cracu lui Trandafir), Covragi şi Gînţaga (prin Moşotca, 1101 m), Vîlcele şi Boşorod (prin Vf. Jubăi, dealul Pleş, Muncelu). De la troiţă, altă poteca coboară spre est, în Valea Vînătorului. Cărarea pe care însă o urmăm pleacă de la troiţă spre SE cca 500 m, lăsînd în stînga un mic mamelon, apoi coteşte spre NE şi din nou, la SE, pînă în Vf. Lăutu, unde ajungem după 30-40 minute de la reluarea traseului. De culmea se lărgeşte, pădurea se retrage de pe versantul sudic, înalt, din mers, se pot urmări relieful şi distribuţia grupărilor de case din bazinul hidrografic al Fizeşului, coama împădurită a Măgurii, care se ridică insular spre sud, stîncile calcaroase de la Ohaba Ponor şi covata compartimentului depresionar Pui, astfel că aproape nici nu simţim trecerea timpului (circa 1 oră) pînă în dealul Arsului din apropierea Ciclovinei. De aici, poteca mai umblată coboară în valea Morii. Noi menţinem însă direcţia spre est, trecem printr-o şa şi ajungem la capătul vestic al abruptului de la Ciclovina, care priveşte spre nord. Mai departe urmărim liziera pădurii, care se menţine tot timpul în stînga noastră şi coborîm uşor, avînd în dreapta o depresiune carstică (uvală) perforate de doline imense, dincolo de care se ridică dealul Robului. Cu timpul, poteca devine tot mai vizibilă, merge aproape în curba de nivel şi ajungem în capătul din aval al văii Ponorîci în apropierea peşterii, unde întîlnim traseul 14, dintre Călan şi Ohaba Ponor.
Sursa:guideromania.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu