Nemarcat.
Durata: 10-l2 ore
Distanţa: 32 km, care se pot parcurge cu mijloace auto şi 3 km cu piciorul.
Traseul urmăreşte un drum forestier care urca în lungul văii Petroşului. La 150 m de la staţia de autobuz din Baru, mergînd spre Petroşani, din şoseaua asfaltată (DN-66) se desprinde la stînga un drum pietruit. Este uşor de recunoscut, deoarece de îndată ce ne angajăm pe el trecem podul peste rîul Muncel, care vine din sud, din Piscul Oboroca (M. Tulişa). Traversînd podul, observăm în stînga confluenţa rîurilor Petros şi Muncel. În aval de confluenţă, cursul de apă se numeşte Strei. După cca 500 m pătrundem în satul Petros, cu case ascunse în grădini şi livezi de pomi, din care ieşim după cca 2 km. În continuare, drumul se desfăşoară, ca şi pînă aici, pe malul stîng al Petroşului, a cărui vale se îngustează treptat. El face un cot mare la stînga, apoi la dreapta, după care se lărgeşte într-un bazinet alungit. La 5,6 km de la părăsirea şoselei (DN-66) ajungem în punctul ,,La Strîmtură"; în stînga văii, lîngă şoseaua forestieră, există un izvor carstic cu debit important (10 1/s), care îşi trimite apele în rîul Petros. Pe dreapta văii, unde se ajunge trecînd o punte formată din tulpina unui arin, se zăreşte poteca nemarcată ce urca şerpuit în valea Lola. O excursie în bazinul hidrografic al acestei văi seci, perforată de doline şi suspendată la 300 m în versantul drept al văii Petroşului, este deosebit de instructivă pentru iubitorii formelor carstice. Depăşind Strîmtura, valea coteşte la dreapta şi se deschide într-un bazinet depresionar, în a cărui luncă se găseşte un canton forestier. Aici se pot admira, pe dreapta văii, sub Vf. Ticera Pinului (1 057 m), impresionanţii pereţi de calcar însoţiţi de hornuri, turnuri, surplombe sau crestaţi de văi suspendate care oferă minunate trasee de alpinism cu diferite grade de dificultate. La capătul din amonte al acestui bazinet (cunoscut şi sub numele de ,,km 9", din timpul funcţionării C.F.F.), valea prezintă o îngustare în spatele căreia se dezvoltă un alt bazinet depresionar, dar cu un larg tăpşan dezvoltat pe stînga sa. La capătul nordic acestuia şi la 7 km de la şoseaua naţională ajungem la confluenţa cu pîrîul Şipot, care-şi adună apele din trei izvoare carstice de tip resurgenţă. Oboseala urcuşului în lungul acestui pîrîu este recompensată de tulburătoarea privelişte a unor cascade şi repezişuri cu frumoase concreţiuni de tuf calcaros, precum şi de cele trei resurgenţe situate la baza unui perete vertical înalt de peste 150 m. Două din izvoare apar din grote, iar unui dintr-un con de grohotiş calcaros (care cu siguranţă maschează intrarea într-o peşteră). Apa resurgenţelor aparţine, în cea mai mare parte, pîraielor din platoul de la Poiana, din valea Clenjii şi din Răchiţeaua, care au fost captate în subteran. Tot în peretele calcaros din această zonă se deschid şi cîteva peşteri ale căror admirabile formaţiuni stalagmitice s-au putut păstra tocmai pentru că sînt greu accesibile. In amonte, pînă la confluenţa cu Valea Rea (Apa Rea), pe o distanţă de 3,5 km, valea Petrosului prezintă o succesiune de 4 bazinete cu lunci bine dezvoltate, utilizate ca terenuri de fîneţe, separate de îngustări scurte. De la această confluenţă marcată şi de schimbarea orientării rîului Petros, diverg mai multe poteci care urcă spre sălaşele şi stînele din Paltinu, Bulzu, Teiu Lung etc. Tot de aici se desprinde spre nord, în lungul Văii Rele, un drum forestier pe cca 2 km. Vom continua traseul pe valea Petroşului ce vine din est. Ea se menţine relativ largă, cu bazinete înierbate şi agestre suprapuse, ce sînt folosite şi ca locuri propice unor construcţii de adăpost sezoniere. După 2,7 km, în preajma confluenţei cu Jiguroşiţa, direcţia văii se schimbă iar, orientîndu-se spre nord. O data cu această schimbare, ea devine mai îngustă, astfel că luncile înierbate, cu flori viu colorate, în care orchestra greierilor concură cu murmurul apelor, sînt tot mai restrînse. Pe acest sector lung de aproape 4 km, cuprins între gurile văilor Jiguroşiţa pe stînga şi Răchiţeaua pe dreapta, rîul Petros primeşte pe partea stînga pîrîul Jigureasa, în lungul căruia există un alt drum forestier, care se înfundă după aproape 6 km. De la confluenţa cu pîrîul Răchiţelei, orientarea văii devine est-vest pe o distanţă de 6,5 km (pînă la confluenţa cu pîrîul Sasu). Aproximativ la jumătatea acestui sector, drumul forestier trece de pe dreapta pe stînga văii. Pe valea Sasu, la cca 5 km amonte, există un sector pitoresc, format din chei şi cascade modelate în roci metamorfice. Eventuala vizitare a acestui sector este parţial uşurată de drumul forestier la care ajungem trecînd podul construit chiar la confluenţă (de pe dreapta, pe stînga Petroşului). De la gura văii Sasu şi pînă la gura Pîrîului Cald mai sînt de străbătut 7 km. Pe acest sector, valea Petroşului are pante mai accentuate. Drumul în lungul văii Petroşului, lung de cca 31 km de la şoseaua asfaltată (DN-66), se poate parcurge cu mijloace de transport auto. La cantonul de la Pîrîul Cald (Izvoarele Streiului) se poate solicita cazarea. Pentru a ajunge în saua Şinchii pornim în amonte pe Pîrîul Cald, urmărind un drum de tractor. După cca 45 minute lăsăm în stînga două bifurcaţii ale drumului, păşind uneori din piatră în piatră, ajungem la o a treia bifurcaţie, la confluenţa cu un pîrîu care coboară din stînga noastră (pe dreapta văii Pîrîul Cald). De aici ne angajăm pe cărarea care urca în lungul pîrîului (,,Drumul oilor") ce-şi adună apele dintr-o zonă mlăştinoasă. După 15-20 minute de urcuş de la firul Pîrîului Cald ajungem în şaua de ia stîna Şinchii, la o potecă largă, bătută de oi (traseul 12). De aici putem să ne îndreptăm spre Babana Şureanu, prin Mlăci (traseul 7), spre Grădişte prin culmea Godeanu (traseul 12), spre Costeşti prin Poiana Omului (traseul 13), spre cabana Prislop (traseul 7) sau spre Cugir (traseul 9). Sursa:guideromania.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu