marți, 19 iunie 2012

Caransebes-Borlova-Telescaun-Complexul turistic :Muntele Mic"(muntii Tarcu)



Caransebeş - Borlova - telescaun - Complexul turistic ,,Muntele Mic"

Traseu nemarcat                                                                                                                                  

Durata: circa 1 oră cu autobuzul şi 35 minute cu telescaunul                                                                   

Legături cu traseele: 2, 3, 4, 5 şi 10

Legătura cea mai comodă şi mai rapidă între Caransebeş şi Complexul turistic “Muntele Mic" se realizează cu un mijloc de transport auto, pe şoseaua modernizată (25 km) ce însoţeşte valea Sebeşului, numită spre obîrşie Valea Craiului, apoi cu telescaunul pînă la complex. Transportul pînă la telescaun este asigurat şi de curse de autobuze, cu plecarea de la autogara din Caransebeş (aflată în partea de sud-est a oraşului), care efectuează cîte trei curse pe zi în sezon turistic şi două în restul anului. Indată ce iese din Caransebeş, drumul urcă po-durile netede ale teraselor Timişului şi apoi coboară în valea largă a Sebeşului, pe care o urmează în continuare. Intre localităţile Zerveşti şi Turnu Ruieni şoseaua se îndreaptă către sud-est şi trece pe dreapta Sebeşului. Pe o înălţime de pe dreapta văii se remarcă ruinele unui turn medieval (Turnul Petroniu). La Borlova, drumul trece din nou pe dreapta rîului. La capătul de sus al satului, din şosea se des-prinde, către stînga, nPlaiul Mare al Borlovei" un vechi drum ciobănesc, ce foloseşte valea Sebeşului, urcă apoi pe culme, şi ajunge la Muntele Mic (traseul 2). In continuare, şoseaua însoţeşte îndeaproape rîul, angajîndu-se treptat în valea îngustă, cu versanţi abrupţi, acoperiţi cu păduri de fag. Mai sus de vărsarea pîrîului Cuntu (dreapta), unde Sebeşul ia numele de Rîul Craiului, valea se strîmtează şi mai mult, prezentînd meandre bine conturate. La 3,5 km de confluenţă, ajungem la capătul de jos al telescaunului; staţia de îmbarcare se află pe partea stîngă a văii.
Telescaunul Valea Craiului - Complexul turistic ,,Muntele Mic" a fost construit în anul 1976 pe unul din picioarele sudice ale masivului. El are direcţie sud-sud-vest - nord-nord-est, o lungime de 3500 m, iar cablul este susţinut de 45 de stîlpi. Este cel mai lung telescaun din ţară; distanţa şi diferenţa de nivel de 800 m se parcurg în circa 35 de minute; funcţionează zilnic, între orele 10 şi 17 (minimum 20 de turişti), cu excepţia zilei de marţi, cînd este în revizie. Programul de funcţionare asigură legătura cu autobuzul care vine sau se întoarce la Caransebeş. Urcuşul cu telescaunul începe brusc, prin traversarea Văii Craiului. De la înălţimea de 1350 m, la care se termină pădurea, peisajul se deschide către est şi sud-est, unde Munţii Ţarcu, cu relieful lor discret asimetric, domină culmile mai joase ale Cuntului şi Văraticei. Este un preludiu al peisajului mult mai larg, pe care îl oferă Muntele Mic de pe clina lui estică. Străbătînd pajiştea alpină, presărată cu vegetaţie pitică şi mici dîmburi stîncoase, telescaunul atinge culmea marcată de cota 1573 m, după care coboară scurt la staţia de la Complexul turistic “Muntele Mic".
Sursa:guideromania.com





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu