Noi reglementări de asuprire a ţăranilor - Deportarile în Bărăgan
de Cicerone Ionitoiu
#1
Pentru cei ce se socoteau minori "agăţaţi" de scoală", pentru că vacanţele să le fie folositoare, s-a inventat munca voluntar-obligatorie. Hotărârea CC. al P.M.R. şi Consiliul de Miniştri privind întreţinerea culturilor, pregătirea şi executarea la timp a strângerii recoltei pe 1951 (publicată în Buletinul oficial 58/24 Mai 1951)cerea la punctul 5( implicarea în muncile agricole a celor ce reprezentau viitorul comunismului) precizând "strângerea spicelor este obligatorie imediat după recoltare .Organizaţia U.T.M. va face_ o larga mobilizare pentru această acţiune".
Se făcea şi o excepţie pentru şoimii patriei. Dar daca voiau şi aceştia puteau să se ţină de fusta mamei pentru acomodare cu atmosfera şi ritmul muncii socialiste: toţi pentru unu, unu pentru toţi.
După modelul sovietic, conducătorii împuşi ţării, au pregătit din primăvară şi pe 15 Martie 1950 , Teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi, Vasile Luca, Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej şi Dumitru Coliu au semnat H.C.M-ul. 344/I5 Martie 1951 cu privire la mutarea persoanelor ce ar dauna "construirii socialismului" şi au însărcinat o Comisie Centrala compusă din cinci persoane care să "ducă la îndeplinire ordinul: Alexandru Draghici , Marin Jianu, general Mihas Burca, gen.lt. de miliţie Pavel Cristescu şi gen.maior de securitate Vladimir Mazuru.
40 320 - cifra nereală, oficială Intre 60 000 şi 100 000 - apropiată de realitate
Sunt cifre manevrate de comisia celor cinci care au participat la acţiunea declanşată în noaptea de 18/19 Iunie 1951,între localităţile Beba Veche şi Gruia, pe o adâncime între 25-30 km. urmărindu-se distrugerea satului, această cetate a rezistenţei prin degradarea spirituala şi lichidarea proprietăţii private şi a omului, cel mai preţios capital.Minciuna oficială era că dislocarea lor se făcea ca fiind "dăunători construirii socialismului prin manifestările fata de poporul muncitor".
Printre cei expulzaţi de pe frontiera sud-vestica a Tării se numărau: BASARABENI (8477), MACEDONENI (3557),SÂRBI (1.054), ŞVABI (871 familii sau 2601 persoane) şi alte categorii precum: cârciumarii şi chiaburii(19.034) cei mai numeroşi. Bulgarii cei mai putini. Au fost ridicaţi din 203 localităţi(pe când oficialii indică 172).Aceste cifre oficiale sunt mincinoase. Şvabii o dovedesc.
Pregătirile au fost strict secrete, ca pe front, punându-se la dispoziţia celor peste 20.000 cadre militare un număr de 2955 camioane şi 6.191 vagoane pentru a-i duce până la Lehliu. De acolo , împrăştiaţi în 18 aglomerări pe Bărăgan, unde fiecărei familii i se rezervaseră 4 ţăruşi între care să se chivernisească, având drept acoperiş cerul şi mila lui Dumnezeu.In aceea căldura insuportabilă de Rusalii, îi aştepta pe "teren" câte un butoi cu apa în care înotau viermii.
Asupra modului de transport s-au scris multe cărţi, nu destule însă să cuprindă suferinţa de neimaginat a oamenilor duşi ca să se îngroape de vii în bordeie.
Autori ca Miodrag Milin şi Liubomir Stepanov (în Golgota Bărăganului), Viorel Marineasa şi Daniel Vighi (în Rusalii -51) şi Smaranda Vultur( în Istorie traită-Istorie povestită), sunt cu toţii de acord că cifrele oficiale sunt cu mult sub realitate.
Redactorul Franz Schuttack este de părere ca în Bărăgan au fost deportaţi în Iunie 1951 circa 30.000 şvabi bănăţeni, între care se găseau chiar supravieţuitori ai deportărilor din Donbas. Dintre şvabi, în jur de 1.000 si-au pierdut viata .
Dar cea mai valoroasă lucrare la capitolul şvabilor este cea a lui Heinrich Freihoffer (şvab bănăţean), publicată în 1981 sub titlul "SKLAVEN IM BĂRĂGAN", apărută la Deggendorf, care în 400 de pagini cu appendix documentar cuprinde fotografii şi hărţi. Zguduitoare sunt "fragmentele din deportare", iată din RUSALII -51,unele de neimaginat şi care definesc genocidul comunist:
"..în cele din urma aceşti gealaţi(criminali) i-au luat pe tata şi pe mama şi i-au aruncat în camion, ca şi cum ar fi fost nişte obiecte fără nici o valoare.(Stoinel Ilie din Dalboset...)
Alt episod şi mai dramatic:
"Ne-am aşezat într-un lan de grâu înconjuraţi de tancuri, cuiburi de mitralieră, soldaţi din cinci în cinci metri. Optsprezece zile am suferit de sete. deoarece ne aduceau apa în cisterne cu miros de gaz, putină şi murdară...In aceste săptămâni mi-a murit de dezinterie copilul de zece luni. L-am îngropat eu şi cu soţia şi cu miliţianul la spate, ca pe un câine."
Să nu uităm ca în acelaşi timp se omora în reeducarea din Gherla, se extermina în lagărele de munca, se omorau ţăranii în sate. . ." Acesta era genocidul generalizat.
Mai putem trage o concluzie, ca românii aplicând sistemul sovietic i-au depăşit pe ruşi. Pe când aceştia au deportat pe 5/6 Iulie 1949, după datele oficiale, 11.293 familii de români basarabeni, noi, românii din România, am dus în Siberia românească peste 60.000 de mii, expuşi la exterminare. Acolo au stat între 4 ani,unii ajungând până la 10 ani. Acasă li se distruseseră totul. Pe acest Bărăgan au continuat să se scurgă forţat, tot români mânaţi de români: din munţii Apuseni, care erau doar bănuiţi că sprijiniseră luptătorii din munţi; familiile şi sprijinitorii partizanilor din munţii Semenic; cei din Bucovina care se opuseseră colectivizării, ca şi fraţii lor din Arad şi Bihor; cei din jurul Belişului, unde se făcuse un lac; cei din regiunea Vaşcăului, unde ruşii au început exploatarea uraniului, familiile din Dobrogea şi multe alte categorii, dar cea mai importantă este cea a deţinuţilor eliberaţi şi aduşi la "odihnă" până la arestarea viitoare din 1959.
Legătura permanentă a ţăranului cu locul de baştină este redată în "Epilogul" de la pag.184, din "Rusalii -51", scrisă de Viorel Marineasa şi Daniel Vighi: Peste două decenii, trei bănăţeni încărcaţi cu rucsacuri burduşite coborînd la Băile Herculane, întrebaţi unde merg, răspund cu smerenie: "II ADUCEM PE AI NOŞTRI DIN BĂRĂGAN. LE-AM SPĂLAT OASELE CU VIN ŞI ACUM ÎI ADUCEM ACASĂ."
Doamne iartă-i !
"..De când tot stau şi-aştept pe aspre plaiuri un vis olog şi o dreptate ciungă,
De veacuri îmi tot pun în sac oftatul şi toamna plec la vale prin vâlcele... "
Pe acesta MOŢ l-a ajuns şi năpasta comunistă, că răspândit pe cele 8 raioane : Huedin , Cluj , Câmpeni, Brad , Alba , Beius , Turda şi Gurahont , să nu mai poată pleca cu cercuri şi ciubere pentru că stăpânirea îi luase toata "sărăcia". Cu cotele de lapte, lâna şi papuşoi, pe care nu-l mai putea cultiva pe râpele date în schimbul păşunilor şi ochiurilor de verdeaţa răsădite printre stânci, îi adusese "bogăţia".
In loc să macine pentru mămăliga copiilor era el măcinat de foame şi bolile promiscuităţii în care trăia. In Iunie 1951 când fraţii lor, ţărani din Banat, erau duşi cu vagoane în Siberia româneasca, ei au pornit singuri la vale, cu mic cu mare, după datina străbuna, să ceara foi de transport pentru lemne, fireze pentru lucru, sare, gaz, ulei, zahăr chibrite pentru casă şi sălaşe, pentru a-şi creste copiii şi a-şi târî zilele.
Unii mai întreprinzători plecaseră cu geamuri la oraş ca să aducă, nu bani, ci bucate pentru gurile flămânde ce-i aşteptau acasă.
Nemulţumirile şi abuzurile din partea funcţionarilor s-au adunat şi au îngroşat partizanii din munte. Primul secretar al raionului Câmpeni raporta ca a văzut în câteva case de moţi ca se mâncau - buruieni - şi erau câte 7 până la 10 copii flămânzi, şi cum spune tot poetul Radu Gyr: "Curg zdrenţele ca ploaia, ca o jale peste ciolanele ce ies prin piele..."
Toate relele parcă special adunate peste el au dus la răbufnirea din Iunie 1951 când şuvoiul din munte nemaiputând fi zăgăzuit, au început să se audă strigându-şi ofurile: vrem fereze, daţi-ne foi de transport, daţi-ne mâncare, vrem de lucru... Se dusese vestea până sus, la CC. ca se înfiinţaseră colhozurile pe date false şi prin forţarea ţăranilor.
După doi ani, în loc ca numărul lor să crească, se cerea desfiinţarea la ce se făcuse numai pe nisip.
DOMNIA FRICII SE ÎNSCĂUNEAZĂ
Peste tot şi între toţi se instaurase teama de aproape şi asupriţi şi chiar între asupritori, care de la spălatul rufelor pline de sânge, în familia lor artificial creată, au ajuns să o facă public şi cu acuzaţii din ce în ce mai grave. Singura monedă de parvenire era delaţiunea.
Cei ce slujiseră unor principii ce apărau demnitatea şi dreptatea, foştii magistraţi, ofiţeri superiori, intelectuali de renume ce depăşise hotarele tării, erau aruncaţi în temniţe iar familiile ridicate şi ele , luaseră drumul Canalului şi lagărelor de munca in Aprilie 1951.
Cei de "mâna doua", înstăriţii de odinioară, care nu militaseră prin partide, umblau cerşind posturi de hamali sau încărcători de vagoane. Alţii ce găsiseră câte o mârţoagă, făceau pe căruţaşii la treburile casnice(lemne, cărbuni, legume), sau pe şantierele de construcţii cărând pământ şi materiale. Toţi trăiau cu frica zilei de mâine. Loviturile date ţărănimii nu reuşiseră să o îngenunche şi au recurs pentru a doua oară în 5 ani la o nouă reforma monetara.
Mergând pe drumul sărăcirii populaţiei, ca la răsărit de Nistru, conducerea comunistă, hotărând încă din August 1951 să treacă la reforma monetară, a dat indicaţii ministrului de finanţe să reducă ritmul încasării impozitelor(care acopereau în mare parte cheltuielile bugetare), urmând ca acestea să fie luate în moneda consolidată, făcând în primul rând pe ţărani să mai fie jupuiţi.
Prin preschimbarea banilor din 28 Ianuarie 1952 , ţăranii iar erau furaţi de stat fiindcă nu li se preschimba decât o sumă derizorie. Cu trei zile înainte avuseseră grijă să dea 2 decrete: Nr.13/25-01-1952 prin care se stabilea regimul vânzării produselor agricole de către producători ,şi Nr.D.36/25-01-1952 prin care se modifica impozitul agricol.
Mergând spre pauperizarea ţărănimii înstărite, prin Decretul 125 din 31 Mai 1952 s-a anunţat majorarea impozitului cu 50% pentru chiaburi. Ţărănimea se găsea în fata unui nou asalt pentru a o distruge. Dar perfidia comunistă a scos la iveala lupta dintre clanurile de conducere pe spatele ţărănimii, în folosul unora din CC al P.M.R
Aceştia, prin plenara din 26-27 Mai 1951, au trecut la înlăturarea lui Vasile Luca, Anei Pauker şi Teohari Georgescu din conducere, arătându-le drumul subsolului din MAI.
Gheorghiu Dej cu clica lui au trecut la pregătirea unui proces după modelul stalinist, făcându-i răspunzători de dezastrul economic deliberat şi în subsidiar relevând ca toţi fuseseră agenţi informatori ai vechii siguranţe. Mai reieşea că Vasile Luca fusese membru al partidului bolşevic din URSS, până în 1946 deputat în Sovietul Suprem URSS şi tot timpul războiului ca cetăţean sovietic lucrase în Direcţia politica a Armatei Roşii.
In România se făcea vinovat de favorizarea elementelor chiabureşti, ca pe 8-03-1951 a anulat datoriile către bănci ale foştilor fabricanţi şi moşieri, ca diminuase impozitul celor înstăriţi (chiaburi) şi mărise preţul la achiziţionarea produselor agricole favorizându-i că n-a redus ritmul încasărilor agricole înaintea reformei monetare şi altele, iar între cei trei proscrişi era o solidaritate, şi exercitarea presiunii şi torturilor asupra ţăranilor s-ar fi datorat lor.
Acuzat de sabotarea reformei monetare şi a politicii financiare, V.Luca încercând să se apere a spus că în politica economica a fost îndrumat şi ajutat de consilierul sovietic Dobrohotov, fapt ce l-a "enervat" pe Dej care i-a replicat că este o "calomniere a tovarăşului sovietic".
"Nevinovatul" Dej uitase că în 1950 la Constanţa strigase ca "acolo, la Canal va fi mormântul intelectualităţii româneşti".
In timp ce se juca această tragi comedie, se continuau deportările din valea Crişului, unde se accentua extragerea de către ruşi a uraniului românesc şi transportarea lui în URSS; Ţăranii care nu păstrau secretul exploatărilor, în urma delaţiunilor, erau ridicaţi, duşi la Vaşcău, pe 19 Mai 1952 şi apoi pe Bărăgan , în domiciliu obligatoriu. Şi în acest an, 1952, s-au scurs spre bordeiele din Bărăgan încă 2-3000 de ţărani.
Începând din Iulie 1952 până în noaptea de Sf. Mărie a anului 1952, încă un val uriaş s-a ridicat din ţară, rostogolindu-se spre lagărele de exterminare ale Canalului. Intr-adevăr de exterminare fiindcă, în rostogolire, a adunat pe toţi care mai erau în viata după 1 Decembrie 1918 şi ocupaseră funcţii de prefecţi, primari, notari, administratori financiari, pretori , perceptori sau orice funcţie administrativa. Au fost aduşi ca să nu moara acasă, unii având vârsta de 90 ani şi se sprijineau în beţe de lemn, pentru că bastoanele le fuseseră confiscate.
Odată cu aceste personalităţi care au făcut cinste organizării României după primul război mondial, în ziua de Sf.Mărie au fost arestaţi sute_ de preoţi, alte sute de învăţători şi ţărani înstăriţi care făcuseră cinste satului românesc, învinuiţi cu toţii ca sunt instigatori ai procesului colectivizării care nu se poate înfăptui din cauza lor. Toţi aceştia, în număr ce poate a depăşit cifra de 10.000, au fost împărţiţi în două categorii: cei din Moldova, Bucovina şi regiunea Galaţi au ajuns la Capul Midia, iar ceilalţi de la Satu Mare, culeşi până la Olteniţa au ajuns la Galeş, Poarta Alba şi Peninsula , într-adevar centre de exterminare.
Erau socotiri instigatori, fără altă motivaţie penala şi au fost condamnaţi administrativ cu pedepse trecute în luni, nu în ani.
Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0024]
Sursa:universulromanesc.com
de Cicerone Ionitoiu
#1
Pentru cei ce se socoteau minori "agăţaţi" de scoală", pentru că vacanţele să le fie folositoare, s-a inventat munca voluntar-obligatorie. Hotărârea CC. al P.M.R. şi Consiliul de Miniştri privind întreţinerea culturilor, pregătirea şi executarea la timp a strângerii recoltei pe 1951 (publicată în Buletinul oficial 58/24 Mai 1951)cerea la punctul 5( implicarea în muncile agricole a celor ce reprezentau viitorul comunismului) precizând "strângerea spicelor este obligatorie imediat după recoltare .Organizaţia U.T.M. va face_ o larga mobilizare pentru această acţiune".
Se făcea şi o excepţie pentru şoimii patriei. Dar daca voiau şi aceştia puteau să se ţină de fusta mamei pentru acomodare cu atmosfera şi ritmul muncii socialiste: toţi pentru unu, unu pentru toţi.
După modelul sovietic, conducătorii împuşi ţării, au pregătit din primăvară şi pe 15 Martie 1950 , Teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi, Vasile Luca, Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej şi Dumitru Coliu au semnat H.C.M-ul. 344/I5 Martie 1951 cu privire la mutarea persoanelor ce ar dauna "construirii socialismului" şi au însărcinat o Comisie Centrala compusă din cinci persoane care să "ducă la îndeplinire ordinul: Alexandru Draghici , Marin Jianu, general Mihas Burca, gen.lt. de miliţie Pavel Cristescu şi gen.maior de securitate Vladimir Mazuru.
40 320 - cifra nereală, oficială Intre 60 000 şi 100 000 - apropiată de realitate
Sunt cifre manevrate de comisia celor cinci care au participat la acţiunea declanşată în noaptea de 18/19 Iunie 1951,între localităţile Beba Veche şi Gruia, pe o adâncime între 25-30 km. urmărindu-se distrugerea satului, această cetate a rezistenţei prin degradarea spirituala şi lichidarea proprietăţii private şi a omului, cel mai preţios capital.Minciuna oficială era că dislocarea lor se făcea ca fiind "dăunători construirii socialismului prin manifestările fata de poporul muncitor".
Printre cei expulzaţi de pe frontiera sud-vestica a Tării se numărau: BASARABENI (8477), MACEDONENI (3557),SÂRBI (1.054), ŞVABI (871 familii sau 2601 persoane) şi alte categorii precum: cârciumarii şi chiaburii(19.034) cei mai numeroşi. Bulgarii cei mai putini. Au fost ridicaţi din 203 localităţi(pe când oficialii indică 172).Aceste cifre oficiale sunt mincinoase. Şvabii o dovedesc.
Pregătirile au fost strict secrete, ca pe front, punându-se la dispoziţia celor peste 20.000 cadre militare un număr de 2955 camioane şi 6.191 vagoane pentru a-i duce până la Lehliu. De acolo , împrăştiaţi în 18 aglomerări pe Bărăgan, unde fiecărei familii i se rezervaseră 4 ţăruşi între care să se chivernisească, având drept acoperiş cerul şi mila lui Dumnezeu.In aceea căldura insuportabilă de Rusalii, îi aştepta pe "teren" câte un butoi cu apa în care înotau viermii.
Asupra modului de transport s-au scris multe cărţi, nu destule însă să cuprindă suferinţa de neimaginat a oamenilor duşi ca să se îngroape de vii în bordeie.
Autori ca Miodrag Milin şi Liubomir Stepanov (în Golgota Bărăganului), Viorel Marineasa şi Daniel Vighi (în Rusalii -51) şi Smaranda Vultur( în Istorie traită-Istorie povestită), sunt cu toţii de acord că cifrele oficiale sunt cu mult sub realitate.
Redactorul Franz Schuttack este de părere ca în Bărăgan au fost deportaţi în Iunie 1951 circa 30.000 şvabi bănăţeni, între care se găseau chiar supravieţuitori ai deportărilor din Donbas. Dintre şvabi, în jur de 1.000 si-au pierdut viata .
Dar cea mai valoroasă lucrare la capitolul şvabilor este cea a lui Heinrich Freihoffer (şvab bănăţean), publicată în 1981 sub titlul "SKLAVEN IM BĂRĂGAN", apărută la Deggendorf, care în 400 de pagini cu appendix documentar cuprinde fotografii şi hărţi. Zguduitoare sunt "fragmentele din deportare", iată din RUSALII -51,unele de neimaginat şi care definesc genocidul comunist:
"..în cele din urma aceşti gealaţi(criminali) i-au luat pe tata şi pe mama şi i-au aruncat în camion, ca şi cum ar fi fost nişte obiecte fără nici o valoare.(Stoinel Ilie din Dalboset...)
Alt episod şi mai dramatic:
"Ne-am aşezat într-un lan de grâu înconjuraţi de tancuri, cuiburi de mitralieră, soldaţi din cinci în cinci metri. Optsprezece zile am suferit de sete. deoarece ne aduceau apa în cisterne cu miros de gaz, putină şi murdară...In aceste săptămâni mi-a murit de dezinterie copilul de zece luni. L-am îngropat eu şi cu soţia şi cu miliţianul la spate, ca pe un câine."
Să nu uităm ca în acelaşi timp se omora în reeducarea din Gherla, se extermina în lagărele de munca, se omorau ţăranii în sate. . ." Acesta era genocidul generalizat.
Mai putem trage o concluzie, ca românii aplicând sistemul sovietic i-au depăşit pe ruşi. Pe când aceştia au deportat pe 5/6 Iulie 1949, după datele oficiale, 11.293 familii de români basarabeni, noi, românii din România, am dus în Siberia românească peste 60.000 de mii, expuşi la exterminare. Acolo au stat între 4 ani,unii ajungând până la 10 ani. Acasă li se distruseseră totul. Pe acest Bărăgan au continuat să se scurgă forţat, tot români mânaţi de români: din munţii Apuseni, care erau doar bănuiţi că sprijiniseră luptătorii din munţi; familiile şi sprijinitorii partizanilor din munţii Semenic; cei din Bucovina care se opuseseră colectivizării, ca şi fraţii lor din Arad şi Bihor; cei din jurul Belişului, unde se făcuse un lac; cei din regiunea Vaşcăului, unde ruşii au început exploatarea uraniului, familiile din Dobrogea şi multe alte categorii, dar cea mai importantă este cea a deţinuţilor eliberaţi şi aduşi la "odihnă" până la arestarea viitoare din 1959.
Legătura permanentă a ţăranului cu locul de baştină este redată în "Epilogul" de la pag.184, din "Rusalii -51", scrisă de Viorel Marineasa şi Daniel Vighi: Peste două decenii, trei bănăţeni încărcaţi cu rucsacuri burduşite coborînd la Băile Herculane, întrebaţi unde merg, răspund cu smerenie: "II ADUCEM PE AI NOŞTRI DIN BĂRĂGAN. LE-AM SPĂLAT OASELE CU VIN ŞI ACUM ÎI ADUCEM ACASĂ."
Doamne iartă-i !
"..De când tot stau şi-aştept pe aspre plaiuri un vis olog şi o dreptate ciungă,
De veacuri îmi tot pun în sac oftatul şi toamna plec la vale prin vâlcele... "
Pe acesta MOŢ l-a ajuns şi năpasta comunistă, că răspândit pe cele 8 raioane : Huedin , Cluj , Câmpeni, Brad , Alba , Beius , Turda şi Gurahont , să nu mai poată pleca cu cercuri şi ciubere pentru că stăpânirea îi luase toata "sărăcia". Cu cotele de lapte, lâna şi papuşoi, pe care nu-l mai putea cultiva pe râpele date în schimbul păşunilor şi ochiurilor de verdeaţa răsădite printre stânci, îi adusese "bogăţia".
In loc să macine pentru mămăliga copiilor era el măcinat de foame şi bolile promiscuităţii în care trăia. In Iunie 1951 când fraţii lor, ţărani din Banat, erau duşi cu vagoane în Siberia româneasca, ei au pornit singuri la vale, cu mic cu mare, după datina străbuna, să ceara foi de transport pentru lemne, fireze pentru lucru, sare, gaz, ulei, zahăr chibrite pentru casă şi sălaşe, pentru a-şi creste copiii şi a-şi târî zilele.
Unii mai întreprinzători plecaseră cu geamuri la oraş ca să aducă, nu bani, ci bucate pentru gurile flămânde ce-i aşteptau acasă.
Nemulţumirile şi abuzurile din partea funcţionarilor s-au adunat şi au îngroşat partizanii din munte. Primul secretar al raionului Câmpeni raporta ca a văzut în câteva case de moţi ca se mâncau - buruieni - şi erau câte 7 până la 10 copii flămânzi, şi cum spune tot poetul Radu Gyr: "Curg zdrenţele ca ploaia, ca o jale peste ciolanele ce ies prin piele..."
Toate relele parcă special adunate peste el au dus la răbufnirea din Iunie 1951 când şuvoiul din munte nemaiputând fi zăgăzuit, au început să se audă strigându-şi ofurile: vrem fereze, daţi-ne foi de transport, daţi-ne mâncare, vrem de lucru... Se dusese vestea până sus, la CC. ca se înfiinţaseră colhozurile pe date false şi prin forţarea ţăranilor.
După doi ani, în loc ca numărul lor să crească, se cerea desfiinţarea la ce se făcuse numai pe nisip.
DOMNIA FRICII SE ÎNSCĂUNEAZĂ
Peste tot şi între toţi se instaurase teama de aproape şi asupriţi şi chiar între asupritori, care de la spălatul rufelor pline de sânge, în familia lor artificial creată, au ajuns să o facă public şi cu acuzaţii din ce în ce mai grave. Singura monedă de parvenire era delaţiunea.
Cei ce slujiseră unor principii ce apărau demnitatea şi dreptatea, foştii magistraţi, ofiţeri superiori, intelectuali de renume ce depăşise hotarele tării, erau aruncaţi în temniţe iar familiile ridicate şi ele , luaseră drumul Canalului şi lagărelor de munca in Aprilie 1951.
Cei de "mâna doua", înstăriţii de odinioară, care nu militaseră prin partide, umblau cerşind posturi de hamali sau încărcători de vagoane. Alţii ce găsiseră câte o mârţoagă, făceau pe căruţaşii la treburile casnice(lemne, cărbuni, legume), sau pe şantierele de construcţii cărând pământ şi materiale. Toţi trăiau cu frica zilei de mâine. Loviturile date ţărănimii nu reuşiseră să o îngenunche şi au recurs pentru a doua oară în 5 ani la o nouă reforma monetara.
Mergând pe drumul sărăcirii populaţiei, ca la răsărit de Nistru, conducerea comunistă, hotărând încă din August 1951 să treacă la reforma monetară, a dat indicaţii ministrului de finanţe să reducă ritmul încasării impozitelor(care acopereau în mare parte cheltuielile bugetare), urmând ca acestea să fie luate în moneda consolidată, făcând în primul rând pe ţărani să mai fie jupuiţi.
Prin preschimbarea banilor din 28 Ianuarie 1952 , ţăranii iar erau furaţi de stat fiindcă nu li se preschimba decât o sumă derizorie. Cu trei zile înainte avuseseră grijă să dea 2 decrete: Nr.13/25-01-1952 prin care se stabilea regimul vânzării produselor agricole de către producători ,şi Nr.D.36/25-01-1952 prin care se modifica impozitul agricol.
Mergând spre pauperizarea ţărănimii înstărite, prin Decretul 125 din 31 Mai 1952 s-a anunţat majorarea impozitului cu 50% pentru chiaburi. Ţărănimea se găsea în fata unui nou asalt pentru a o distruge. Dar perfidia comunistă a scos la iveala lupta dintre clanurile de conducere pe spatele ţărănimii, în folosul unora din CC al P.M.R
Aceştia, prin plenara din 26-27 Mai 1951, au trecut la înlăturarea lui Vasile Luca, Anei Pauker şi Teohari Georgescu din conducere, arătându-le drumul subsolului din MAI.
Gheorghiu Dej cu clica lui au trecut la pregătirea unui proces după modelul stalinist, făcându-i răspunzători de dezastrul economic deliberat şi în subsidiar relevând ca toţi fuseseră agenţi informatori ai vechii siguranţe. Mai reieşea că Vasile Luca fusese membru al partidului bolşevic din URSS, până în 1946 deputat în Sovietul Suprem URSS şi tot timpul războiului ca cetăţean sovietic lucrase în Direcţia politica a Armatei Roşii.
In România se făcea vinovat de favorizarea elementelor chiabureşti, ca pe 8-03-1951 a anulat datoriile către bănci ale foştilor fabricanţi şi moşieri, ca diminuase impozitul celor înstăriţi (chiaburi) şi mărise preţul la achiziţionarea produselor agricole favorizându-i că n-a redus ritmul încasărilor agricole înaintea reformei monetare şi altele, iar între cei trei proscrişi era o solidaritate, şi exercitarea presiunii şi torturilor asupra ţăranilor s-ar fi datorat lor.
Acuzat de sabotarea reformei monetare şi a politicii financiare, V.Luca încercând să se apere a spus că în politica economica a fost îndrumat şi ajutat de consilierul sovietic Dobrohotov, fapt ce l-a "enervat" pe Dej care i-a replicat că este o "calomniere a tovarăşului sovietic".
"Nevinovatul" Dej uitase că în 1950 la Constanţa strigase ca "acolo, la Canal va fi mormântul intelectualităţii româneşti".
In timp ce se juca această tragi comedie, se continuau deportările din valea Crişului, unde se accentua extragerea de către ruşi a uraniului românesc şi transportarea lui în URSS; Ţăranii care nu păstrau secretul exploatărilor, în urma delaţiunilor, erau ridicaţi, duşi la Vaşcău, pe 19 Mai 1952 şi apoi pe Bărăgan , în domiciliu obligatoriu. Şi în acest an, 1952, s-au scurs spre bordeiele din Bărăgan încă 2-3000 de ţărani.
Începând din Iulie 1952 până în noaptea de Sf. Mărie a anului 1952, încă un val uriaş s-a ridicat din ţară, rostogolindu-se spre lagărele de exterminare ale Canalului. Intr-adevăr de exterminare fiindcă, în rostogolire, a adunat pe toţi care mai erau în viata după 1 Decembrie 1918 şi ocupaseră funcţii de prefecţi, primari, notari, administratori financiari, pretori , perceptori sau orice funcţie administrativa. Au fost aduşi ca să nu moara acasă, unii având vârsta de 90 ani şi se sprijineau în beţe de lemn, pentru că bastoanele le fuseseră confiscate.
Odată cu aceste personalităţi care au făcut cinste organizării României după primul război mondial, în ziua de Sf.Mărie au fost arestaţi sute_ de preoţi, alte sute de învăţători şi ţărani înstăriţi care făcuseră cinste satului românesc, învinuiţi cu toţii ca sunt instigatori ai procesului colectivizării care nu se poate înfăptui din cauza lor. Toţi aceştia, în număr ce poate a depăşit cifra de 10.000, au fost împărţiţi în două categorii: cei din Moldova, Bucovina şi regiunea Galaţi au ajuns la Capul Midia, iar ceilalţi de la Satu Mare, culeşi până la Olteniţa au ajuns la Galeş, Poarta Alba şi Peninsula , într-adevar centre de exterminare.
Erau socotiri instigatori, fără altă motivaţie penala şi au fost condamnaţi administrativ cu pedepse trecute în luni, nu în ani.
Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0024]
Sursa:universulromanesc.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu