#7
În 1962-sortit să fie anul lichidării proprietăţii individuale şi al declarării colectivizării totale, regimul de nenorocire naţională a fost confruntat de la început cu rezistenţă.
Chiar în luna Ianuarie 1962, ţăranii din com.Drăgoieşti, spre Gura Humorului, s-au adunat la Sfa¬tul popular şi au cerut cu insistenţă să le restitue pământurile confiscate forţat de G.A.C. Văzându-se încolţiţi, cei de la Sfat au cerut intervenţii de la Suceava. Şi aceştia, presaţi la rândul lor de Centru ca să se termine urgent cu colectivizarea, au trimis de urgenţă forţe poliţieneşti să restabilească ordinea. Numai aşa au putut să scape de „molima" desfiinţărilor-ce bântuia.
Comuna Bosanci de care am pomenit mai înainte că a suferit un adevărat asalt al oraşului, să-i „fericească" pe ţărani, a trecut prin momente de groază. Satul parcă intrat în mormânt, lumea as-cunzându-se de teamă, uliţele pustii. În timp ce megafoanele din maşini îi îndemnau să se înscrie în colectiv, cei ce erau scoşi cu miliţia ca să fie duşi la primărie pentru lămuriri şi înscriere erau băgaţi în beciul transformat în loc de tortură, de unde ieşeau betegiţi. Doua săptămâni a durat „convingerea"-pentru îngenuncherea bosâncenilor.
NICI FEMEILE NU S-AU LĂSAT
Dacă bărbaţii au fost condamnaţi de la 24 de luni în sus pentru că îndrăzniseră să ceară în Ianuarie-Februarie ieşirea din gospodăriile colective, după un an, pe 20 Feb 1962, femeile din Mărceşti-comuna Dobra, plasa Titu, s-au adunat la Sfat şi au răsturnat maşinile activiştilor veniţi de la Târgovişte pentru a-i încolona pe toţi la cazanul colectivului. Cei scăpaţi au fugit peste câmp şi au alarmat pe cei de la judeţ. Au venit cu întărituri şi camioane, lovind şi încărcând peste 150 de persoane, pe care le-au dus la Târgovişte. Bine nu s-au simţit acolo; i-au mai speriat, şi aşteptau să se anunţe încheierea lămuririlor şi începerea „fericirii"..
Pe 27 aprilie, Gheorghiu-Dej a anunţat încheierea colectivizării, de fapt o minciună, fiindcă după cum vom constata nemulţumirile au continuat şi au mai răbufnit.
S-a anunţat sărbătorirea cu mare fast, aducând la Bucureşti un număr de 11.000 de ţărani, egal, ziceau ei, cu numărul celor omorâţi în 1907 de burghezi (iarăşi minciună). Dar n-a suflat nici un cuvânt, despre crimele făcute de el, de numărul sutelor de mii.
Abuzurile, aşa numea Gheorghiu-Dej acest genocid le punea în spatele Anei Pauker şi al lui Teohari Georgescu, „fără ştiinţa lui
Merită să se vadă mărturia unuia care era elev, şi a avut de suferit din cauza tatălui, arestat pentru revolta din comuna Dobroteşti-jud.Teleorma, revoltă descrisă în amănunt mai sus:
„Tatăl meu, ISCRU Constantin, era preot paroh în comuna Dobroteşti, jud.Teleorman, localitate unde m-am născut şi apoi am profesat ca medic generalist 12 ani, înainte de specializarea mea-în 1981. În 1958 a fost arestat tatăl meu pentru că:
În vara lui 1958 recolta de grâu nu a fost bună. Sistemul diabolic al cotelor reuşea să ia şi bruma de recolta care se făcea, ţăranului nemairămânându-i aproape nimic. Tatăl meu făcea parte cu vecinii dintr-o grupă care urma să treiere grâul puţin care se făcea în anul acela. Grâul treierat de-abia a ajuns sa acopere „cota", ţăranului nemairămânându-i nimic. Cota se depunea pe o cergă, păzită de paza comunală.
Această "cotă" a fost transportată de ţărani cu căruţele lor, noaptea, la un siloz din comuna vecină, Balaci. Acolo nu mai corespundea cantitatea prevăzută iniţial cu cea sosită la siloz. Au început cercetările securităţii, care au mers pe varianta câ ţăranii au furat din cota de grâu datorată statului. Şi au arestat pe capii ariei de treierat, inclusiv pe tatăl meu, preotul, ca instigator contra statului.
Au fost judecaţi după o lungă perioadă de anchetă şi „tratament fizic" şi se mergea pe ideea că tatăl meu, ca preot şi duşman al comunismului, a instigat pe ţărani sa fure din cota de grâu, act de sabotaj.
Practic, tatăl meu era pierdut, dar dragostea, cinstea de care se bucura în rândul ţăranilor din Dobroteşti-jud.Teleorman, l-a salvat de la o grea detenţie. În ziua procesului, o ceată de ţărani din comună au plecat pe jos la judecătoria din Roşiorii de Vede, să-l apere pe tatăl meu ca martori.
Cum au pledat:
Ei au pledat spunând că cota de grâu strânsă la arie, pe drum-din cauza drumulmi denivelat, noaptea-a fost suficient să se scurgă câte puţin, şi-cale de 18 km până la silozul din Balaci-să fie timp suficient să se piardă o cantitate importantă, mai ales că nu s-a observat, că era noapte.Aşa au reuşit ţăranii să-l elibereze pe tatăl meu. Adevărul eu îl ştiam: ţăranii furaseră din cota de grâu, că nu aveau ce să mănânce.
În 1961, o dată cu colectivizarea agriculturii, care se făcea prin „lămurirea" „psychique et phy-sique" din partea activiştilor de partid şi a securiştilor, ţăranii din comuna Dobroteşti (în jur de 10.000 de locuitori, una din marile comune ale României) nu prea se înghesuiau să intre în GAC. Atunci echipele de „lămurire" au început să apeleze la metodele lor cunoscute de barbarie:
Înghesuiau o bună parte din cei care nu voiau să se lase lămuriţi, într-un ARO, şi le spuneau că îi duc la Bucureşti, la puşcărie. Pe drum, care era mai fricos semna, şi-l dădeau jos. Pe ceilalţi îi duceau departe de sat şi-i băteau bine, punându-le degetul forţat pe cerere.
Dar bărbaţii, ca să evite acest lucru, fugeau din sat şi se adăposteau în pădurile din vecinătate. Atunci bestiile începeau să ancheteze şi să bată femeile şi capiii pe care-i găseau acasă (iar pe femei le violau). Acest lucru a declanşat o revoltă din partea ţăranilor. S-au tras clopotele de la cele două biserici ca pentru nenorocire, şi cu furci şi topoare au venit la primărie, unde au bătut măr echipele de „lămuritori" şi au încercat sa dea foc la primărie.
S-au chemat în ajutor trupele militare de la aeroportul militar din Balaci, care au venit cu mitraliere şi tunuri, au deschis foc şi au arestat o bună parte din ţărani . Bineînţeles că a fost arestat şi tatăl meu, anchetat şi condamnat-pe motivul că a dat voie să se tragă clopotul bisericii.
După puţin timp, eu am fost eliminat din liceul de la Roşiorii de Vede şi trimis acasă, şi să vin numai dacă tatăl meu intră în colectiv. Tatăl meu, văzând câ atât el cât şi familia are mult de suferit (mai ales că eram cinci copii), a acceptat cu „scârbă şi desgust" să pună degetul pe cererea de intrare în colectivă, cerere pe care nu a vrut s'o semneze-ca gest că nu este de acord şi că este forţat. Această cerere am găsit-o."
REVOLTA ŢĂRĂNEASCĂ DIN COM. SĂLCIILE, JUD. PRAHOVA
În comuna Sălciile din judeţul Prahova s'a înfiinţat colectivul în 1952. Ca peste tot, lucrurile au mers din ce în ce mai prost, ajungând ca oamenii să fie muritori de foame.
În luna August 1962, ţăranul Anghelache Constantin-fost ajutor de primar în timpul liberalilor-a cerut ieşirea din colectiv, motivând că nimeni nu-l poate forţa să lucreze în C.A.P. Şi alţi ţărani nemulţumiţi au făcut acelaşi lucru.
Oamenii înduraseră destul timp de 10 ani. Refuzându-li-se restituirea pământurilor şi atelajelor cu care veniseră la înfiinţare, ţăranii au ocupat primăria, postul de miliţie, sediul colectivului, imobilizând reprezentanţii autorităţilor.
După aceea au tăiat legăturile telefonice, declarându-se comună liberă, neavând nevoie de comu¬nism. Timp de o săptămână au fost stăpâni pe averea şi satul lor, încercând să atragă de partea lor şi comunele din jur.
Cei care forţaseră pe oameni, informatorii securităţii şi activiştii de partid care au reuşit sâ fugă, s-au ascuns prin stuful din bălţile Rodeanu şi Ratca, din apropierea râului Prahova. Femeile băgaseră frica în aceste lipitori comuniste ce sugeau vlaga ţăranilor. Alarmată, securitatea a concentrat în jurul satului un regiment însoţit cu blindate, tunuri- reuşind cu greu să intre în sat.
Au trecut imediat la arestări; ce găseau în cale-femei, bărbaţi, tineri sau bătrâni, în total 36 per-soane-înspăimântând satul. Nejudecaţi i-a trimis la munca forţată de la Periprava şi Poarta Albă, unde au stat până în 1964.
Printre ei s'au numărat Ion Barocea, Costică Crişu-zis Briceag, Iordache Tupan, Lixandra Jalbă, Ilie Ciuscă-zis Iliade, Petre Bratu Ristea, Bică Oprea Ciobanu, Nicu Naniu, Gheorghe Sprîncenatu, Costică Bratu-Roşu, Titi Gâscan, Gheorghe Marghiloman şi alţii.Dar la munca forţată au ajuns după ce au fost chinuiţi de securitate.
Şi nemulţumirile au continuat să domnească peste ţară, fiindcă nedreptatea pusese stăpânire peste gânduri şi peste înfăptuiri.
O PRIVIRE RETROSPECTIVĂ
Aproape două decenii a durat asaltul comuniştilor asupra satului, sau mai poate fi considerată ca lupta scursurii societăţii, a oportuniştilor, asupra celor ce creaseră o ţară modernă, cu valori materiale, morale şi spirituale, ajungându-se în stadiul când România era considerată grânarul Europei.
Doctrine schizofrenice, dinafara spaţiului nostru îndestulat cu de toate, au căutat să ne subjuge bazându-se pe forţă, folosind minciuna pentru cei naivi, dornici să conducă fara a avea o bază de cunoştiinţe sociale bazate pe logică şi democraţie.
Din această confruntare dintre bine si rău, dintre dreptate şi nedreptate, sau între deştepţi şi proşti,.au reuşit aceştia din urmă-împinşi prin promisiuni deşarte, metode diavoleşti ca delaţiunea, tortura, jaful, crima-atribute ce definesc genocidul-în scopul distrugerii statului român, în incitarea unora contra altora, cum am arătat mai sus. Şi au făcut sa curgă sânge nevinovat pe tot cuprinsul ţării, de la nou-născut la cei cu vârstă patriarhală-indiferent de rang social, de aportul adus Ţării, de apartenenţa spirituală sau cetăţenească, numai pentru că individul şi familia lui nu s-au plecat în faţa tiraniei, refuzând să-i dea totul, absolut totul-şi să-i zică: „mulţumesc ca m-ai uşurat de grija zilei de mâine".
Tot ce s-a încercat sa se impună după modelul sovietic a fost o fantezie bazata pe minciuni, duse până la crime, ale unor oameni bolnavi mintal, fără discernământ, fără milă faţă de cineva, nici faţă de cei care le dăduseră viaţă sau se ataşaseră vieţii lor satanice.
Aceasta stare de lucruri nefirească-de a distruge societatea-se numeşte genocid.
România a avut parte de o aşa anomalie, puţin zis, dirijată de ocupantul sovietic şi pusă în practica de Gheorghe Gheorghiu-Dej-şi în continuare de Nicolae Ceauşescu, care - cu toata strădania depusă - n'a reuşit sa-l egaleze pe Dej.
Acest Gheorghiu, în procentaje referitoare la populaţii, reuşise să-şi depăşească modelul sovietic în toate sectoarele răului distructiv, rămânând ca o încoronare a diavolului-înlaturându-şi tovarăşii de drum ce-i ameninţau şefia.
A reuşit să schimbe şi conţinutul noţiunilor de creştere şi dezvoltare a poporului român cu otrava marxistă, iar-prin învăţăceii lui-chiar originea şi limba strămoşească să ne-o direcţioneze spre Moscova, după cum un altul descoperise că lumina vine de la răsărit, pe când realitatea tristă dovedea că toate relele vin de acolo.
În toate domeniile sociale ale vieţii erai constrâns, prin metode diabolice, să zici ca ei, că schi¬zofrenicii te contraziceau cu argumente ca parul, lanţul şi pistolul. Dreptul român nu mai exista, iar justiţia se trăgea de la Moscova. Tribunalele erau conduse de analfabeţi, şcoliţi pe timp de noapte , iar ziua lucrau în uzine de condamnat nevinovaţi. Nemaiputând face faţă, s-a inventat-prin schimb de experienţă-pedeapsa administrativa, exprimata nu în ani, ci în luni, ca cifra să fie mai mare şi groaza şi mai mare.
Simplificând Codul penal, această pedeapsă era pronunţată de cei ce mânuiau bâta şi pistolul, pe baza de delaţiune, pentru că era suficientă suspiciunea că cineva ar putea reprezenta un pericol societăţii comuniste, şi oricine putea să fie arestat, mandatul fiind inutil. Ca după modelul sovietic, o dată cu capul familiei pedeapsa se extindea si asupra familiei; pe deasupra, bunurile realizate într'o viaţă de muncă cinstită erau împrăştiate „lăcustelor societăţii".
De se întâmpla să mori, erai înregistrat la Oficiul Stării Civile în dublura unui registru, după 7-8 ani sau niciodată, fiindcă oamenii ajunşi nişte numere se puteau pierde oricând, mai ales că erau intraţi pe mâna unor analfabeţi. Acesta a fost comunismul, un genocid de neegalat, înfăptuit în văzul lumii şi al omenirii.
De aceea este absolut necesară condamnarea legală a acestui genocid, pentru a scăpa lumea de teamă şi mizerie.
Prin intermediul ţărănimii române, am scos la iveală grozăviile la care a fost supusă „Talpa Ţării", cea mai numeroasă pătură socială şi cea mai productivă, ce stă la baza conservării şi perpetuării poporului român. Nu au scăpat nici ceilalţi: muncitori, intelectuali din toate domeniile-şi tineret, mai ales tineret.
Răsfoind paginile victimelor comunismului din România, vom găsi sute de mii, fiindcă poporul român, luptând pentru conservarea fiinţei lui a dat nenumărate jertfe; mai mult, fără exagerare, decât toate popoarele vecine la un loc.
De aceea trebuie judecat regimul care a deslănţuit acest genocid ce a ameninţat omenirea şi încă o ameninţă; noi suntem dovada că structurile sunt prezente şi uneltesc fără teamă.
Probele aduse în acest genocid împotriva ţărănimii sunt reale, se pot verifica la tot pasul, iar vic¬timele înregistrate în dicţionare reprezintă o datorie morală şi de onoare pentru familiile şi urmaşii care-şi caută obârşia sănătoasă.
Scoţând la suprafaţă aceste resturi de tezaur, ne facem datoria de a da la o parte valul uitării, a¬runcat cu neruşinare de cei ce se simt vinovaţi (neavând curajul mărturisirii), şi urmărim să rămânem prezenţi într'o societate de drept, singura care poate dăinui şi asigura progresul.
În ciuda lipsei voinţei politice, nu ne rămâne decât sa începem procesul judiciar contra genocidului, pentru a spăla ruşinea şi nesiguranţa în care trăim.
P.S. Toţi cei care se simt solidari cu un viitor demn de al înaintaşilor exterminaţi si batocoriţi sunt rugaţi sa se alăture acestui demers.
Pentru întocmire, pe lângă datele culese la faţa locului şi în afară de cei menţionaţi, s-au mai folosit şi mărturii din partea următoarelor persoane: Corneliu CORNEA, Constantin IONAŞCU, Vădim PIROGAN, Nicolae POPA, Remus RADINA, Franz SCHUTTACK, Liviu TUDORAŞ şi alţii.
S-au mai consultat:
Analele Sighet
Analele totalitarismului
Anuarul de istorie orală, Cluj
Memoria, revista gândirii arestate -Bucureşti
Cartea Memoriei, Chişinău
Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0037]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu