duminică, 18 august 2013

Adevarul despre moartea lui Marilyn Monroe


Marilyn Monroe a fost a făcut parte din rândul oamenilor care stârnesc controverse foarte mari indiferent de comportamentul adoptat. Imediat după moartea frumoasei blonde, mai multe cărţi au văzut lumina tiparelor, care încercat să desluşească cauza morţii sale. În acest fel mai bine de 50 de teorii conspiraţioniste stau în spatele poveştii a uneia dintre cele mai frumoase femei din lume.
Concluzia oficială a fot că actriţă s-a sinucis cu o supradoză de somnifere Nembutal şi hidroxid de clor, dar există foarte multe detalii ciudate în relatările privind moartea sa, care au rămas neexplicate chiar şi în prezent.
Un prim exemplu este ora decesului sau, care a fost estimată în prima fază între orele 21:30 şi 23:30. Această oră a fost schimbată în mod misterios atunci când ancheta s-a finalizat şi nimeni nu a acordat nicio explicaţie. Medicul şi menajera sa au oferit răspunsuri vagi, iar unii dintre prietenii săi au susţinut că Marilyn Monroe murise în jurul orei 3:00, iar poliţia fusese chemată abia la ora 4:00. Care este motivul pentru aceste diferenţe mari de timp? De ce i s-a permis menajerei să fugă în Europa fără să fie interogată de mai multe ori?
Nimic nu demonstra că Marilyn Monroe
luase medicamentele care i-au produ decesul. Şi atunci cum le-a luat? Medicii au susținut că le-a luat sub forma unei clisme. Acesta teorie pare puţin probabilă pentru realizarea unei sinucideri. Şi în plus raportul final a demonstrat că erau foarte mulţi oameni care vroiau să scape de ea din diferite motive.
Marilyn Monroe
Este posibil că aventurile lui Marilyn Monroe cu indivizi aflaţi în poziţii cheie să fi permis să aibă acces la unele dintre cele mai bine păstrate secrete ale SUA. Din această cauză CIA devine un suspect veritabil în moartea sa. Dacă au descoperit câte de multe ştia Marilyn atunci este logic că au dorit s-o elimine prin orice metodă. În acest fel, au plănuit o moarte accidentală pentru a-şi ascunde urmele.

Membrii clanului Kennedy, la acea vreme cea mai influentă familie din SUA, intra indubitabil în categoria suspecţilor. Relaţia lui Monroe cu preşedintele John F. Kennedy este bine cunoscută în prezent, dar în acele vremuri era un secret foarte bine ascuns. Se presupune că frumoasă blondă a intrat în posesia unor informaţii vitale, fapt pentru care familia Kennedy a comandat moartea sa sau au făcut-o chiar ei.
Aceasta teorie capătă credibilitate pentru că atunci a existat un zvon cum că Robert Kennedy ar fi fost văzut în zona chiar în noaptea morţii sale.
O altă teorie interesantă despre moartea lui Marilyn Monroe este aceea care susţine legătură sa cu Mafia. Deşi modul în care a murit pare străin de practicile Mafiei, este posibil ca la mijloc să fi existat un complot, pentru că suspiciunile să se îndrepte către crima organizată. Însă după cum ştim foarte bine nimic nu este imposibil pe această lume.
La decenii după dispariţia actriţei americane (5 august 1962), cauza morţii sale rămâne un adevărat mister. Foarte multe teorii ale conspiraţiei au fost inventate de către fanii săi, dar niciuna nu se poate proba cu adevărat.

Sursa:http://www.efemeride.ro/adevarul-despre-moartea-lui-marilyn-monroe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu