Iuliu Maniu în prima liniede Cicerone Ionitoiu
După ce şi-a trecut doctoratul în drept la Budapesta în 1896, luliu Maniu şi-a obţinut dreptul de a profesa advocatura în 1898, tot la Budapesta şi imediat şi-a deschis biroul advocaţiei la Şimleul Silvaniei, dar la foarte scurt timp Mitropolia română greco-catolică l-a angajat pentru apărarea intereselor ei şi astfel s-a stabilit la Blaj. Activitatea profesională a fost deosebită.
Cunoscuţii povesteau că în ziua când Maniu avea procese la Tribunalul din Cluj ceilalţi judecători amânau procesele pentru a asista la pledoariile lui. In această calitate a servit interesele Mitropoliei până în 1915, când a fost înrolat ca simplu soldat, după câte vom vedea, deoarece viaţa profesională a fust dublată cu cea politică în care a excelat spre cinstea neamului românesc.
Am văzut că o dată cu numirea în Comitetul naţional, la vârsta de 23 de ani şi-a trecut şi doctoratul dovedindu-se omul de principii logice, juridice şi democratice, angajat în viaţa socială şi naţională a poporului său, militând pentru ieşirea din pasivitatea decisă în 1892.
Inceputul secolului scoate în evidenţă punctul de vedere al activismului politic susţinut cu înflăcărare de luliu Maniu şi care vede subliniat în prefaţa „Discursurilor parlamentare" (apărută în Tipografia Seminarului Arhideocezan de la Blaj):
„...Viata parlamentară şi lupta electorală sunt mijloacele cele mai potrivite pentru a trezi oamenii noştri, a trezi lumea străină şi a dovedi tuturor că încrederea ce punem în forţa poporului român nu a fi dezminţită de decepţiuni, căci poporul românesc este cel mai puţin vinovat de starea politică în care se afla.
Sunt adânc pătruns de misiunea mare a neamului românesc. Am nestrămutata încredere în forţele de care dispune pentru împlinirea acestei misiuni şi simt îndatorirea pe care o are fiecare român de a contribui la întărirea şi dezvoltarea în toate direcţiile a acestor forţe, îndatorire a cărei nebăgare în seamă înseamnă de-a dreptul TRĂDARE DE NEAM."
După 1903 luliu Maniu şi-a asumat rolul hotărâtor în conducerea destinelor românilor transilvăneni. Moartea doctorului loan Raţiu pe 4 decembrie 1904 a făcut să dispară ultimul obstacol al activismului. Imediat, pe 15 ianuarie 1905, la Sibiu a fost convocată „Conferinţa naţională a Partidului National Român", formată din 97 delegaţi, majoritatea tineri şi unde s-a hotărât menţinerea autonomiei Transilvaniei si intrarea în activitate.
Printre hotărârile aprobate de această conferinţă se numărau:
--Recunoaşterea poporului român ca individualitate alcătuitoare de stat şi asigurarea dezvoltării lui etnice şi constituţionale prin instituţiuni de drept public.
--Menţinerea unităţii de conducere, de administraţie şi a limbii de comandă în armata comună a monarhiei.
--Respectarea legii de naţionalitate din 1896... Legiferarea dreptului de a folosi limba maternă în administraţie, justiţie şi instrucţie. Fiecare popor să fie judecat, administrat şi instruit în limba sa proprie...
--Autonomie deplină pentru toate confesiunile.
--Autonomie deplină tuturor comunelor şi circumscripţiilor administrative şi arondarea lor după hotarele etnice ale diferitelor popoare din ţară.
--Lege electorală pe baza sufragiului universal... Votarea secretă în circumscripţiile electorale în faţa unei comisii... Legiferarea dreptului de întrunire şi asociere, fără nici o restricţie.
--Libertatea de presă.
--Modificarea radicală a sistemului de impunere.
--Improprietărirea proporţională a agricultorilor prin vânzarea moşiilor statului, în parcele, la preţuri ieftine. Indivizibilitatea minimului de proprietate. Ţinuturile locuite de români să fie colonizate numai cu populaţie românească... Statificarea higienei publice, asistenţa medicală şi medicamente gratuite pentru săraci.
După „Conferinţa" de la Sibiu, Partidul Naţional Român şi-a pus candidaţi în toate circumscripţiile electorale româneşti, cu toate că împotriva lui s-au executat de către prefecţii unguri nu numai teroarea dar şi coruperea alegătorilor, ameninţări şi alte acte samavolnice specifice regimului de opresiune a popoarelor subjugate.
După dizolvarea parlamentului condus de Ştefan Tisza, regele Francisc losif a încredinţat guvernul lui Alexandru Wekerle care a fixat alegerile pe 29 aprilie şi pe 8 mai 1906.
Sever Stoica, în lucrarea despre luliu Maniu publicată la Cluj în 1932, spune despre acest eveniment: „...deşi alegerile s-au desfăşurat în sărbătoarea bâtelor alcolizate şi în iordanul ouălor clocite, un număr impunător de deputaţi români a reuşit să pătrundă în parlamentul maghiar. De rândul acesta a străbătut în parlament şi domnul luliu Maniu, ales în Vinţul de Jos, judeţul Alba.
Din prima clipă domnul Maniu s-a impus ca o figură marcantă a parlamentului maghiar, cucerind respectul unanim prin demnitatea atitudinilor şi spontaneitatea replicilor sale miezoase".
luliu Maniu şi-a făcut debutul pe 25 mai 1906, când răspunzând discursului programatic al primului-ministru maghiar A. Wekerle în numele partidului coalizat al naţionalităţilor, spuse printre altele:
„Domnilor deputaţi, uzanţa parlamentară fiind ca partidele politice să-şi clarifice atitudinea faţă de programul guvernului, îmi iau îndrăzneala să-mi spun şi eu cuvântul, în numele partidului naţionalităţilor din care fac şi eu parte... (esenţa discursului este dată fără întreruperile care au avut loc).
Dumneavoastră tăgăduiţi existenţa partidului nostru, deşi avem un program şi deşi noi cei care suntem membrii acestui partid, suntem aici, deşi avem o organizaţie de partid şi în faţa fiecărui om cu mintea întreagă ne înfăţişăm ca partid organizat...
Noi susţinem că existenţa partidelor nu se poate discuta, aşa cum nu se poate discuta nici dreptul lor de a se afirma. Noi vă vom afirma aici nu numai cu argumentele dar si cu fapte că existăm ca partid şi că nu vom înceta nici o clipă să luptăm pentru binele naţiunilor noastre si al tării...
Ceea ce spun, o spun cu toată sinceritatea şi din adâncul inimii. Mărturisesc că am aşteptat cu nerăbdare acest program pe care domnul preşedinte de consiliu a binevoit să-l desfăşoare înaintea noastră.
Declaraţiile domniei sale însă m-au decepţionat, pentru că cunoscând misiunea lui, ne-am fi putut aştepta cu drept cuvânt ca domnia sa să ne vorbească mai lămurit şi mai amplu despre modul cum are de gând să-şi îndeplinească această misiune...
Guvernului acestuia în afară de sarcina de a împlini necesităţile statului, i s-a mai încredinţat sarcina de a elabora proiectul de lege pentru sufragiul universal. Guvernul a primit sarcina de a deschide porţile constituţiei pentru păturile largi ale poporului, dar domnul preşedinte al consiliului a învăluit în întuneric tocmai clarificarea acestei chestiuni importante.
Este aproape un an de când a început această luptă care n-a avut alt rezultat decât că a împins problema sufragiului universal pe primul plan al interesului înaintea celorlalte chestiuni.
Noţiunea sufragiului universal se poate însă interpreta în mai multe feluri şi pentru rezolvarea ei se pot prezenta diferite solutiuni...
Când domnul preşedinte al consiliului a declarat că va întocmi proiectul de lege pentru sufragiul universal pe baza ideilor democratice l-am aprobat şi noi, dar când domnia sa a mai spus, dacă am înţeles bine, că vrea să confere dreptul de vot numai acelora care au suficientă pregătire pentru a exercita acest drept şi care vor fi socotiţi ca atare de guvern, am înţeles că guvernul se gândeşte la un sufragiu limitat pe care noi nu-l putem primi şi care ne-a îndemnat să-i retragem creditul, pentru că noi naţionaliştii ştim prea bine că din prilejul transplantării acestor principii în viaţa practică, tocmai principiile fundamentale vor fi date de minciună...
Afară de aceasta mai este o împrejurare, care mă face să n-am încredere în programul guvernului, şi anume împrejurarea că domnul preşedinte al consiliului n-a amintit nici un cuvânt că va executa cu imparţialitate şi echitate legile fundamentale ale ţării. Din nenorocire noi ne-am obişnuit să vedem că legile nu se execută...
Domnilor deputaţi, domnul preşedinte al consiliului a socotit de cuviinţă să declare că a respectat legile fundamentale ale Croaţiei. Cunosc bine legile ce stabilesc raporturile Ungariei cu Croaţia şi cunosc şi celelalte legi fundamentale ale ţării, dar mai ştiu că acestea din urmă nu sunt aplicate.
Eu am spus şi afirm neclintit şi acum că după cum domnul preşedinte al consiliului a găsit de cuviinţă să dea asigurări cu privire la respectarea legilor fundamentale ale Croaţiei, tot asa credem că are datoria să se declare şi asupra altei legi fundamentale, legea referitoare la egala îndreptăţire a naţionalităţilor cuprinsă în articolul 44 din 1868 şi să declare că va respecta această lege în mod conştiincios.
Noi nu avem încredere în acest guvern pentru că ne dăm seama că acest guvern este în serviciul aceluiaşi sistem de guvernare care de la 1867 încoace încătuşează şi împiedică valorificarea acelor drepturi naturale care susţin într-adevăr această ţară. Pentru că servesc acelaşi sistem de guvernare, care din nenorocire călăuzeşte de la 1867 încoace destinele acestei ţări şi care nu se poate numi altfel decât: dominaţiunea exclusivismului de rasă şi de clasă.
Fiindcă domnul preşedinte al consiliului chiar şi atunci când făgăduieşte proiectul de lege al sufragiului universal, care ar trebui să stea în slujba celor mai democratice principii, face declaraţia că această lege va fi dominată de caracterul naţional al acestui stat... Fiindcă noi ştim din tristele experienţe ale trecutului că această lozincă înseamnă încercarea de a ne topi în rasa maghiară...
Din nenorocire, din trecutul nu prea îndepărtat ştim că sub lozinca statului naţional maghiar voiţi să distrugeţi fiinţa etnică a naţionalităţilor nemaghiare şi fiindcă din toată cuvântarea domnului preşedinte de consiliu respiră această lozincă, deşi în părţile mai cizelate ale programului guvernului vedem unele gânduri bune, nu putem avea totuşi încredere în acest guvern mai ales pentru că din programul său cultural reiese limpede dorinţa de maghiarizare, tendinţă care împiedică adevărata fericire a ţării şi evoluţia dreaptă a popoarelor ei...
Noi spunem cu toată hotărârea că nu suntem aici pentru guvern, ci pentru binele poporului.
Fiindcă noi suntem aici în serviciul poporului se înţelege că vom socoti ca o datorie a noastră să susţinem toate intenţiunile, toate faptele şi toate proiectele guvernului care vor ţine seama într-adevăr de interesele poporului şi vor servi binele lui.
Dar în acelaşi timp declarăm că împotriva tuturor intenţiunilor şi faptelor guvernului prin care se va încerca să se împiedice afirmarea şi înaintarea socială, economică şi politică a celorlalte naţionalităţi din ţară, vom începe şi vom continua cea mai energică, cea mai conştientă şi cea mai bărbătească luptă, fără nici o consideraţie.
Domnilor deputaţi, punctul de plecare al politicii noastre, idealul nostru este ca toate popoarele din această ţară să aibă posibilitatea de a progresa pe terenul economic, cultural şi politic...
Mă mărginesc a lămuri idealul mare şi general şi a ruga onoratul guvern să nu neglijeze valorificarea acelor principii politice care numai ele sunt în stare să asigure fericirea şi progresul acestei ţări, dar să le valorifice nu numai în folosul unei singure naţiuni şi al unei singure clase sociale, ci pentru toate popoarele şi toate clasele sociale care alcătuiesc această ţară, asigurându-se pentru toţi deopotrivă dezvoltarea economică, politică şi culturală.
Pentru că acest principiu nu este lămurit destul, noi nu putem avea încredere în acest guvern."
Timp de 4 ani luliu Maniu a combătut politica ungurilor de asuprire şi a apărat drepturile poporului său încât împotriva lui s-a ridicat opinia publică maghiară incitată de presă. După discursul lui luliu Maniu ţinut în problema maghiarizării şcoalelor şi a armatei a făcut să cadă guvernul Wekerle în 1910, zădărnicind planul de a se introduce limba maghiară cel puţin în companii. Cu acea ocazie furia presei nu a cunoscut limite în a-l acuza, iar ziarul maghiar „Budapesti Hirlap" a scris că „Maniu este vrednic să fie lovit în cap ca o fiară sălbatică".
Dacă atunci maghiarii n-au făcut-o, vom vedea că au reuşit s-o facă iudele puse în slujba comunismului în 1947.
Cu toate aceste ameninţări Maniu rămânea prezent în fruntea luptei pentru apărarea fraţilor transilvăneni ameninţaţi la începutul anului 1912 cu „deznaţionalizarea şi maghiarizarea greco-catolicilor maghiarizaţi", prin anexarea lor la Episcopia ungară de la Hajdudorog, ce a fost creată prin Bula Papală din 1 iulie 1912.
Românii s-au întrunit pe 29 iunie în Congresul de la Alba lulia sub preşedinţia lui Gheorghe Pop de Băseşti, congres în care luliu Maniu a prezentat rezoluţia celor 50 de membri ai comisiei protestând împotriva proiectului de a „face din biserică un instrument politic de deznaţionalizare şi de silnicie".
Aceasta se petrecea în preziua venirii lui Istvan Tisza la conducerea guvernului maghiar şi care va încerca prin tratative să divizeze pe români, dar ghinionul acestuia a fost că românii l-au ales tot pe luliu Maniu ca să le reprezinte interesele.
CICERONE IONITOIU-Viaţa politică-PROCESUL IULIU MANIU-Volumul -I- (A-005)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php/860-Iuliu-Maniu-în-prima-linie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu