Personalităţi care au înfăptuit unirea provinciilor cu România
de Cicerone Ionitoiu
Transilvania: Iuliu Maniu (Preşedinte de Consiliu de Miniştri), Traian Frentiu (Episcop), Iuliu Hossu (Cardinal), Alexandru Rusu (Episcop), Aurel Baciu (Ministru), Ion Flueraş (Membru în Consiliul Dirigent), Iosif Jumanca (Membru în Consiliul Dirigent), Alexandru Lapedatu (Preşedintele Academiei Române), Ion Lapedatu (Profesor universitar), Lazăr Măglaşu (Fruntaş socialist), Teodor Roxin (Deputat), Aurel Vlad (Ministru)...
Maramureş: Alexandru Filipaşcu (Profesor universitar)...
Banat: Sever Bocu (Ministru)...
Bucovina: Gheorghe Grigorovici (Profesor universitar), Ion Nistor (Profesor universitar şi Membru al Congresului, Ministru, a murit după eliberarea de la Sighet)...
Basarabia: Daniel Ciugureanu (Ministru), Ştefan Holban (Deputat în Sfatul ţării), Ion Gh. Pelivan (Deputat în Sfatul ţării, Ministru şi delegat la Conferinţa de Pace de la Paris), Pantelimon Halippa (Ministru, răpit de NKVD şi dus în Siberia)...
Personalităţi din Regat care au luptat şi au participat în războiui de întregire
Aurel Aldea (General şi Ministru), Gheorghe Alexianu (Profesor universitar şi Guvernator al Transnistriei), Constantin Angelescu (Prim Ministru), Constantin Antohie (General), Constantin S. Anton (General), Ion Antonescu (Mareşal, căruia Regele Ferdinand i-a spus: „Maiorule Antonescu, numai Regele ţării ştie cât îţi datorează România Mare" şi care a pornit războiul de reîntregire a teritoriilor furate de URSS, în 1941), Ion Arbore (General), Constantin,Argetoianu (Prim Ministru), Virgil Ariton (Colonel, erou în primul război mondial), Gheorghe Avramescu (General de Armată).
Radu Bălădescu (General), Victor Bădulescu (Profesor universitar), Aurelian Bentoiu (Ministru), Zaharia Brăţescu (Ministru), Dinu Constantin Brătianu (Ministru), George Brătianu (Profesor universitar), Dragu Buricescu (General), Dumitru Burileanu (Guvernatorul BNR), Constantin Buşilă (Ministru), Jean Cămărăşescu, Gheorghe Calotescu (General, Guvernatorul Bucovinei), Mircea Cancicov (Ministru), Ion Carlaonţ (General), Dumitru Căpătâneanu (Ministru), Nicolae Ciupercă (General de Armată), Constantin Constantin (General, invalid de război).
Gheorghe Dobre (General), Aurel Dobrescu (Ministru), Constantin Eftimiu (General), Ion Enescu (Ministru), Constantin Gane (Ministru), Nicolae Gheneraru (General), Alexandru Gheorghieş (General), Stan Ghiţescu, Ion Gigurtu (Prim Ministru), Alexandru Glatz (General), Victor Gomoiu (Ministru), Modest Isopescu (General), Gheorghe Leon (Ministru, Profesor universitar), Alexandru Liciu (Preşedintele Curţii de Apel), Ion C. Lupescu (Erou din primul război mondial, deputat).
Nicolae Macici (General, Erou din primul război mondial), Ion Macovei (Ministru), Mihai Manoilescu (Ministru, profesor universitar), Strunga Manolescu (Ministru), Socrate Mardare (General), Gheorghe Marinescu (General), Istrate Micescu (Ministru, profesor universitar), Ion Mihalache (Ministru, întemeietorul Partidului ţărănesc din 1918), Gabriel Negrei (General), Constantin Pantazi (Ministru, General), Nicolae Păiş (Ministru, Amiral), Emil Pălăngeanu (General), Constantin Popescu-Corbu (General), Epure Popovici (General mort la 96 de ani), Dori Popovici (Ministru).
Mihai I. Racoviţă (General), Mihai Racoviţă-Cehanu, Ion Răducanu (Ministru), Andrei Rădulescu(Preşedintele Academiei Române), Aurelian Runceanu (General), Radu Roşculeţ (Ministru), Nicoale Samsonovici (General), Ion Sichitiu (General), Gheorghe Stavrescu (General), Gheorghe Strat (Ministru, Profesor universitar), Gheorghe Tască (Profesor universitar), Costel Tătăranu (Guvernatorul Băncii Naţionale), Alexandru Tătărescu (General), Constantin Treistoreanu (General).
Petre Vasilescu (General), Artur Văitoianu (General, Prim Ministru), Zadig (General, Comandantul trupelor ce au intrat în Bucovina s-o scape de teroarea comunistă, în 1918. A murit la 100 ani la Jilava), Vasile Zorzor (General), Anton Zwiedinek
(General, Mareşal al Palatului Regal)...
Mulţi alţi români, din toate straturile sociale şi care au participat la lupta pentru înfăptuirea României Mari şi-au găsit sfârşitul în temniţele comuniste.
Iuliu Maniu şi politica din România Mare
Politica lui Iuliu Maniu în contextul politicii româneşti de după 1919 s.-a manifestat pe două planuri: intern şi extern. Pe plan intern a urmărit consolidarea Partidului în care se iviseră unele plecări ale unor oameni periferici din punt de vedere politic, ca Petru Groza şi Octavian Goga, atraşi de portofolii ministeriale, şi s-a preocupat de cristalizarea programului partidului în noua conjunctură.
La acest capitol susţinea problema reformei agrare pornind de la principiu că pământul trebuie să ajungă în mâna celor ce-l cultivă, cu excluderea oricărei rente fără muncă ţinând seama de cerinţele unei nivelări sociale sănătoase. Pe această problemă se apropia de programul Partidului ţărănesc al lui Mihalache care sublinia că muncitorul „îşi reclamă întreg produsul muncii sale individuale şi exploatarea braţelor sale nu mai poate fi îngăduită, iar pământul trebuie considerat un mijloc determinat şi mărginit la plasare a muncii unei categorii de cetăţeni, care ca obişnuita lor ocupaţie munca pământului". Pământul rămânea izvorul de viaţă materială şi morală al celor ce trăiesc din cultura lui şi acest izvor trebuie să le aparţină lor în primul rând.
Programul lui Maniu în refacerea consolidării economice cerea intervenţia statului pentru reconstituirea regiunilor distruse de război şi recunoaşterea păgubiţilor de război „dreptu de a pretinde de la stat rebonificarea daunelor cauzate de război".
Din punctul de vedere financiar se prevedea revizuirea averilor făcute în timpul războiului, impozitul progresiv pe venit, urmărirea şi confiscarea averilor făcute prin fraudă şi abuz, scutiorea de impozit a minimului de existenţă, reforma Băncii Naţionale şi altele.
Programul de ocrotire socială preconiza crearea, organizarea şi consolidarea unor instituţii sociale care să aibă ca scop dezvoltarea şi prosperarea tuturor păturilor sociale şi reglementarea muncii pe principii fundamentale democratice asemănătoare cu cele din ţările democrat occidentale. Se propunea raportul dintre patron şi muncitor prin arbitrajul ca singurul mijloc de judecare a diferendelor ivite şi echilibrarea dintre capital şi muncă cu participarea muncitorului la beneficii în conformitate cu munca ce o presta şi priceperea de care da dovadă.
Din punct de vedere moral se accentua extinderea şi diversificarea învăţământului, iar fiecărui cetăţean i se recunoştea deplina libertate de conştiinţă subliniindu-se o deplină autonomie a confesiunilor, aici statul rezervându-şi dreptul la supraveghere şi confirmare a organelor conducătoare bisericeşti.
Iuliu Maniu a căutat să armonizeze politica României cu politica marilor democraţii occidentale urmărind să promoveze bunele raporturi cu marii noştri aliaţi, susţinând că diferendele dintre popoare trebuiesc rezolvate numai pe cale paşnică, prin supunerea lor judecăţii Societăţii Naţiunilor.
După dizolvarea Consiliului Dirigent, pe 4 aprilie 1920 s-a început întrepătrunderea vieţii politice de pe cele două versante ale Carpaţilor cu partidele politice, cu moravurile lor şi cu lupta concurentă spre putere. Cu calmul lui proverbial, Iuliu Maniu a asistat şi a privit la asaltul Patidului Naţional Liberal, în Ardeal, la simplele improvizaţii în organizaţiile judeţene şi mai ales la atragerea unei clientele politice prin crearea de sucursale ale Băncii Româneşti.
A asistat şi la încercările de fuziune între cele două partide dorite de unii prieteni din anturajul lui. l-a lăsat să se agite, să viseze, dar atât. Ruptura s-a produs în 1922 pentru doi senatori pe care liberalii îi cereau în plus, în Transilvania.
În 1920 toată lumea îşi dăduse seama că Iuliu Maniu era singura personalitate din Transilvania care putea să polarizeze masele. Era clar că lupta politică se dădea între Ionel Brătianu şi Iuliu Maniu. Faptele au dovedit-o. Ionel Brătianu era abil şi puternic, reuşind să „doboare" în lupta politică o serie de oameni de prestigiu ca: Titu Maiorescu, Petre Carp, Vasile Lascăr, generalul Alexandru Averescu, Constantin Stere, Take lonescu, Nicolae Lupu, Nicolae lorga, Constantin Argentoianu, Toma Stelian... dar numai pe „şi mai abilul" Iuliu Maniu n-a reuşit să-l clintească, fiindcă Maniu nu era de vânzare, nu avea preţ.
La orizontul vieţii politice se ivise Partidul Ţărănesc ieşit din tranşeele Mărăşeştiului sub flamura lui Ion Mihalache acoperit de „pelerina lui Mihai Viteazul". Acest autentic reprezentant al ţărănimii însetate de pământ şi dreptate va conduce cămăşile albe spre câştigarea drepturilor sugrumate şi le va striga durerile nu numai în parlament dar şi de pe banca ministerială. El a făcut să amuţească pe Ionel Brătianu la auzul frazelor izvorâte din adâncul suferinţei ţărăneşti revărsându-se ca sudoarea muncii lor peste parlamentul rămas şi el mut în faţa expunerii simple şi sincere presărate cu imagini şi comparaţii cum numai Ion Mihalache ştia să facă.
Învăţătorul de la Topoloveni a rezistat tuturor tentaţiilor ce-i dădeau târcoale şi nu s-a lăsat sedus nici de seducătoarele perspective fluturate de I. G. Duca. în permanenţă a fost în opoziţie căutând să-şi consolideze partidul. Prin dârzenia ce-l caracteriza, Ion Mihalache se impusese ca o autoritate politică, fapt ce nu a trecut neobservat de transilvăneni şi mai cu seamă de Iuliu Maniu.
Ion Mihalache a reuşit astfel să-şi atragă alături de ţărănişti din Basarabia şi pe cei din Moldova consolidând poziţia ţărănească în opoziţia ce se înjghebase împotriva Partidului Liberal, împotriva ostilităţii oligarhiei liberale.
Alături de Iuliu Maniu, Ion Mihalache a fost cel de-al doilea om politic din România Mare care a avut curajul să-l înfrunte pe „teribilul" Ionel Brătianu, dictatorul politicii la acea vreme care a ameninţat adversarii politici cu Mărăşeştii interni. Ion Mihalache a fost singurul om politic care a avut curajul să-i răspundă prin renumitele declaraţii de la Craiova, în 1925, şi să-l facă să tacă pe versatul liberal.
Cei doi piloni ai democraţiei şi adversari ai sistemului autoritar liberal, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, s-au atras reciproc după multe tatonări şi observaţii şi au pus bazele celui mai solid partid, care după 26 octombrie 1926, va deveni apărătorul drepturilor româneşti în faţa tendinţelor totalitare care se vor dezlănţui cu o deosebită vigoare.
Iuliu Maniu va fi preşedintele partidului, iar Ion Mihalache vicepreşedinte.
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-014)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/876-Personalităţi-care-au-înfăptuit-unirea-provinciilor-cu-România
de Cicerone Ionitoiu
Transilvania: Iuliu Maniu (Preşedinte de Consiliu de Miniştri), Traian Frentiu (Episcop), Iuliu Hossu (Cardinal), Alexandru Rusu (Episcop), Aurel Baciu (Ministru), Ion Flueraş (Membru în Consiliul Dirigent), Iosif Jumanca (Membru în Consiliul Dirigent), Alexandru Lapedatu (Preşedintele Academiei Române), Ion Lapedatu (Profesor universitar), Lazăr Măglaşu (Fruntaş socialist), Teodor Roxin (Deputat), Aurel Vlad (Ministru)...
Maramureş: Alexandru Filipaşcu (Profesor universitar)...
Banat: Sever Bocu (Ministru)...
Bucovina: Gheorghe Grigorovici (Profesor universitar), Ion Nistor (Profesor universitar şi Membru al Congresului, Ministru, a murit după eliberarea de la Sighet)...
Basarabia: Daniel Ciugureanu (Ministru), Ştefan Holban (Deputat în Sfatul ţării), Ion Gh. Pelivan (Deputat în Sfatul ţării, Ministru şi delegat la Conferinţa de Pace de la Paris), Pantelimon Halippa (Ministru, răpit de NKVD şi dus în Siberia)...
Personalităţi din Regat care au luptat şi au participat în războiui de întregire
Aurel Aldea (General şi Ministru), Gheorghe Alexianu (Profesor universitar şi Guvernator al Transnistriei), Constantin Angelescu (Prim Ministru), Constantin Antohie (General), Constantin S. Anton (General), Ion Antonescu (Mareşal, căruia Regele Ferdinand i-a spus: „Maiorule Antonescu, numai Regele ţării ştie cât îţi datorează România Mare" şi care a pornit războiul de reîntregire a teritoriilor furate de URSS, în 1941), Ion Arbore (General), Constantin,Argetoianu (Prim Ministru), Virgil Ariton (Colonel, erou în primul război mondial), Gheorghe Avramescu (General de Armată).
Radu Bălădescu (General), Victor Bădulescu (Profesor universitar), Aurelian Bentoiu (Ministru), Zaharia Brăţescu (Ministru), Dinu Constantin Brătianu (Ministru), George Brătianu (Profesor universitar), Dragu Buricescu (General), Dumitru Burileanu (Guvernatorul BNR), Constantin Buşilă (Ministru), Jean Cămărăşescu, Gheorghe Calotescu (General, Guvernatorul Bucovinei), Mircea Cancicov (Ministru), Ion Carlaonţ (General), Dumitru Căpătâneanu (Ministru), Nicolae Ciupercă (General de Armată), Constantin Constantin (General, invalid de război).
Gheorghe Dobre (General), Aurel Dobrescu (Ministru), Constantin Eftimiu (General), Ion Enescu (Ministru), Constantin Gane (Ministru), Nicolae Gheneraru (General), Alexandru Gheorghieş (General), Stan Ghiţescu, Ion Gigurtu (Prim Ministru), Alexandru Glatz (General), Victor Gomoiu (Ministru), Modest Isopescu (General), Gheorghe Leon (Ministru, Profesor universitar), Alexandru Liciu (Preşedintele Curţii de Apel), Ion C. Lupescu (Erou din primul război mondial, deputat).
Nicolae Macici (General, Erou din primul război mondial), Ion Macovei (Ministru), Mihai Manoilescu (Ministru, profesor universitar), Strunga Manolescu (Ministru), Socrate Mardare (General), Gheorghe Marinescu (General), Istrate Micescu (Ministru, profesor universitar), Ion Mihalache (Ministru, întemeietorul Partidului ţărănesc din 1918), Gabriel Negrei (General), Constantin Pantazi (Ministru, General), Nicolae Păiş (Ministru, Amiral), Emil Pălăngeanu (General), Constantin Popescu-Corbu (General), Epure Popovici (General mort la 96 de ani), Dori Popovici (Ministru).
Mihai I. Racoviţă (General), Mihai Racoviţă-Cehanu, Ion Răducanu (Ministru), Andrei Rădulescu(Preşedintele Academiei Române), Aurelian Runceanu (General), Radu Roşculeţ (Ministru), Nicoale Samsonovici (General), Ion Sichitiu (General), Gheorghe Stavrescu (General), Gheorghe Strat (Ministru, Profesor universitar), Gheorghe Tască (Profesor universitar), Costel Tătăranu (Guvernatorul Băncii Naţionale), Alexandru Tătărescu (General), Constantin Treistoreanu (General).
Petre Vasilescu (General), Artur Văitoianu (General, Prim Ministru), Zadig (General, Comandantul trupelor ce au intrat în Bucovina s-o scape de teroarea comunistă, în 1918. A murit la 100 ani la Jilava), Vasile Zorzor (General), Anton Zwiedinek
(General, Mareşal al Palatului Regal)...
Mulţi alţi români, din toate straturile sociale şi care au participat la lupta pentru înfăptuirea României Mari şi-au găsit sfârşitul în temniţele comuniste.
Iuliu Maniu şi politica din România Mare
Politica lui Iuliu Maniu în contextul politicii româneşti de după 1919 s.-a manifestat pe două planuri: intern şi extern. Pe plan intern a urmărit consolidarea Partidului în care se iviseră unele plecări ale unor oameni periferici din punt de vedere politic, ca Petru Groza şi Octavian Goga, atraşi de portofolii ministeriale, şi s-a preocupat de cristalizarea programului partidului în noua conjunctură.
La acest capitol susţinea problema reformei agrare pornind de la principiu că pământul trebuie să ajungă în mâna celor ce-l cultivă, cu excluderea oricărei rente fără muncă ţinând seama de cerinţele unei nivelări sociale sănătoase. Pe această problemă se apropia de programul Partidului ţărănesc al lui Mihalache care sublinia că muncitorul „îşi reclamă întreg produsul muncii sale individuale şi exploatarea braţelor sale nu mai poate fi îngăduită, iar pământul trebuie considerat un mijloc determinat şi mărginit la plasare a muncii unei categorii de cetăţeni, care ca obişnuita lor ocupaţie munca pământului". Pământul rămânea izvorul de viaţă materială şi morală al celor ce trăiesc din cultura lui şi acest izvor trebuie să le aparţină lor în primul rând.
Programul lui Maniu în refacerea consolidării economice cerea intervenţia statului pentru reconstituirea regiunilor distruse de război şi recunoaşterea păgubiţilor de război „dreptu de a pretinde de la stat rebonificarea daunelor cauzate de război".
Din punctul de vedere financiar se prevedea revizuirea averilor făcute în timpul războiului, impozitul progresiv pe venit, urmărirea şi confiscarea averilor făcute prin fraudă şi abuz, scutiorea de impozit a minimului de existenţă, reforma Băncii Naţionale şi altele.
Programul de ocrotire socială preconiza crearea, organizarea şi consolidarea unor instituţii sociale care să aibă ca scop dezvoltarea şi prosperarea tuturor păturilor sociale şi reglementarea muncii pe principii fundamentale democratice asemănătoare cu cele din ţările democrat occidentale. Se propunea raportul dintre patron şi muncitor prin arbitrajul ca singurul mijloc de judecare a diferendelor ivite şi echilibrarea dintre capital şi muncă cu participarea muncitorului la beneficii în conformitate cu munca ce o presta şi priceperea de care da dovadă.
Din punct de vedere moral se accentua extinderea şi diversificarea învăţământului, iar fiecărui cetăţean i se recunoştea deplina libertate de conştiinţă subliniindu-se o deplină autonomie a confesiunilor, aici statul rezervându-şi dreptul la supraveghere şi confirmare a organelor conducătoare bisericeşti.
Iuliu Maniu a căutat să armonizeze politica României cu politica marilor democraţii occidentale urmărind să promoveze bunele raporturi cu marii noştri aliaţi, susţinând că diferendele dintre popoare trebuiesc rezolvate numai pe cale paşnică, prin supunerea lor judecăţii Societăţii Naţiunilor.
După dizolvarea Consiliului Dirigent, pe 4 aprilie 1920 s-a început întrepătrunderea vieţii politice de pe cele două versante ale Carpaţilor cu partidele politice, cu moravurile lor şi cu lupta concurentă spre putere. Cu calmul lui proverbial, Iuliu Maniu a asistat şi a privit la asaltul Patidului Naţional Liberal, în Ardeal, la simplele improvizaţii în organizaţiile judeţene şi mai ales la atragerea unei clientele politice prin crearea de sucursale ale Băncii Româneşti.
A asistat şi la încercările de fuziune între cele două partide dorite de unii prieteni din anturajul lui. l-a lăsat să se agite, să viseze, dar atât. Ruptura s-a produs în 1922 pentru doi senatori pe care liberalii îi cereau în plus, în Transilvania.
În 1920 toată lumea îşi dăduse seama că Iuliu Maniu era singura personalitate din Transilvania care putea să polarizeze masele. Era clar că lupta politică se dădea între Ionel Brătianu şi Iuliu Maniu. Faptele au dovedit-o. Ionel Brătianu era abil şi puternic, reuşind să „doboare" în lupta politică o serie de oameni de prestigiu ca: Titu Maiorescu, Petre Carp, Vasile Lascăr, generalul Alexandru Averescu, Constantin Stere, Take lonescu, Nicolae Lupu, Nicolae lorga, Constantin Argentoianu, Toma Stelian... dar numai pe „şi mai abilul" Iuliu Maniu n-a reuşit să-l clintească, fiindcă Maniu nu era de vânzare, nu avea preţ.
La orizontul vieţii politice se ivise Partidul Ţărănesc ieşit din tranşeele Mărăşeştiului sub flamura lui Ion Mihalache acoperit de „pelerina lui Mihai Viteazul". Acest autentic reprezentant al ţărănimii însetate de pământ şi dreptate va conduce cămăşile albe spre câştigarea drepturilor sugrumate şi le va striga durerile nu numai în parlament dar şi de pe banca ministerială. El a făcut să amuţească pe Ionel Brătianu la auzul frazelor izvorâte din adâncul suferinţei ţărăneşti revărsându-se ca sudoarea muncii lor peste parlamentul rămas şi el mut în faţa expunerii simple şi sincere presărate cu imagini şi comparaţii cum numai Ion Mihalache ştia să facă.
Învăţătorul de la Topoloveni a rezistat tuturor tentaţiilor ce-i dădeau târcoale şi nu s-a lăsat sedus nici de seducătoarele perspective fluturate de I. G. Duca. în permanenţă a fost în opoziţie căutând să-şi consolideze partidul. Prin dârzenia ce-l caracteriza, Ion Mihalache se impusese ca o autoritate politică, fapt ce nu a trecut neobservat de transilvăneni şi mai cu seamă de Iuliu Maniu.
Ion Mihalache a reuşit astfel să-şi atragă alături de ţărănişti din Basarabia şi pe cei din Moldova consolidând poziţia ţărănească în opoziţia ce se înjghebase împotriva Partidului Liberal, împotriva ostilităţii oligarhiei liberale.
Alături de Iuliu Maniu, Ion Mihalache a fost cel de-al doilea om politic din România Mare care a avut curajul să-l înfrunte pe „teribilul" Ionel Brătianu, dictatorul politicii la acea vreme care a ameninţat adversarii politici cu Mărăşeştii interni. Ion Mihalache a fost singurul om politic care a avut curajul să-i răspundă prin renumitele declaraţii de la Craiova, în 1925, şi să-l facă să tacă pe versatul liberal.
Cei doi piloni ai democraţiei şi adversari ai sistemului autoritar liberal, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, s-au atras reciproc după multe tatonări şi observaţii şi au pus bazele celui mai solid partid, care după 26 octombrie 1926, va deveni apărătorul drepturilor româneşti în faţa tendinţelor totalitare care se vor dezlănţui cu o deosebită vigoare.
Iuliu Maniu va fi preşedintele partidului, iar Ion Mihalache vicepreşedinte.
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-014)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/876-Personalităţi-care-au-înfăptuit-unirea-provinciilor-cu-România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu