Iuliu Maniu din nou la comandă
de Cicerone Ionitoiu
Pe 13 octombrie 1937 regele i-a cerut lui Ion Mihalache să colaboreze cu Vaida-Voievod într-un viitor guvern; iar după o lună reluată propunerea ca o condiţie „sine qua non" a primit în 24 de ore un răspuns negativ, după ce în Delegaţia permanentă majoritatea în frunte cu Ion Mihalache au refuzat sugestia regală, cu toate că pentru ea au pledat cu căldură Grigore Gafencu şi Armând Călinescu.
Pe 16 noiembrie, în ziarul „Dreptatea", într-un comentariu asupra acestei hotărâri, se spunea: „... Dacă am fi acceptat o colaborare cu dl. Vaida, ce ar fi putut crede ţara şi opinia publică despre sinceritatea şi seriozitatea Partidului Naţional Ţărănesc? Fireşte, fiecare ar fi fost în drept să spună că numai pofta de a veni la putere prin ori şi ce compromis ne-a îndemnat la aceasta... Partidul Naţional Ţărănesc este conştient de rolul şi răspunderile lui. El nu înţelege să renunţe la programul şi la demnitatea lui pentru scaune în ministere sau în parlament..."
Iar regelui, Ion Mihalache îi spusese cu ocazia propunerii făcute: „... nu trebuie uitat că Partidul Naţional Ţărănesc s-a verificat încă odată ca o forţă si ca o funcţie politică, sub presiunile din ultimul timp. Noi n-am fost răsfăţaţii guvernului - ca partidele de dreapta, ci prigoniţi cu toate mijloacele si de toate grupările - si totuşi am ieşit biruitori. Nu ştiu ce ar fi făcut alte grupări sub astfel de prigoane. Asta înseamnă că el împlineşte un rol în viaţa publică"
În timp ce Iuliu Maniu se găsea plecat de la Bădăcin, în drum spre Bucureşti, prevederile lui se adevereau: „după Tătărăscu va veni tot Tătărăscu" dar cu guvern pentru ţinerea alegerilor. Imediat s-a încheiat un cartel electoral între Partidul Liberal şi Frontul Românesc al lui Alex. Vaida-Voievod. Pe 19 noiembrie s-a hotărât dizolvarea parlamentului cu fixarea alegerilor pe 20 decembrie 1937, iar pe 21 noiembrie sosea la Bucureşti Iuliu Maniu chemat de urgenţă.
La Comitetul Central executiv din 23 noiembrie, după ce Ion Mihalache prezentând situaţia disperată a Ţării, din cauza regelui şi a guvernului tătărăscian, a declarat: „Regimul constituţional al ţării este astăzi la o răspântie istorică... şi suntem hotărâţi să rămânem la regimul monarhic constituţional...". Lupta pe acest teren poate fi dusă „cu coeficienţi maximi, cu un potenţial politic şi moral sporit" numai de Iuliu Maniu care reprezintă „simbolul luptei constituţionale...", şi cu deosebită emoţie i s-a adresat: „Domnule Maniu, ia comanda şi dă porunca".
Cu aceeaşi emoţie, reţinută în fiziomonie, dar caldă în vorbire, a răspuns Iuliu Maniu: „Domnule Preşedinte, Onorat Comitet, Aş vrea să am glasul arhanghelilor şi vocea figurii mitologice, despre care se spune că a fost în stare să mişte şi pietrele, ca prin el să te pot convinge peDumneata, Domnule Mihalache să nu părăseşti locul de comandă pe care l-ai ocupat cu atâta onoare şi în care lucrând ai făcut atâta bine ţării noastre şi partidului nostru... Ai văzut devotamentul cu care te-a înconjurat întreg partidul şi noi toţi. Ai văzut devotamentul cu care ţi-am sărit în ajutor întru rezolvarea problemelor care cereau soluţionare. Ai văzut cum întreaga ţară a aplaudat atitudinea D-tale demnă, atitudinea morală, atitudinea bărbătească dezinteresată din ultima vreme.
Ai simţit cât s-a înălţat autoritatea Dumitale şi cât s-a mărit dragostea ţării întregi faţă de D-ta în urma gestului mare, nobil, foarte rar în viaţa publică a ţării noastre, de a refuza puterea care ţi s-a dat în condiţiuni necorespunzătoare... Toate motivele obiective, toate împrejurările subiective care te înconjoară nu pot decât să te înduplece să stai mai departe în locul unde eşti. Dumneata ai dat o ultimă comandă. Să ocup locul dumitale!...Dacă ascult această comandă din dragoste şi respect faţă de dumneata şi faţă de partidul nostru o fac cu inima îndurerată şi poate îndoită.
Cu inima îndurerată, fiindcă atât de mult ne-am obişnuit să te vedem în locul pe care-l ocupi şi cu inima îndoită fiindcă nu ştiu dacă voi putea răspunde aşteptărilor Dumneavoastră... Eu te rog să primeşti din partea mea şi din partea întregei obşti a Partidului naţional ţărănesc cele mai adânci şi cele mai sincere mulţumiri. Ai binevoit a-mi spune că-mi dai o comandă. Trebuie să spun că n-am crezut în viaţa mea că mi se va da o astfel de comandă şi n-am crezut niciodată că ţara românească va ajunge în aşa grea situaţie încât eu va trebui să primesc să satisfac unei comande atât de departe de gândul meu, de străduinţele mele.
După 12 ani de preşedinţie a acestui partid, la un moment dat, nu obosit, nu dezgustat, nu din indiferenţă faţă de marile ţeluri pe care le urmăreşte partidul, nu din nesimţire faţă de soarta acestei ţări, nu că nu mă simţeam capabil de muncă, ci fiindcă credeam că altul poate face mai bine decât mine, fi că poate să aplice metode pe care eu nu le ştiu, pe care eu nu le pot aplica, - mi-am dat demisia din preşedinţia de partid. Atunci rugăminţile dumneavoastră au fost zadarnice, ca să nu duc la îndeplinire această hotărâre. Am dus-o. Am spus prietenilor mei: - Din tinereţe am fost în lupta politică. Am făcut tot ce omeneşte este posibil, după modestele mele puteri să satisfac îndatoririle impuse.
Va judeca lumea şi istoria dacă va avea vreme să se ocupe de faptele mele, dacă am îndeplinit cu cinste misiunile încredinţate. Sunt hotărât să nu mai iau parte la viaţa politică şi în viaţa publică a statului român în nici un fel de calitate. Vreau ca liniştit, din depărtare, să mă delectez de felul cum înfloreşte ţara românească, naţiunea constituită într-un stat unitar, puternic şi frumos, realizat cu atâtea jertfe şi muncă uriaşe. Şi am spus: - Ferească Dumnezeu să vină ceasul în care eu voiu crede că ţara este în atâta de mare pericol încât să-mi pun din nou munca mea de om politic în serviciul partidului şi al Ţării mele.
Dacă comanda Dumitale, domnule Mihalache, astăzi o urmez, o fac din respect faţă de dumneata, din dragoste faţă de partid, din devotament faţă de ţară şi pentru că într-adevăr găsesc că a sosit un moment de suprem pericol pentru naţiune şi ţara română, a sosit momentul tragic când se pun în joc, în cumpănă toate rezultatele obţinute de generaţii şi de secole întru înfăptuirea unui mare ideal. Aşa fiind, fiecare trebuie să stea la locul unde este comanda de corporaţie de care este legat cu sufletul şi cu aceleaşi idealuri. Domnilor, urmez o comandă, o poruncă, care cred că se dă fiindcă cei ce o dau mă cunosc. Deci nu voi arăta programul meu politic, nici metodele mele de luptă.
Cunoaşteţi programul meu politic, cunoaşteţi metoda mea. Trăiesc şi mor cu ele. Am spus că m-am hotărât să primesc acest post de comandă pentrucă găsesc că ţara este la grea răspântie. Ţara noastră este scena unor contraziceri şi paradoxe revoltătoare, insuportabile ...Cele mai frumoase şi strălucitoare uniforme la armată... Serbări şi parade fără sfârşit. Dar oştirea neînarmată... Edificii insalubre pentru funcţionari; şcoli şi spitale care se dărâmă...
Se spune: toate drepturile derivă de la naţiune. Trăim însă în realitate sub un regim dictatorial şi întreaga ţară se prezintă ca o cazarmă... Stăm sub stare de asediu, sub cenzură. Suntem conduşi cu decrete-legi... prin care se încheie contracte, se înstrăinează averea naţională şi bunuri ale statului... se înfiinţează servicii noi cu rang de ministere, care n-au nici un fel de răspundere faţă de naţiune... se fac deblocări revoltătoare, se dezorganizează servicii, oamenii vrednici sunt trimişi prea timpuriu la loc de odihnă... dictatura e declarată pe faţă fără nici un fel de rezervă... se dă curs liber unei serii întregi de guverne personale, în 8 ani s-au perindat 9 guverne... o bătaie de joc la adresa demnităţii naţionale... o ofensă adusă drepturilor politice şi cetăţeneşti ale poporului nostru...Ce este de făcut în faţa acestei situaţii?
Trebuie în materie internă să căutăm înlăturarea acestor paradoxe, a acestor echivocuri şi punerea în fiinţă a unui sistem de guvernare sinceră, serioasă, categorică şi devotată intereselor superioare ale naţiunei şi ţării româneşti. Trebuesc înlăturate formele goale, trebue să năzuim a realiza esenţa şi înţelesul adânc al lucrurilor, trebuie înlăturat înainte de toate sistemul dictatorial care ne umileşte...
În materie externă trebuie să înlăturăm echivocul acesta insuportabil care pluteşte asupra ţării şi asupra naţiunii noastre şi acea neîncredere cu care este privită România în toate taberele, indiferent în ce cercuri de interese internaţionale se găsesc. Trebue ca manifestările noastre fi cu vorba, dar şi cu fapta si în suflet, dar si în toate semnele exterioare să fie sincere, adevărate, deschise, clare si fără echivocuri. Alianţele pe care le avem să fie păstrate cu sfiinţenie. Să susţinem pe faţă, franc, categoric şi fără posibilitate de răstălmăcire sistemele internaţionale care se întemeiază pe marile noastre prietene Franţa şi Anglia, care au ajutat să realizăm idealul nostru naţional şi ne-au ajutat acum ca să-l păstrăm...
Să împrăştiem atmosfera ce pluteşte deasupra capului nostru că naţiunea noastră ar putea să lucreze în dos, infidelă şi cu surprinderi... politica externă să se caracterizeze pe sinceritate şi claritate, prin spirit activ... să contribuim în prima linie la rezolvarea marilor probleme de care depinde pacea lumii şi siguranţa Statelor mici din această parte a lumii... noi trebue să susţinem ideia naţională nu numai în forma exterioară că avem statul nostru naţional, ci să-i dăm şi conţinutul într-adevăr naţional şi prin acest conţinut să ridicăm poporul românesc care a suferit asupriri şi a rămas în urma altor popoare. Noi ştim ce înseamnă pentru ţara noastră regalitatea. Noi ştim ce servicii imense a adus dinastia noastră strălucită ţării noastre... îl rugăm pe regele Carol să înlăture din jurul său sfătuitorii şi apropiaţii nechemaţi care n-au nimic a face cu naţiunea. Şi-l rugăm să nu asculte de sfaturile lor false, ci să pună urechea pe inima poporului care grăieşte prin aleşii săi.
Eu sunt adânc convins că partidul acesta, în care m-am născut şi în care vreau să mor, are cele mai sănătoase şi cele mai potrivite vederi şi metode pentru a asigura prosperitatea ţării noastre şi veşnica ei dăinuire."
Prin discursul lui Maniu din 1937 retrăim situaţia creată de comunişti după 6 martie 1945 cu sprijinul aceluiaşi Tătărăscu împingând ţara tot spre dezastru. Dacă Tătărăscu a rămas omul tuturor dictaturilor, Iuliu Maniu, după cum l-am văzut până acum, a fost adversarul tuturor dictaturilor şi aşa până la sfârşitul vieţii.
În faţa pericolului de atunci, din noiembrie 1937, Iuliu Maniu şi-a ales ca prim obiectiv torpilarea planurilor lui Carol al-II-lea şi ale camarilei lui de a oficializa dictatura, iar în faţa pactului electoral încheiat de Tătărăscu cu Vaida i-a opus un alt pact de neagresiune electorală prin care a reuşit să doboare guvernul şi în plus, pentru prima dată, în istoria politică a ţării noastre, guvernul care a făcut alegerile, să le piardă.
După trei întrevederi, între Iuliu Maniu şi Codreanu, purtate în locuinţa doctorului D. Gerota, s-a semnat, pe 25 noiembrie, pactul de neagresiune electorală (pentru a preveni violenţele şi furturile electorale) neadmiţându-se listele comune. Maniu a propus colaborarea pe baza unor puncte nu de program, ci de principii constituţionale, pentru înlăturarea tuturor interpuşilor între Coroană şi ţară, şi obţinerea ridicării cenzurii şi a stării de asediu.
La acest acord semnat de Iuliu Maniu, Corneliu Zelea Codreanu şi Gheorghe Brătianu (în scopul apărării libertăţii şi a asigurării corectitudinii în alegeri) se menţiona că pactul de neagresiune însemna înconjurarea actelor şi limbajului de violenţă şi denigrare; dar nu împiedică afirmarea ideologiei proprii şi discuţia de bună credinţă. La apelul lansat (de aderare şi a altor formaţiuni politice), au răspuns, pe 27 noiembrie, Partidul Evreiesc şi Partidul Social Democrat, iar pe 28 noiembrie şi Partidul lui Constantin Argetoianu (acesta intrând ca informator al regelui, pentru a-l ţine la curent ce se plănuieşte, spre a se lua măsuri de către camarilă; dar nefiind nimic de ascuns, Iuliu Maniu l-a acceptat).
Berlinul privea cu foarte mare atenţie desfăşurarea evenimentelor de la noi, iar ministrul Germaniei - W. Fabricius - la Bucureşti plecase, după audienţa de la rege, cu mărturisirea acestuia că „în curând un regim de autoritate va fi instaurat şi în România".
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/892-Iuliu-Maniu-din-nou-la-comandă
de Cicerone Ionitoiu
Pe 13 octombrie 1937 regele i-a cerut lui Ion Mihalache să colaboreze cu Vaida-Voievod într-un viitor guvern; iar după o lună reluată propunerea ca o condiţie „sine qua non" a primit în 24 de ore un răspuns negativ, după ce în Delegaţia permanentă majoritatea în frunte cu Ion Mihalache au refuzat sugestia regală, cu toate că pentru ea au pledat cu căldură Grigore Gafencu şi Armând Călinescu.
Pe 16 noiembrie, în ziarul „Dreptatea", într-un comentariu asupra acestei hotărâri, se spunea: „... Dacă am fi acceptat o colaborare cu dl. Vaida, ce ar fi putut crede ţara şi opinia publică despre sinceritatea şi seriozitatea Partidului Naţional Ţărănesc? Fireşte, fiecare ar fi fost în drept să spună că numai pofta de a veni la putere prin ori şi ce compromis ne-a îndemnat la aceasta... Partidul Naţional Ţărănesc este conştient de rolul şi răspunderile lui. El nu înţelege să renunţe la programul şi la demnitatea lui pentru scaune în ministere sau în parlament..."
Iar regelui, Ion Mihalache îi spusese cu ocazia propunerii făcute: „... nu trebuie uitat că Partidul Naţional Ţărănesc s-a verificat încă odată ca o forţă si ca o funcţie politică, sub presiunile din ultimul timp. Noi n-am fost răsfăţaţii guvernului - ca partidele de dreapta, ci prigoniţi cu toate mijloacele si de toate grupările - si totuşi am ieşit biruitori. Nu ştiu ce ar fi făcut alte grupări sub astfel de prigoane. Asta înseamnă că el împlineşte un rol în viaţa publică"
În timp ce Iuliu Maniu se găsea plecat de la Bădăcin, în drum spre Bucureşti, prevederile lui se adevereau: „după Tătărăscu va veni tot Tătărăscu" dar cu guvern pentru ţinerea alegerilor. Imediat s-a încheiat un cartel electoral între Partidul Liberal şi Frontul Românesc al lui Alex. Vaida-Voievod. Pe 19 noiembrie s-a hotărât dizolvarea parlamentului cu fixarea alegerilor pe 20 decembrie 1937, iar pe 21 noiembrie sosea la Bucureşti Iuliu Maniu chemat de urgenţă.
La Comitetul Central executiv din 23 noiembrie, după ce Ion Mihalache prezentând situaţia disperată a Ţării, din cauza regelui şi a guvernului tătărăscian, a declarat: „Regimul constituţional al ţării este astăzi la o răspântie istorică... şi suntem hotărâţi să rămânem la regimul monarhic constituţional...". Lupta pe acest teren poate fi dusă „cu coeficienţi maximi, cu un potenţial politic şi moral sporit" numai de Iuliu Maniu care reprezintă „simbolul luptei constituţionale...", şi cu deosebită emoţie i s-a adresat: „Domnule Maniu, ia comanda şi dă porunca".
Cu aceeaşi emoţie, reţinută în fiziomonie, dar caldă în vorbire, a răspuns Iuliu Maniu: „Domnule Preşedinte, Onorat Comitet, Aş vrea să am glasul arhanghelilor şi vocea figurii mitologice, despre care se spune că a fost în stare să mişte şi pietrele, ca prin el să te pot convinge peDumneata, Domnule Mihalache să nu părăseşti locul de comandă pe care l-ai ocupat cu atâta onoare şi în care lucrând ai făcut atâta bine ţării noastre şi partidului nostru... Ai văzut devotamentul cu care te-a înconjurat întreg partidul şi noi toţi. Ai văzut devotamentul cu care ţi-am sărit în ajutor întru rezolvarea problemelor care cereau soluţionare. Ai văzut cum întreaga ţară a aplaudat atitudinea D-tale demnă, atitudinea morală, atitudinea bărbătească dezinteresată din ultima vreme.
Ai simţit cât s-a înălţat autoritatea Dumitale şi cât s-a mărit dragostea ţării întregi faţă de D-ta în urma gestului mare, nobil, foarte rar în viaţa publică a ţării noastre, de a refuza puterea care ţi s-a dat în condiţiuni necorespunzătoare... Toate motivele obiective, toate împrejurările subiective care te înconjoară nu pot decât să te înduplece să stai mai departe în locul unde eşti. Dumneata ai dat o ultimă comandă. Să ocup locul dumitale!...Dacă ascult această comandă din dragoste şi respect faţă de dumneata şi faţă de partidul nostru o fac cu inima îndurerată şi poate îndoită.
Cu inima îndurerată, fiindcă atât de mult ne-am obişnuit să te vedem în locul pe care-l ocupi şi cu inima îndoită fiindcă nu ştiu dacă voi putea răspunde aşteptărilor Dumneavoastră... Eu te rog să primeşti din partea mea şi din partea întregei obşti a Partidului naţional ţărănesc cele mai adânci şi cele mai sincere mulţumiri. Ai binevoit a-mi spune că-mi dai o comandă. Trebuie să spun că n-am crezut în viaţa mea că mi se va da o astfel de comandă şi n-am crezut niciodată că ţara românească va ajunge în aşa grea situaţie încât eu va trebui să primesc să satisfac unei comande atât de departe de gândul meu, de străduinţele mele.
După 12 ani de preşedinţie a acestui partid, la un moment dat, nu obosit, nu dezgustat, nu din indiferenţă faţă de marile ţeluri pe care le urmăreşte partidul, nu din nesimţire faţă de soarta acestei ţări, nu că nu mă simţeam capabil de muncă, ci fiindcă credeam că altul poate face mai bine decât mine, fi că poate să aplice metode pe care eu nu le ştiu, pe care eu nu le pot aplica, - mi-am dat demisia din preşedinţia de partid. Atunci rugăminţile dumneavoastră au fost zadarnice, ca să nu duc la îndeplinire această hotărâre. Am dus-o. Am spus prietenilor mei: - Din tinereţe am fost în lupta politică. Am făcut tot ce omeneşte este posibil, după modestele mele puteri să satisfac îndatoririle impuse.
Va judeca lumea şi istoria dacă va avea vreme să se ocupe de faptele mele, dacă am îndeplinit cu cinste misiunile încredinţate. Sunt hotărât să nu mai iau parte la viaţa politică şi în viaţa publică a statului român în nici un fel de calitate. Vreau ca liniştit, din depărtare, să mă delectez de felul cum înfloreşte ţara românească, naţiunea constituită într-un stat unitar, puternic şi frumos, realizat cu atâtea jertfe şi muncă uriaşe. Şi am spus: - Ferească Dumnezeu să vină ceasul în care eu voiu crede că ţara este în atâta de mare pericol încât să-mi pun din nou munca mea de om politic în serviciul partidului şi al Ţării mele.
Dacă comanda Dumitale, domnule Mihalache, astăzi o urmez, o fac din respect faţă de dumneata, din dragoste faţă de partid, din devotament faţă de ţară şi pentru că într-adevăr găsesc că a sosit un moment de suprem pericol pentru naţiune şi ţara română, a sosit momentul tragic când se pun în joc, în cumpănă toate rezultatele obţinute de generaţii şi de secole întru înfăptuirea unui mare ideal. Aşa fiind, fiecare trebuie să stea la locul unde este comanda de corporaţie de care este legat cu sufletul şi cu aceleaşi idealuri. Domnilor, urmez o comandă, o poruncă, care cred că se dă fiindcă cei ce o dau mă cunosc. Deci nu voi arăta programul meu politic, nici metodele mele de luptă.
Cunoaşteţi programul meu politic, cunoaşteţi metoda mea. Trăiesc şi mor cu ele. Am spus că m-am hotărât să primesc acest post de comandă pentrucă găsesc că ţara este la grea răspântie. Ţara noastră este scena unor contraziceri şi paradoxe revoltătoare, insuportabile ...Cele mai frumoase şi strălucitoare uniforme la armată... Serbări şi parade fără sfârşit. Dar oştirea neînarmată... Edificii insalubre pentru funcţionari; şcoli şi spitale care se dărâmă...
Se spune: toate drepturile derivă de la naţiune. Trăim însă în realitate sub un regim dictatorial şi întreaga ţară se prezintă ca o cazarmă... Stăm sub stare de asediu, sub cenzură. Suntem conduşi cu decrete-legi... prin care se încheie contracte, se înstrăinează averea naţională şi bunuri ale statului... se înfiinţează servicii noi cu rang de ministere, care n-au nici un fel de răspundere faţă de naţiune... se fac deblocări revoltătoare, se dezorganizează servicii, oamenii vrednici sunt trimişi prea timpuriu la loc de odihnă... dictatura e declarată pe faţă fără nici un fel de rezervă... se dă curs liber unei serii întregi de guverne personale, în 8 ani s-au perindat 9 guverne... o bătaie de joc la adresa demnităţii naţionale... o ofensă adusă drepturilor politice şi cetăţeneşti ale poporului nostru...Ce este de făcut în faţa acestei situaţii?
Trebuie în materie internă să căutăm înlăturarea acestor paradoxe, a acestor echivocuri şi punerea în fiinţă a unui sistem de guvernare sinceră, serioasă, categorică şi devotată intereselor superioare ale naţiunei şi ţării româneşti. Trebuesc înlăturate formele goale, trebue să năzuim a realiza esenţa şi înţelesul adânc al lucrurilor, trebuie înlăturat înainte de toate sistemul dictatorial care ne umileşte...
În materie externă trebuie să înlăturăm echivocul acesta insuportabil care pluteşte asupra ţării şi asupra naţiunii noastre şi acea neîncredere cu care este privită România în toate taberele, indiferent în ce cercuri de interese internaţionale se găsesc. Trebue ca manifestările noastre fi cu vorba, dar şi cu fapta si în suflet, dar si în toate semnele exterioare să fie sincere, adevărate, deschise, clare si fără echivocuri. Alianţele pe care le avem să fie păstrate cu sfiinţenie. Să susţinem pe faţă, franc, categoric şi fără posibilitate de răstălmăcire sistemele internaţionale care se întemeiază pe marile noastre prietene Franţa şi Anglia, care au ajutat să realizăm idealul nostru naţional şi ne-au ajutat acum ca să-l păstrăm...
Să împrăştiem atmosfera ce pluteşte deasupra capului nostru că naţiunea noastră ar putea să lucreze în dos, infidelă şi cu surprinderi... politica externă să se caracterizeze pe sinceritate şi claritate, prin spirit activ... să contribuim în prima linie la rezolvarea marilor probleme de care depinde pacea lumii şi siguranţa Statelor mici din această parte a lumii... noi trebue să susţinem ideia naţională nu numai în forma exterioară că avem statul nostru naţional, ci să-i dăm şi conţinutul într-adevăr naţional şi prin acest conţinut să ridicăm poporul românesc care a suferit asupriri şi a rămas în urma altor popoare. Noi ştim ce înseamnă pentru ţara noastră regalitatea. Noi ştim ce servicii imense a adus dinastia noastră strălucită ţării noastre... îl rugăm pe regele Carol să înlăture din jurul său sfătuitorii şi apropiaţii nechemaţi care n-au nimic a face cu naţiunea. Şi-l rugăm să nu asculte de sfaturile lor false, ci să pună urechea pe inima poporului care grăieşte prin aleşii săi.
Eu sunt adânc convins că partidul acesta, în care m-am născut şi în care vreau să mor, are cele mai sănătoase şi cele mai potrivite vederi şi metode pentru a asigura prosperitatea ţării noastre şi veşnica ei dăinuire."
Prin discursul lui Maniu din 1937 retrăim situaţia creată de comunişti după 6 martie 1945 cu sprijinul aceluiaşi Tătărăscu împingând ţara tot spre dezastru. Dacă Tătărăscu a rămas omul tuturor dictaturilor, Iuliu Maniu, după cum l-am văzut până acum, a fost adversarul tuturor dictaturilor şi aşa până la sfârşitul vieţii.
În faţa pericolului de atunci, din noiembrie 1937, Iuliu Maniu şi-a ales ca prim obiectiv torpilarea planurilor lui Carol al-II-lea şi ale camarilei lui de a oficializa dictatura, iar în faţa pactului electoral încheiat de Tătărăscu cu Vaida i-a opus un alt pact de neagresiune electorală prin care a reuşit să doboare guvernul şi în plus, pentru prima dată, în istoria politică a ţării noastre, guvernul care a făcut alegerile, să le piardă.
După trei întrevederi, între Iuliu Maniu şi Codreanu, purtate în locuinţa doctorului D. Gerota, s-a semnat, pe 25 noiembrie, pactul de neagresiune electorală (pentru a preveni violenţele şi furturile electorale) neadmiţându-se listele comune. Maniu a propus colaborarea pe baza unor puncte nu de program, ci de principii constituţionale, pentru înlăturarea tuturor interpuşilor între Coroană şi ţară, şi obţinerea ridicării cenzurii şi a stării de asediu.
La acest acord semnat de Iuliu Maniu, Corneliu Zelea Codreanu şi Gheorghe Brătianu (în scopul apărării libertăţii şi a asigurării corectitudinii în alegeri) se menţiona că pactul de neagresiune însemna înconjurarea actelor şi limbajului de violenţă şi denigrare; dar nu împiedică afirmarea ideologiei proprii şi discuţia de bună credinţă. La apelul lansat (de aderare şi a altor formaţiuni politice), au răspuns, pe 27 noiembrie, Partidul Evreiesc şi Partidul Social Democrat, iar pe 28 noiembrie şi Partidul lui Constantin Argetoianu (acesta intrând ca informator al regelui, pentru a-l ţine la curent ce se plănuieşte, spre a se lua măsuri de către camarilă; dar nefiind nimic de ascuns, Iuliu Maniu l-a acceptat).
Berlinul privea cu foarte mare atenţie desfăşurarea evenimentelor de la noi, iar ministrul Germaniei - W. Fabricius - la Bucureşti plecase, după audienţa de la rege, cu mărturisirea acestuia că „în curând un regim de autoritate va fi instaurat şi în România".
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/892-Iuliu-Maniu-din-nou-la-comandă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu