Creşte influenţa germană în România
de Cicerone Ionitoiu
România se bucura de prestigiu, fiind considerată ca parte a Europei democrate, omul capabil ca să scoată ţara din demoralizarea în care fusese aruncată de fiinţe ingrate ahtiate numai de avantaje: Iuliu Maniu, preţuit pentru integritatea sa şi totala dăruire faţă de interesele ţării, ameninţate de dictatură, a fost socotit „conducător al destinelor neamului românesc" şi n-a abdicat de la acest titlu de nobleţă, nici în faţa condiţiilor de exterminare. Acest om reprezenta comoara de înţelepciune politică a democraţiei în faţa asaltului furibund al celor mai abjecte dictaturi: nazismul şi comunismul.
Nimeni şi nimic nu-l putea intimida, lată ce declara pe 14 septembrie 1938:
„Calomniile adversarilor mei supăraţi pentru cunoscuta mea acţiune politică nu mă vor intimida, nicinu mă vor abate de la hotărârea de a lupta contra regimului dictatorial de azi, umilitor pentru naţiune, păgubitor pentru ţară şi nedrept pentru provinciile alipite.
Urăsc din tot sufletul tirania, iubesc cu fanatism libertatea şi ordinea legală şi ţin neclintit la democraţia naţională. Vreau să fie înfăptuit constituţionalismul parlamentar în România pe veci unită, de la care prostia şi răutatea profitorilor de conjuncturi ruşinoase nu mă vor putea înstrăina.
...Păcătoşenia celor care în dansul lor macabru în jurul puterii calcă în picioare şi cele mai sfinte interese naţionale şi de Stat, nu va împiedica însă mulţimea şi împreună cu ea pe noi, să ne închinăm pentru binele Naţiunii şi tăria neînvinsă a României mari."
Iuliu Maniu era perfect conştient de situaţia gravă în care se lăsaseră antrenaţi „profitorii politici" din jurul dictatorului Carol al –II-ea, în timp ce la Munchen, se căuta obtinerea acordului apusenilor pentru noua ordine, ce se va rasfringe asupra Cehoslovaciei, paralel cu agitarea revendicărilor Ungariei asupra României.
Lovitura de forţă a lui Hitler a reuşit, acceptându-se pe 30 Septembrie dezmembrarea Cehoslovaciei de către Chamberlain şi Daladier, în timp ce lucrările pentru terminarea liniei de fortificaţie din coasta Franţei - Siegfried - se continuau cu febrilitate.
Acordul de neagresiune semnat imediat între Hitler şi Chamberlain a fost urmat pe 6 decembrie 1938 de cel francez semnat de Ribbentrop cu Bonnet la Paris.
Churchill, în faţa delirului lui Chamberlain că „acordul însemna pacea pentru epoca noastră" a declarat că „Munchenul e un dezastru". Şi a avut dreptate.
Şi Iuliu Maniu a avut dreptate când în acea perioadă tragică pentru Cehoslovacia, vedea pericolul ce ne ameninţa şi declara:
„...Guvernul acesta trebuie să plece neapărat si să vină un regim democratic de partid, sau format din mai multe partide, dar pe bază democratică, căci altfel ni se ciunteşte ţara. Soarta României se va decide la conferinţa celor patru mari puteri. Două din acestea, Itali si Germania, vor susţine interesele Ungariei. Totul depinde de măsura în care Franţa şi Anglia se vor angaja pentru noi. Ori aceste două mari puteri nu se vor expune pentru o ţară cu regim asemănător celui din Germania, si a cărui politică externă nu reprezintă nici o garanţie. Este în general cunoscut că toate guvernele personale ale M. S. Regelui gravitează către Germania."
Şi tot atunci, pe 13 octombrie 1938, Iuliu Maniu a făcut declaraţii ferme în legătură cu atitudinea lui politică în contextul politicii naţionale şi internaţionale:
„Nu ştiu de câte ori să repet; eu sunt democrat convins şi hotărât în contra oricărei dictaturi. Sunt pentru acordarea de drepturi cât mai largi minorităţilor şi am condamnat întotdeauna politica şovinistă a guvernelor liberale şi aşa zis naţionaliste. Sunt hotărât pentru o politică alături de Franţa şi a aliaţilor noştri istorici în contra expansiunii germane. Am declarat toate acestea, în legătură cu atitudinea mea faţă de fosta organizaţie Garda de Fier, chiar la procesul lui Codreanu."
Asupra felului cum vede o schimbare politică a României a răspuns cu aceeaşi francheţe ce l-a caracterizat toată viaţa:
„Pentru a se ajunge în România la democraţie, în primul rând trebuie să se ajungă la un lucru: trântirea guvernului dictatorial al M. S. Regelui şi constrângerea lui de a instala un regim absolut constituţional. După ce vom fi realizat aceasta atunci va veni rândul să ne socotim cu Garda de Fier. Eu nu sunt nici comunist, nici social-democrat şi nici gardist. Eu sunt naţional-ţărănist cu convingeri democratice în contra oricărei dictaturi. Condamn atât dictatura fascistă cât şi dictatura comunistă şi dictatura regală. Acum avem o dictatură a M. S. Regelui.
După ce voi trânti această dictatură voi avea eu grijă să nu se instaleze o alta nici gardistă, nici comunistă. Dar până atunci de ce să fac eu actualei dictaturi plăcerea să mă lupt cu gardiştii, cu comuniştii sau cu social-democraţii, în loc să concentrez toate forţele şi toate simpatiile faţă de mine şi în contra actualei dictaturi. Nu, această plăcere nu o fac guvernului."
Punând pe acelaşi plan comunismul cu fascismul din punct de vedere al aplicării lor prin metode dictatoriale, a făcut deosebirea dintre acestea spunând:
„Dictatură este şi a lui Hitler şi a lui Mussolini şi a lui Stalin. Nu accept niciuna din ele şi voi lupta contra tuturor. Comunismul are însă marele avantaj că e progresiv, pe când fascismul e reacţionar. Recunosc că prin comunism se realizează mari reforme sociale în favoarea întregii omeniri, pe când prin fascism se urmăreşte asuprirea omenirii în favoarea unei singure clase sociale. Nu accept însă metodele comunismului, sunt contra nu numai a lor ci şi a social-democraţilor, căci eu sunt numai naţionalist. Dar într-un sistem naţionalist democrat, pentru care militez eu, se poate colabora cu social-democraţii şi chiar cu comuniştii. Trebuie recunoscut că şi în mişcarea legionară sunt elemente cinstite. Au vederi greşite, ceea ce nu mă poate împiedica însă să colaborez cu ei pe teren tactic pentru ajungerea la un anumit scop, combătându-i totodată pe teren ideologic şi programatic;
În ce priveşte politica externă, eu am fost primul care am susţinut că trebuie să trăim în relaţii normale şi chiar prieteneşti cu Uniunea Sovietică. Astăzi nu ne leagă însă nici un pact de ea şi nu avem nici o obligaţie. Legături de alianţă nu avem cu această ţară decât prin irtermediul Franţei. Marea noastră aliată este Franţa şi prietenii ei sunt şi prietenii noştri. Noi nu ştim ce s-a întâmplat de fapt la Munchen, s-ar putea ca în urma celor discutate acolo relaţiile dintre Franţa şi Rusia să se fi schimbat. Atunci cum o să luăm noi o hotărâre alături de Rusia şi eventual contra Franţei? Pentru noi nu se pune problema să fim alături de Germania sau alături de Rusia. Nici cu una, nici cu alta, în caz de război Franţa ne va apera, iar în caz de pace şi de tratative diplomatice alături de ea ne vom susţine interesele. Ori pentru aceasta este necesar ca România să ducă o politică fermă şi deschisă alături de Franţa.
Atitudinea noastră faţă de Germania şi Rusia trebuie să depindă exclusiv de aceea a Franţei. Nu se poate în nici un caz practica însă politica actualului guvern care vrea să fie şi cu Franţa şi cu Germania."
IuliuManiu, care-l descifrase bine pe Carol al -II-lea era convins de pericolul ce-l reprezenta pentru ţară şi ducea o luptă permanentă contra lui, chiar în momentul când pe plan internaţional se întrezăreau manevrele occidentalilor de a se apropia, sau a calma pe Hitler, în vara anului 1938, când după îndepărtarea lui Goga de la putere, spiritele în Anglia se mai calmaseră iar presa britanică nu se mai interesa de viaţa particulară a regelui nostru, Iuliu Maniu a dat un interviu ziarului „Daily Express" foarte violent la adresa celui ce batjocorea viaţa politică. Ministrul de externe, lordul Halifax, a intervenit pentru ca acest articol să nu apară.
Încercând să reducă liderii opoziţiei la predicatori în deşert, Carol al -II-lea se pregătea pentru o excursie în apusul Europei spre a tatona „piaţa economică" în vederea plasării grâului şi petrolului între Anglia şi Germania, contracarând intenţia celor două mari puteri, care se declaraseră interesate făţiş în egală măsură de soarta Poloniei şi României, obtinind acordarea garanţiilor din primăvara anului 1939.
După Munchen, Germania socotea datorită noilor relaţii cu Apusul, că a sosit momentul „adevărului" pentru o apropiere directă de Bucureşti, fără ascunzişuri, incitând chiar la concurenţă valutară asupra solului şi subsolului românesc, pe cei ce s-ar mai fi lăsat tentaţi de bogăţia de la gurile Dunării.
Pericolul munchenez l-a făcut pe Iuliu Maniu să reacţioneze imediat şi înainte de a pleca în excursie Carol al-II-lea, să i se adreseze pe 7 noiembrie 1938 printr-un memoriu:
„...Revendicările germane faţă de Cehoslovacia, la cari s-au alăturat Polonia şi mai, ales Ungaria, precum şi metodele prin care se caută a fi impuse, arată pericolul 1a care şi România poate fi expusă, căci ele sunt îndreptate contra tuturor statelor ce cuprind în graniţele lor minorităţi etnice... Atitudinea luată faţă de criza cehoslovacă de către Anglia şi Franţa a putut găsi o justificare, nu numai în dorinţa firească a se menţine pacea, dar şi în lipsa de unitate şi de coeziune, de care a dat dovadă Mica înţelegere în acelaş timp.
Independent, însă, de aceste consideraţiuni, reacţiunea Angliei şi Franţei faţă de revendicările germane - şi anume acceptarea din partea lor a revizuirii frontierelor cehoslovace, în scopul mărturisit de a pacifica Europa - ne pune în faţa unei situaţii clare: chiar dacă pacea va fi păstrată, preţul ei va fi plătit astăzi de Cehoslovacia prin dureroase concesiuni teritoriale, deschizându-se mâine calea sacrificiilor asemănătoare, ce ar putea fi cerute şi ţării nostre, deşi condiţiunile nu sunt aceleaşi. Aşadar, situaţia României poate deveni foarte critică, chiar dacă pacea nu va fi tulburată..."
În timp ce viaţa partidelor politice de la noi era interzisă de regimul dictatorial carlist, în timp ce Iuliu Maniu arăta pericolul ce ne paşte după Munchen, la Timişoara se ţinea adunarea comunităţii germane unde Fabricius, prezent, spunea: „Acolo unde germanii sunt mulţumiţi, nu trebue ridicate forturi, fiindcă ei vor apăra frontierele cu viaţa lor proprie."
Şi pe drept cuvânt presa sublinia că: în legătură cu această adunare trebuie remarcate neapărat două lucruri de o deosebită importanţă:
„a) Dacă nu avem nimic în contră, ca oricare cetăţean român de orice origine ar fi el, să-fi poată organiza partidul său politic si să-si poată manifesta convingerile sale, nu putem însă admite că această organizaţie politică să fie o parte întregitoare sau un apendice al unei organizaţii politice din străinătate.
Or, forma în care s-a prezentat adunarea de la Timisoara este identică cu a Partidului Naţional-Socialist din Germania, care este astăzi însusi statul german. Ar fi ridicol să bănuim poporul german de iredentism, putem însă să protestăm contra confuziei care s-ar putea produce si contra precedentului pe care l-ar putea crea această adunare, în ţară la noi pentru cetăţenii români. Ceea ce admitem germanilor nu vom putea refuza maghiarilor, rutenilor fi bulgarilor. De aceea cuvântul nostru de energic protest este necesar.
b) Cum este posibil românilor să nu li se admită drepturi care sunt admise minoritarilor? Cum se poate tolera ca românilor să li se interzică adunări politice de partid, când minoritarilor li se îngăduie libera exercitare a dreptului de întrunire?Cum se poate ca germanii din Ardeal să aibă mai multe drepturi decât au însusi românii transilvăneni?
Am ajuns în trista soartă ca noi, românii, să ne plângem pentru inegalitate de drepturi în raport cu popoarele minoritare - un motiv mai mult ca să pretindem respectarea drepturilor civile si politice a cetăţenilor si întronarea unui regim de libertate. La al 20-lea an de la Unire vom avea fi noi românii, măcar atâta drept, ca să pretindem acest lucru."
Politica externă românească, spre acest sfârşit de an, 1938, e alinia tot mai mult politicii germane, ceea ce-l făcea pe Fabricius să sublinieze anturajului regal, cu satisfacţie „cât de greşită a fost politica economică a României în încercarea ei repetată de a se angaja spre orice altă orientare, decât una vizând Germania."
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-023)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1038-Creşte-influenţa-germană-în-România
de Cicerone Ionitoiu
România se bucura de prestigiu, fiind considerată ca parte a Europei democrate, omul capabil ca să scoată ţara din demoralizarea în care fusese aruncată de fiinţe ingrate ahtiate numai de avantaje: Iuliu Maniu, preţuit pentru integritatea sa şi totala dăruire faţă de interesele ţării, ameninţate de dictatură, a fost socotit „conducător al destinelor neamului românesc" şi n-a abdicat de la acest titlu de nobleţă, nici în faţa condiţiilor de exterminare. Acest om reprezenta comoara de înţelepciune politică a democraţiei în faţa asaltului furibund al celor mai abjecte dictaturi: nazismul şi comunismul.
Nimeni şi nimic nu-l putea intimida, lată ce declara pe 14 septembrie 1938:
„Calomniile adversarilor mei supăraţi pentru cunoscuta mea acţiune politică nu mă vor intimida, nicinu mă vor abate de la hotărârea de a lupta contra regimului dictatorial de azi, umilitor pentru naţiune, păgubitor pentru ţară şi nedrept pentru provinciile alipite.
Urăsc din tot sufletul tirania, iubesc cu fanatism libertatea şi ordinea legală şi ţin neclintit la democraţia naţională. Vreau să fie înfăptuit constituţionalismul parlamentar în România pe veci unită, de la care prostia şi răutatea profitorilor de conjuncturi ruşinoase nu mă vor putea înstrăina.
...Păcătoşenia celor care în dansul lor macabru în jurul puterii calcă în picioare şi cele mai sfinte interese naţionale şi de Stat, nu va împiedica însă mulţimea şi împreună cu ea pe noi, să ne închinăm pentru binele Naţiunii şi tăria neînvinsă a României mari."
Iuliu Maniu era perfect conştient de situaţia gravă în care se lăsaseră antrenaţi „profitorii politici" din jurul dictatorului Carol al –II-ea, în timp ce la Munchen, se căuta obtinerea acordului apusenilor pentru noua ordine, ce se va rasfringe asupra Cehoslovaciei, paralel cu agitarea revendicărilor Ungariei asupra României.
Lovitura de forţă a lui Hitler a reuşit, acceptându-se pe 30 Septembrie dezmembrarea Cehoslovaciei de către Chamberlain şi Daladier, în timp ce lucrările pentru terminarea liniei de fortificaţie din coasta Franţei - Siegfried - se continuau cu febrilitate.
Acordul de neagresiune semnat imediat între Hitler şi Chamberlain a fost urmat pe 6 decembrie 1938 de cel francez semnat de Ribbentrop cu Bonnet la Paris.
Churchill, în faţa delirului lui Chamberlain că „acordul însemna pacea pentru epoca noastră" a declarat că „Munchenul e un dezastru". Şi a avut dreptate.
Şi Iuliu Maniu a avut dreptate când în acea perioadă tragică pentru Cehoslovacia, vedea pericolul ce ne ameninţa şi declara:
„...Guvernul acesta trebuie să plece neapărat si să vină un regim democratic de partid, sau format din mai multe partide, dar pe bază democratică, căci altfel ni se ciunteşte ţara. Soarta României se va decide la conferinţa celor patru mari puteri. Două din acestea, Itali si Germania, vor susţine interesele Ungariei. Totul depinde de măsura în care Franţa şi Anglia se vor angaja pentru noi. Ori aceste două mari puteri nu se vor expune pentru o ţară cu regim asemănător celui din Germania, si a cărui politică externă nu reprezintă nici o garanţie. Este în general cunoscut că toate guvernele personale ale M. S. Regelui gravitează către Germania."
Şi tot atunci, pe 13 octombrie 1938, Iuliu Maniu a făcut declaraţii ferme în legătură cu atitudinea lui politică în contextul politicii naţionale şi internaţionale:
„Nu ştiu de câte ori să repet; eu sunt democrat convins şi hotărât în contra oricărei dictaturi. Sunt pentru acordarea de drepturi cât mai largi minorităţilor şi am condamnat întotdeauna politica şovinistă a guvernelor liberale şi aşa zis naţionaliste. Sunt hotărât pentru o politică alături de Franţa şi a aliaţilor noştri istorici în contra expansiunii germane. Am declarat toate acestea, în legătură cu atitudinea mea faţă de fosta organizaţie Garda de Fier, chiar la procesul lui Codreanu."
Asupra felului cum vede o schimbare politică a României a răspuns cu aceeaşi francheţe ce l-a caracterizat toată viaţa:
„Pentru a se ajunge în România la democraţie, în primul rând trebuie să se ajungă la un lucru: trântirea guvernului dictatorial al M. S. Regelui şi constrângerea lui de a instala un regim absolut constituţional. După ce vom fi realizat aceasta atunci va veni rândul să ne socotim cu Garda de Fier. Eu nu sunt nici comunist, nici social-democrat şi nici gardist. Eu sunt naţional-ţărănist cu convingeri democratice în contra oricărei dictaturi. Condamn atât dictatura fascistă cât şi dictatura comunistă şi dictatura regală. Acum avem o dictatură a M. S. Regelui.
După ce voi trânti această dictatură voi avea eu grijă să nu se instaleze o alta nici gardistă, nici comunistă. Dar până atunci de ce să fac eu actualei dictaturi plăcerea să mă lupt cu gardiştii, cu comuniştii sau cu social-democraţii, în loc să concentrez toate forţele şi toate simpatiile faţă de mine şi în contra actualei dictaturi. Nu, această plăcere nu o fac guvernului."
Punând pe acelaşi plan comunismul cu fascismul din punct de vedere al aplicării lor prin metode dictatoriale, a făcut deosebirea dintre acestea spunând:
„Dictatură este şi a lui Hitler şi a lui Mussolini şi a lui Stalin. Nu accept niciuna din ele şi voi lupta contra tuturor. Comunismul are însă marele avantaj că e progresiv, pe când fascismul e reacţionar. Recunosc că prin comunism se realizează mari reforme sociale în favoarea întregii omeniri, pe când prin fascism se urmăreşte asuprirea omenirii în favoarea unei singure clase sociale. Nu accept însă metodele comunismului, sunt contra nu numai a lor ci şi a social-democraţilor, căci eu sunt numai naţionalist. Dar într-un sistem naţionalist democrat, pentru care militez eu, se poate colabora cu social-democraţii şi chiar cu comuniştii. Trebuie recunoscut că şi în mişcarea legionară sunt elemente cinstite. Au vederi greşite, ceea ce nu mă poate împiedica însă să colaborez cu ei pe teren tactic pentru ajungerea la un anumit scop, combătându-i totodată pe teren ideologic şi programatic;
În ce priveşte politica externă, eu am fost primul care am susţinut că trebuie să trăim în relaţii normale şi chiar prieteneşti cu Uniunea Sovietică. Astăzi nu ne leagă însă nici un pact de ea şi nu avem nici o obligaţie. Legături de alianţă nu avem cu această ţară decât prin irtermediul Franţei. Marea noastră aliată este Franţa şi prietenii ei sunt şi prietenii noştri. Noi nu ştim ce s-a întâmplat de fapt la Munchen, s-ar putea ca în urma celor discutate acolo relaţiile dintre Franţa şi Rusia să se fi schimbat. Atunci cum o să luăm noi o hotărâre alături de Rusia şi eventual contra Franţei? Pentru noi nu se pune problema să fim alături de Germania sau alături de Rusia. Nici cu una, nici cu alta, în caz de război Franţa ne va apera, iar în caz de pace şi de tratative diplomatice alături de ea ne vom susţine interesele. Ori pentru aceasta este necesar ca România să ducă o politică fermă şi deschisă alături de Franţa.
Atitudinea noastră faţă de Germania şi Rusia trebuie să depindă exclusiv de aceea a Franţei. Nu se poate în nici un caz practica însă politica actualului guvern care vrea să fie şi cu Franţa şi cu Germania."
IuliuManiu, care-l descifrase bine pe Carol al -II-lea era convins de pericolul ce-l reprezenta pentru ţară şi ducea o luptă permanentă contra lui, chiar în momentul când pe plan internaţional se întrezăreau manevrele occidentalilor de a se apropia, sau a calma pe Hitler, în vara anului 1938, când după îndepărtarea lui Goga de la putere, spiritele în Anglia se mai calmaseră iar presa britanică nu se mai interesa de viaţa particulară a regelui nostru, Iuliu Maniu a dat un interviu ziarului „Daily Express" foarte violent la adresa celui ce batjocorea viaţa politică. Ministrul de externe, lordul Halifax, a intervenit pentru ca acest articol să nu apară.
Încercând să reducă liderii opoziţiei la predicatori în deşert, Carol al -II-lea se pregătea pentru o excursie în apusul Europei spre a tatona „piaţa economică" în vederea plasării grâului şi petrolului între Anglia şi Germania, contracarând intenţia celor două mari puteri, care se declaraseră interesate făţiş în egală măsură de soarta Poloniei şi României, obtinind acordarea garanţiilor din primăvara anului 1939.
După Munchen, Germania socotea datorită noilor relaţii cu Apusul, că a sosit momentul „adevărului" pentru o apropiere directă de Bucureşti, fără ascunzişuri, incitând chiar la concurenţă valutară asupra solului şi subsolului românesc, pe cei ce s-ar mai fi lăsat tentaţi de bogăţia de la gurile Dunării.
Pericolul munchenez l-a făcut pe Iuliu Maniu să reacţioneze imediat şi înainte de a pleca în excursie Carol al-II-lea, să i se adreseze pe 7 noiembrie 1938 printr-un memoriu:
„...Revendicările germane faţă de Cehoslovacia, la cari s-au alăturat Polonia şi mai, ales Ungaria, precum şi metodele prin care se caută a fi impuse, arată pericolul 1a care şi România poate fi expusă, căci ele sunt îndreptate contra tuturor statelor ce cuprind în graniţele lor minorităţi etnice... Atitudinea luată faţă de criza cehoslovacă de către Anglia şi Franţa a putut găsi o justificare, nu numai în dorinţa firească a se menţine pacea, dar şi în lipsa de unitate şi de coeziune, de care a dat dovadă Mica înţelegere în acelaş timp.
Independent, însă, de aceste consideraţiuni, reacţiunea Angliei şi Franţei faţă de revendicările germane - şi anume acceptarea din partea lor a revizuirii frontierelor cehoslovace, în scopul mărturisit de a pacifica Europa - ne pune în faţa unei situaţii clare: chiar dacă pacea va fi păstrată, preţul ei va fi plătit astăzi de Cehoslovacia prin dureroase concesiuni teritoriale, deschizându-se mâine calea sacrificiilor asemănătoare, ce ar putea fi cerute şi ţării nostre, deşi condiţiunile nu sunt aceleaşi. Aşadar, situaţia României poate deveni foarte critică, chiar dacă pacea nu va fi tulburată..."
În timp ce viaţa partidelor politice de la noi era interzisă de regimul dictatorial carlist, în timp ce Iuliu Maniu arăta pericolul ce ne paşte după Munchen, la Timişoara se ţinea adunarea comunităţii germane unde Fabricius, prezent, spunea: „Acolo unde germanii sunt mulţumiţi, nu trebue ridicate forturi, fiindcă ei vor apăra frontierele cu viaţa lor proprie."
Şi pe drept cuvânt presa sublinia că: în legătură cu această adunare trebuie remarcate neapărat două lucruri de o deosebită importanţă:
„a) Dacă nu avem nimic în contră, ca oricare cetăţean român de orice origine ar fi el, să-fi poată organiza partidul său politic si să-si poată manifesta convingerile sale, nu putem însă admite că această organizaţie politică să fie o parte întregitoare sau un apendice al unei organizaţii politice din străinătate.
Or, forma în care s-a prezentat adunarea de la Timisoara este identică cu a Partidului Naţional-Socialist din Germania, care este astăzi însusi statul german. Ar fi ridicol să bănuim poporul german de iredentism, putem însă să protestăm contra confuziei care s-ar putea produce si contra precedentului pe care l-ar putea crea această adunare, în ţară la noi pentru cetăţenii români. Ceea ce admitem germanilor nu vom putea refuza maghiarilor, rutenilor fi bulgarilor. De aceea cuvântul nostru de energic protest este necesar.
b) Cum este posibil românilor să nu li se admită drepturi care sunt admise minoritarilor? Cum se poate tolera ca românilor să li se interzică adunări politice de partid, când minoritarilor li se îngăduie libera exercitare a dreptului de întrunire?Cum se poate ca germanii din Ardeal să aibă mai multe drepturi decât au însusi românii transilvăneni?
Am ajuns în trista soartă ca noi, românii, să ne plângem pentru inegalitate de drepturi în raport cu popoarele minoritare - un motiv mai mult ca să pretindem respectarea drepturilor civile si politice a cetăţenilor si întronarea unui regim de libertate. La al 20-lea an de la Unire vom avea fi noi românii, măcar atâta drept, ca să pretindem acest lucru."
Politica externă românească, spre acest sfârşit de an, 1938, e alinia tot mai mult politicii germane, ceea ce-l făcea pe Fabricius să sublinieze anturajului regal, cu satisfacţie „cât de greşită a fost politica economică a României în încercarea ei repetată de a se angaja spre orice altă orientare, decât una vizând Germania."
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-023)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1038-Creşte-influenţa-germană-în-România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu