vineri, 23 mai 2014

1940:Anul sfasierii Romaniei


1940: Anul sfâşierii României
de Cicerone Ionitoiu

Cu toate asigurările regelui din mesajul de Anul Nou 1940 că el „stă de veghe neclintit ca România să păşească hotărât pe calea desvoltării paşnice", Carol II nu era nici acum conştient că dusese ţara la dezastru datorită politicii lui nefaste şi că va fi nevoit să fugă, culcat pe burtă în trenul urmărit de gloanţe... Dezastrul României a fost precedat de cel din apusul Europei care s-a cutremurat de la Narvik până la Toumon.
Pe 16 februarie 1940, un distrugător britanic a atacat o navă germană în apele teritoriale norvegiene pentru a elibera marinarii englezi făcuţi prizonieri. Germania cumpărase mari cantităţi de minereu de fier norvegian şi acest lucru nu convenea Angliei care urmărea să blocheze regiunea şi va mina apele teritoriale norvegiene pe 8 aprilie 1940, aflând de intenţiile nemţeşti care a doua zi vor invada Norvegia şi Danemarca.
Războiul lua o altă turnură, pe care aliaţii o presimţeau şi luaseră măsuri: după demisia guvernului Daladier, noul prim-ministru francez, Paul Reynaud a semnat pe 28 martie, cu Anglia, o declaraţie prin care cele două puteri se angajau să nu încheie nici armistiţiu, nici pace separată.
În acest context al politicii internaţionale, guvernul regelui Carol II a trecut la unele măsuri dure împotriva P.N.Ţ.-ului, internând cu domiciliu obligator la Bistriţa, în judeţul Vâlcea, pe Virgil Madgearu, secretarul general al partidului, între 22 martie şi 14 aprilie. Regimul carlist a mai internat şi alţi fruntaşi naţional-ţărănişti, printre ei numărându-se: Ghiţă Popp, Ilie Lazăr, Aurel Leucuţia, Augustin Popa, generalul Gabriel Negrei, Emil Socor, Corneliu Coposu, Ion Livianu...
Ţinând cont de ameninţările tot mai accentuate cu privire la România: primul-ministru ungur declarase că „Ungaria nu a renunţat la nimic în ce priveşte pretenţiile ei teritoriale faţă de România"; că Mussolini îi atrăsese atenţia lui Ribbentrop că minoritatea germană din Transilvania înclină mai mult spre România decât spre Ungaria; şi că spionajul german era în luptă surdă cu cel englez descoperindu-se armament şi materiale pentru blocarea Dunării la Porţile de Fier; deci, în faţa acestor semne că regele ar înăspri măsurile interne împotriva opoziţiei, unii lideri P.N.Ţ., în frunte cu Ion Mihalache, s-au declarat pentru negocieri în speranţa că-l vor îmblânzi pe rege să renunţe la unele măsuri antidemocratice.
La acestea se mai adăugau şi ameninţările tangenţiale ruseşti care se făcuseră în Sovietul Suprem, unde Molotov afirmase că „în problema litigioasă a Basarabiei U.R.S.S.-ul nu va recurge la arme pentru redobândirea ei" şi numai după 10 zile, pe 10 aprilie 1940, acelaşi Molotov i-a reproşat ministrului român de la Moscova că „incidentele de frontieră depăşesc orice limită" şi că guvernul său „nu va mai tolera repetarea unor asemenea cazuri", incidente ce nu avuseseră loc, ele fiind imaginaţia diplomaţilor ruşi, pentru a găsi pretexte.
Iuliu Maniu, în faţa solicitărilor prietenilor din partid, Ie-a dat mână liberă să trateze cu Palatul, care acceptase să-l elibereze pe Virgil Madgearu în schimbul unei atitudini înţelegătoare a P.N.Ţ.-ului. Ion Mihalache a acceptat pe 17 aprilie să ocupe postul de consilier regal şi, într-o scrisoare trimisă lui Iuliu Maniu, a precizat: „... că în ciuda intrării în Consiliul de Coroană îşi va păstra «nealterată» atitudinea politică si ideologică, iar raporturile cu «tovarăşii de idei comune» rămâneau intacte."
La numai 4 zile, pe 21 aprilie 1940, Iuliu Maniu răspundea: „întrucât consilieratul regal cu care ai fost distins nu te obligă la altceva decât expunerea sinceră a convingerilor d-tale când ele vor fi cerute, numirea d-tale ca consilier regal nu poate influenţa asupra legăturilor personale şi ideologice ce ne unesc". Într-adevăr, Virgil Madgearu fusese eliberat pe 14 aprilie.
Pe 18 şi 19 aprilie, Carol II se consultă la Palat cu Primul-ministru, cu ministrul de externe şi ministrul palatului, asupra eventualităţii unor atacuri din partea Germaniei şi a Rusiei, sub diferitele ipostaze sub care s-ar comite.
În acelaşi timp, Carol II iniţiază tratative cu legionarii din ţară şi chiar pe 18 aprilie primeşte în audienţă pe 3 dintre ei (Bideanu Augustin, Noveanu Vasile, Radu Budişteanu).
Ministrul de externe, Grigore Gafencu a plecat la Berlin şi pe 20 aprilie purta discuţii cu Hitler asupra garanţiilor germane, aceeaşi problemă fiind rediscutată şi cu Gheorghe Brătianu ca să fie transmisă regelui, adică să primească şi garanţia Germaniei alături de cele anglo-franceze. Hitler ar fi spus: „Garanţiile anglo-franceze nu vă vor folosi la nimic. Dar eu nu mă formalizez. Cunosc slăbiciunea dv. pentru Franţa. Cu totul alta ar fi atitudinea mea, dacă v-aţi alătura Sovietelor în acest plan vast de încercuire a Germaniei pe care o prepară guvernul de la Londra."
Se urmărea un fel de obţinere a neutralităţii din partea României în acele momente când Hitler pregătea asaltul împotriva vestului Europei. Tot în acest timp se pregătea şi plecarea lui Horia Sima şi Nicolae Petraşcu din Germania spre România unde se schimbase atitudinea faţă de legionari, deveniseră o necesitate în combinaţiile lui Carol în jocul faţă de Germania.
Legionarii din lagărele româneşti fuseseră eliberaţi, iar Horia Sima soseşte pe 17 mai şi pe 29 mai va fi scos din arest şi va discuta cu regele Carol. Germania, căutând şă dea o nouă lovitură alianţei franco-engleze va invada Belgia şi Olanda, zi în care Churchill înlocuieşte ca prim-ministru pe Chamberlain şi ordonă ocuparea Islandei (dependentă de Danemarca), cu acordul Statelor Unite.
Situaţia României se agrava la frontiera de răsărit unde ruşii concentraseră numeroase unităţi. în întrevederea lui Grigore Gafencu asupra acestui subiect cu Fabricius, ministrul german de la Bucureşti, primeşte răspunsul din partea germanului că au intervenit schimbări profunde în raporturile ruso-germane şi că liniştea României va depinde de înţelegerea acesteia cu vecinii din răsărit.
În faţa situaţiei alarmante, Şeful Statului Major, generalul Florea Tenescu a adresat un raport regelui Carol II în care sublinia: „Pactul germano-sovietic lasă posibilitatea Rusiei să atace Basarabia" şi „că a sosit ultimul moment în care guvernul mai poate hotărî apărarea sau evacuarea Basarabiei. De această alternativă depinde pregătirea dispozitivului de apărare sau de evacuare; în caz de evacuare, este necesar un anumit timp pentru retragerea materialelor militare si a bunurilor mobile. Şi atrage atenţia că răspunsul este urgent."
Presiunile se fac şi din partea germană, dar acestea sunt doar economice, fiind obligaţi pe 27 mai să semnăm al treilea acord economic prin care vindem produsele la preţurile din 1938 şi cumpărăm armament german la preţul zilei.
Cu fiecare zi ce trecea, situaţia României devenea tot mai dramatică. Concentrările maghiare la graniţa de apus erau tot aşa de masive ca şi cele ruseşti de la Nistru; iar la întrebările guvernului român, guvernul german răspundea tot prin întrebare: „Dacă şi în ce măsură România ar fi dispusă să discute eventualele dorinţe de revizuire ale vecinilor săi, ca de exemplu acelea ale Rusiei în problema Basarabiei".
După părerea germană, ruşii se plângeau că Odessa era prea aproape de frontiera României şi cum era periclitată existenţa oraşului ruşii construiseră şosele spre Nistru şi pregătiseră 26 de divizii ca să mute mai spre apus frontiera dintre noi şi ei. Şi toate acestea erau gata din partea sovietică la jumătatea lui iunie 1940.
În seara de 22 iunie, Franţa semnase armistiţiu cu Germania. Ultimul nostru strigăt de alarmă l-a dat generalul Florea Tenescu în noaptea de 25/26 iunie 1940 când a prezentat Palatului regal următoarea notă: „Începând din această noapte, la ora 24, pregătirile ruse sunt încheiate şi ofensiva rusă poate fi deslănţuită în orice moment. Marele Stat Major aşteaptă ordine".
Încă din cursul zilei de 25, Molotov anunţase guvernul german că Rusia trece la soluţionarea grabnică a Basarabiei, la nevoie prin forţă, adăugând că va avea pretenţii şi asupra Bucovinei, această porţiune lipsind Ucrainei. Cu toată împotrivirea, zice-se, a lui Hitler asupra Bucovinei care nu era cuprinsă în protocolul secret, pe data de 26 iunie 1940, la ora 22, Molotov a înmânat ultimatum-ul rusesc în acelaşi timp cu invadarea teritoriului, dându-se termen de evacuare de 4 zile. Şi în ce condiţii s-a făcut evacuarea?
A doua zi şi ungurii făceau o declaraţie în care spuneau că România trebuie constrânsă să satisfacă şi pretenţiile teritoriale ale Ungariei.
Ziua următoare, adică pe 28 iunie, Csaky cerea Germaniei aprobarea ca Ungaria să înceapă neîntârziat acţiunea militară împotriva României.
În aceste zile de tragedie naţională, Carol se juca cu soarta ţării şi în loc să ia măsuri,de apărare a frontierelor, el a hotărât transformarea „Frontului Renaşterii Naţionale" într-o altă formaţie hibridă, „Partidul Naţiunii", partid unic şi totalitar, ordonând pedepse grele pentru cei ce făceau propagandă în vederea schimbării organizaţiei politice a ţării (desigur, era vizat Iuliu Maniu şi P.N.Ţ.-ul) şi cei ce urmăreau discreditarea Partidului Naţiunii.
Carol încerca să capete bunăvoinţa Germaniei neutralizând pe legionari şi spera să-l facă pe Maniu să dea voie ţărăniştilor să se înscrie în Partidul marionetă creat. Dar numai pe Maniu nu a reuşit. A fost susţinut de legionari. Mihalache şi-a dat şi el demisia pe 26 iunie 1940 din Consiliul de Coroană.

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-027)

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1051-1940-Anul-sfâşierii-României

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu