The Frost King
Helen Keller a fost o scriitoare americană, activist politic şi conferenţiar. Nu s-a născut fără vedere şi fără auz, dar la vârsta de 19 luni a contractat o boală descrisă de medici drept „o congestie acută a stomacului şi a creierului”, care ar fi putut fi scarlatină sau meningită. Maladia a lăsat-o pe Helen Keller surdă şi oarbă. În anul 1887, când Helen avea doar 7 ani, o tânără pe numele de Anne Sullivan i-a devenit profesor. Când Sullivan a sosit prima dată acasă la Helen, a început să o înveţe cum să comunice scriindu-i cuvinte în palmă. Povestea despre cum a remediat Anne Sullivan izolarea impusă de lipsa de exprimare a lui Keller este binecunoscută prin intermediul operei dramatice The Magic Worker.
Controversa
În 1892, la vârsta de 11 ani, Helen Keller a publicat prima sa nuvelă intitulată The Frost King. Cartea spune povestea regelui Jack Frost şi a unui cufăr de bijuterii care este transportat de către o mulţime de zâne-slugi. La vremea publicării nuvelei, Keller comunica în mare parte doar cu Anne Sullivan. De fapt, Sullivan a scris întreaga poveste după dictarea lui Keller. După ce cartea a devenit cunoscută, a fost evident faptul că The Frost King era o reproducere directă după Frost Fairies de Margaret Canby. Descoperirea a fost importantă, multe articole declarând că povestea era o înşelătorie premeditată a îngrijitorilor lui Keller.
Oameni din lumea întreagă au fost uimiţi de faptul că Helen Keller a fost capabilă să scrie The Frost Kingla o vârstă atât de fragedă. Keller a negat cu fermitate că ar fi auzit dinainte povestea lui Canby. Cu toate acestea, Sullivan a declarat că Helen citise cartea cu ajutorul Sophiei Honkins, care îi dictase cuvintele în palmă. O anchetă a concluzionat că Helen Keller ar fi putut suferi de un episod de criptomnezie, adică a uitat cu totul că a citit povestea scrisă de Canby. Cartea lui Joseph Lash, Helen and Teacher, afirmă că Anne Sullivan îi citise lui Helen Frost Fairies cu o toamnă înainte, şi că aceasta şi-a adaptat propria poveste după original. Din cauza acuzaţiilor, a urmat un proces cu uşile închise la Şcoala Perkins pentru a stabili daca Sullivan falsificase sau nu în mod intenţionat abilităţile lui Keller.
Timp de două ore, opt profesori au interogat-o pe Helen Keller care la vremea aceea avea 12 ani. Verdictul lor a fost unul indecis, unii mebrii numind-o înşelăciune, pe când alţii nu. Se pare că Helen a suferit o vizibilă cădere nervoasă în urma incidentului, şi a hotărât să nu mai publice niciodată opere de ficţiune. Michael Anagnos, directorul Şcolii Perkins pentru Orbi nu şi-a mai recăpătat încrederea nici în Sullivan, nici în Keller, numindu-le „o minciună vie”. El a afirmat că a găsit contradicţii în scrisorile lui Helen şi suspecta că Anne Sullivan le verifica înainte ca acestea să fie trimise prin poştă. În anul 1903, Mark Twain a descris Controversa ca fiind „extrem de stupidă şi de grotească”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu