Malleus Maleficarum
În secolul al 12-lea, au fost puse bazele Inchiziţiei de către Biserica Catolică. În această perioadă, mai multe sectoare din sistemul de justiţie al Bisericii Catolice au impus un set de legi foarte stricte. Inchiziţia s-a caracterizat prin folosirea torturii şi a execuţiilor pentru a preveni erezia religioasă. Până la începutul secolului al 16-lea, Biserica Catolică atinsese o poziţie dominantă ca autoritate religioasă în Europa centrală şi de Vest. Au fost adoptate mai multe politici în timpul acestei perioade istorice, dar una din cele mai Controversate este cea legată de vrăjitoare.
Între secolele al 15-lea şi al 18-lea s-au realizat mai multe vânători de vrăjitoare în Europa Modernă, şi într-o oarecare măsură şi în unele colonii europene din America de Nord. Oamenii credeau că vrăjitoare sataniste acţionau ca o ameninţare organizată faţă de Biserica Catolică. Cum era de aşteptat, ideea că vrăjitoarele erau un aspect dăunător şi periculos al societăţii a fost publicată în numeroase romane şi pamflete. Cea mai cunoscută lucrare de acest gen este cartea publicată în 1487, intitulatăMalleus Maleficarum.
Controversa
Persoanele acuzate de vrăjitorie erau prezentate ca închinându-se diavolului, care luau parte la ritualuri de magie neagră şi la orgii care aveau loc la întâlnirile de Sabat. Prin urmare, mulţi oameni au fost puşi sub acuzaţia de vrăjitorie şi au fost judecaţi pentru crima lor. Pe parcursul acestui fenomen au fost executaţi între 40,000 şi 60,000 de oameni. Impactul psihologic a fost enorm, multe femei comportându-se în mod corespunzător de teamă de a putea fi învinuite de vrăjitorie. În 1487, un inchizitor al Bisericii Catolice pe nume Heinrich Kramer a scris Malleus Maleficarum. Scopul textului era acela de a infirma argumentele potrivit cărora vrăjitoria nu există, de a-i discredita pe cei care erau sceptici cu privire la această realitate, de a susţine faptul că vrăjitoarele erau de cele mai multe ori de sex feminin şi de a-i educa pe magistratţi cu privire la procedurile de identificare şi de condamare a vrăjitarelor.
O legătură între această carte şi Biserica Catolică a provocat controverse. Kramer a pretins că ar fi obţinut aprobare din partea celor mai importanţi teologi ai Inchiziţiei, dar pe urmă grupul a condamnat cartea ca fiind lipsită de etică. Un preot german pe nume Jacob Sprenger este considerat unul din autorii lucrării Malleus Maleficarum. Istoricii au sugerat faptul că Heinrich Kramer a folosit numele lui Sprenger fără acordul acestuia, pentru a câştiga popularitate. Prefaţa cărţii conţine aprobări din partea Facultăţii de Teologie a Universităţii Cologne. Ca multe alte lucruri referitoare la acest text, s-au făcut afirmaţii potrivit cărora consimţământul Bisericii Catolice ar fi un fals. Cartea a devenit manualul de aplicare a legii pentru curţile seculare din timpul Renaşterii. Paragraful trei descrie cum să judeci o vrăjitoare.
Între 1487 şi 1520, lucrarea a fost publicată de 13 ori. A fost republicată de 16 ori între anii 1574 şi 1669. Indiferent de autenticitatea şi de Controversa care înconjoară aprobarea catolică a cărţii, care apare la începutul romanului, aceasta nu a fost îndepărtată şi a contribuit mult la popularitatea textului. Persecuţia vrăjitoarelor a devenit mai constantă şi mai brutală după publicarea lui Malleus Maleficarum, vrăjitoria fiind acceptată ca un fenomen adevărat şi periculos. Lucrarea afirmă faptul că pentru practicarea vrăjitoriei sunt necesare trei elemente: vrăjitoarea rău intenţionată, ajutorul diavolului şi permisiunea lui Dumnezeu.
Cartea abundă în afirmaţii eronate, cum ar fi faptul că toate femeile care nu plâng în timpul naşterii sunt vrăjitoare. În timpurile moderne a fost condamnată ca fiind o lucrare plină de ură faţă de femei, înrucât specifică anumite caracteristici individuale ale vrăjitoarelor care includ şi personalitatea puternică. Însuşi titlul Malleus Maleficarum este de gen feminin, făcând aluzie la faptul că femeile erau cele păcătoase. Alt titlu ar fi Malleus Maleficorum, care este masculinul substantivului latin „răjitor”. Cartea le acuză pe vrăjitoare de infanticid, canibalism, de folosire de vrăji malefice pentru a-şi răni inamicii, şi de a avea puterea de a fura penisurile bărbaţilor. De asemenea, oferă relatări amănunţite ale comiterii unor astfel de fapte de către vrăjitoare. Felul în care cartea a devenit atât de populară şi acceptată drept adevărată rămâne un mister.
Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu