Sovieticii se apropie de graniţele României
de Cicerone Ionitoiu
Situaţia internă din punct de vedere al opiniei publice întărea concluzia lui Iuliu Maniu că Gemania a pierdut războiul şi că trebuie să retragem armata cât mai repede trecând de partea Aliaţilor. Chiar în ziua când cei doi şefi ai opoziţiei înaintau Mareşalului scrisoarea de mai sus, în „Informaţia zilei" nr. 622 apărea pamfletul „Baroane" al lui Tudor Aghezi împotriva lui Manfred von Killinger, „politrucul" lui Hitler în România, din care reiese înfruntarea dintre ocupanţii hitlerişti şi poporul român. Virulenţa satirică se observă de-a lungul întregului pamflet. Câteva sublinieri sunt necesare:
„...Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost! Şi ce mijloc! Ce mitocan! Ce bădăran!... Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa, s-a mai moderat, burta caută un relief mai apropiat de spinare... Nici părţile dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante dedesubtul croielii scurte. " (aceasta fiind la aluzia fricii războiului ce se apropie...) Şi după câteva epitete pe măsura personajului opresor şi hrăpăreţ, ca „flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule", continuă cerându-i hârtiile, „îndreptările", în numele poporului care le are „scrise pe cojoc" şi glăsuiesc de Mihai, de Ştefan, de Ţepeş şi nu sunt pătate de „deşte pline de sânge".
După scurta aluzie istorică i se adresează brutal: „Picioarele tale se scăldau în Olt şi mirosea până la Calafat, nobilă spurcăciune!... Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele şi le-ai sorbit adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes..."
Intâmplarea a făcut ca în aceeaşi zi de 30 septembrie 1943 să expire şi acordu*rile economice româno-germane, la reînnoirea cărora Karl Clodius a avut mult de furcă, fiindcă de data aceasta mareşalul Ion Antonescu a făcut dârză opoziţie, cerând ca mărfurile achiziţionate să fie achitate în aur sau valută convertibilă, sau în schimb să livreze mărfuri necesare economiei româneşti. Plângându-se că mareşalul a rămas pe o poziţie de totală respingere, Clodius solicită Berlinului să recurgă la măsuri de constrângere împotriva României şi până la urmă să sisteze toate cumpărăturile germane, cu excepţia petrolului şi să împiedice orice tranzit din România, provocând o criză economică, deoarece România are ham*barele pline cu cereale şi nu are unde să le vândă.
Dificultăţile lui Hitler, din punct de vedere economic, pe care le avea în Ro*mânia erau depăşite de cele de ordin militar, nu numai de pe frontul de răsărit de unde se evacuaseră toate trupele din Cuban, inclusiv cele româneşti şi se înghesuiseră în Crimeea încercuită, dar şi pe frontul din Italia unde Neapole fusese şi el ocupat pe 1 octombrie 1943. Anglo-americanii aveau supremaţia aeriană şi navală în marea Egee şi se punea problema ocupării arhipelagului Dodecanez. Câteva insule au fost ocupate de câte un batalion, iar acolo unde se găseau garnizoane italiene, acestea nu au opus nici o rezistenţă. Pregătirile pentru ocuparea Rhodosului au fost amânate datorită retragerii unor vase de război ce au trebuit să plece pentru o intervenţie pe coasta Birmaniei.
Pe 26 septembrie, la cartierul Fuhrerului reprezentanţii armatei au insistat asupra retragerii forţelor germane din Creta şi alte insule, forţe care n-ar mai fi necesare acolo, ci pe continent, pentru apărarea lui. Hitler s-a opus motivând repercursiunile politice asupra Turciei şi a aliaţilor din Balcani. Germania rămânea blocată cu 19 divizii în această peninsulă, armata fiind hărţuită de partizanii din Grecia şi Iugoslavia. Deşi pe 2 octombrie începuse ocuparea insulei Corsica, de data aceasta de către francezi, a doua zi Goebbels declara: „Germania nu mai are de ales între război şi pace, doar între victorie şi înfrângere." Italienii care-şi luaseră soarta în mâini, deşi jumătate din ţară le era ocupată, au declarat război Germaniei, şi s-au angajat alături de Aliaţi, cu toate forţele.
În acelaşi timp, secretarul de stat american E. Stettinius a adresat o scrisoare amiralului Leahy prin care-l anunţa că ambasadorul britanic de la Ankara fusese contactat de ataşatul militar român, prin ataşatul militar britanic, prin care se comu*nica din partea Mareşalului Antonescu că România se oferea să coopereze cu orice forţe anglo-americane care ar putea intra în Balcani, şi scrisoarea continuă:
„ Opiniile guvernului britanic asupra ofertelor de acest fel sunt în sensul că o capitulare imediată şi necondiţionată a României ar fi de dorit, chiar dacă o astfel de capitulare ar atrage după sine ocuparea imediată a ţării de către Germania şi nici o ofertă româ*nească nu poate fi luată în considerare decât dacă a fost adresată şi guvernului sovietic şi este încredinţată unui emisar învestit cu puteri depline să semneze o capitulare necondiţionată către cei trei principali Aliaţi." (23 octombrie 1943).
Această hotărâre a capitulării necondiţionate a ţărilor satelite, hotărâtă la Casablanca în ianuarie 1943, a rămas cap de afiş şi la Conferinţa de la Moscova, a miniştrilor de externe ai celor trei, din 19-30 octombrie 1943. Curios că deşi la înce*putul lunii septembrie în Camera Comunelor, Churchill declarase că ţările satelit, care ar contribui la scurtarea războiului ar putea fi lăsate „să-şi netezească drumul spre reabilitare ", a putea avea o soartă mai bună, această declaraţie nu a avut nici o urmare. Politica engleză era dictată de dorinţele guvernului sovietic, care nu se arăta interesat, preferând ocuparea României fără obligaţii faţă de cineva.
La Moscova, miniştrii de externe au hotărât că dreptul de a decide în cazul ţărilor care sunt în război cu URSS-ul, să revină Rusiei, atunci când una dintre ele intenţionează să poarte discuţii referitoare la armistiţiu. Cu această ocazie s-a mai stabilit crearea la Londra a unei Comisii Consultative Europene, formată din reprezentanţii celor trei, în scopul elaborării clauzelor de capitulare ce vor fi impuse tuturor statelor. Tot atunci s-a ajuns la înlăturarea tensiunilor şi s-a fixat întâlnirea la nivel înalt a celor trei şefi de state, de la Teheran, din 28 noiembrie. Comisia se va întâlni la Londra şi pentru a studia soluţia referitoare la problemele germane după terminarea războiului. S-a căzut de acord ca să se sisteze sprijinul acordat generalului Mihailovici şi sa fie ajutat Tito, cu partizanii lui din Iugoslavia. Discuţiile s-au purtat şi asupra antrenării Tuciei în război. Rezoluţia finală s-a votat tot sub influenţa Moscovei, care a cerut înlocuirea prin*cipiului că marile puteri se vor consulta între ele, cu precizarea formulei că „se vor pune de acord". Astfel Marea Britanie a pierdut orice teren de manevră în România.
Situaţia pe frontul de est se deteriora pe zi ce trecea. Ruşii reuşiseră spre sfârşitul lunii octombrie să pună piciorul în Crimeea, unde forţele germane şi cele române erau blocate... iar pe Nipru situaţia numerică a celor ce se înfruntau era următoarea: ruşii dispuneau de 2.800.000 de oameni faţă de 1.240.000 de nemţi, la tunuri raportul era de 51.200 contra 2.400, la tancuri 2.400 contra 1.200 şi la avioane 2.850 la 2.000, deci superioritate rusă peste tot, în momentul când înotai prin noroaiele şi drumurile desfundate în aşteptarea iernii ruseşti. În aceste condiţii, Hitler i s-a adresat lui Antonescu, solicitând un ajutor substanţial, dacă nu total, datorită faptului că situaţia s-a înrăutăţit în mod îngrijorător şi când „ Germania încearcă prin încordarea tuturor forţelor sale să sfărâme valul bolşevic care se abate asupra Europei de est" fiind nevoie ca fiecare unitate româ*nească să participe pe front. In acelaşi timp „să se ducă tratative politice şi economi*ce pentru a uşura trupelor noastre lupta în faţa porţilor României".
Paralel, Manfred von Killinger, îşi informa stăpânii de la Berlin asupra celor observate în România, prin telegrama 6342 din 1 noiembrie 1943, care a fost rezumată de serviciul contraspionajului nazist din România şi din care spicuim: „Situaţia din România se complică. Odată cu apropierea Ruşilor, România în*cearcă să se asigure în privinţa Angliei şi SUA, împotriva convingerii sale de până acum, ministrul plenipotenţiar german bănuieşte că Mareşalul Antonescu este la curent cu aceste încercări, căci este imposibil să fi rămas ascunse demersurile în această privinţă, încercările româneşti de realizare a unei înţelegeri sunt, în esenţă, următoa*rele:
- Presa:Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri a dat indicaţii să nu se ia atitu*dine în presă împotriva lui Churchill şi Roosevelt, cât şi a Angliei şi SUA. Această indicaţie ar putea fi înţeleasă în ipoteza că astfel s-ar putea împiedica atacurile asupra zonei petrolifere sau a oraşelor. Nici nu se mai vorbeşte de războiul sfânt împotriva Uniunii Sovietice, ci numai de nevoia imperioasă de apărare a teritoriului românesc.
- Din punct de vedere militar: Armele livrate de Germania nu ar fi întrebuinţate împotriva Uniunii Sovietice, ci ar rămâne în ţară, cu motivarea că sunt necesare pen*tru apărarea împotriva Ungariei. încercarea de a păstra în ţară cât mai puţine trupe germane e vizibilă şi justificată printr-o reţinere a sumelor în lei cerute pentru întreţi*nerea acestor trupe. Chiar trupele Luftwajfe necesare pentru apărarea petrolului ar fi considerate incomode şi s-a cerut subordonarea lor comandamentului român... Cererea de a i se pune la dispoziţie aeroportul de la Arad a fost respinsă.
-Administraţia: La indicaţia mareşalului, jandarmeria din Bucureşti a fost dublată şi i s-a dat ordin să supravegheze intens pe toţi germanii, cetăţeni ai Reichului, în special în ce priveşte legătura cu legionarii, în timp ce liberalii şi Maniu, care cu ştiinţa mareşalului se află în legătură cu Anglia, sunt lăsaţi în pace, legionarii şi alţi naţionalişti sunt urmăriţi.
-Evreii: Măsurile împotriva evreilor au fost abandonate şi se face puţin contra uneltirilor lor (comerţ la negru, speculă, propagandă subversivă şi comunistă, legătură cu inamicul).
-Propaganda: Pentru purtarea intensivă a războiului propaganda este slabă împotriva propagandei subversive se face puţin. Odată cu apropierea ruşilor, comunismul a primit un stimulent (difuzare de manifeste, activitate intensă a celulelor comuniste).
-Atitudinea faţă de adepţii lui Badoglio: Pentru îndeplinirea sarcinii primite de la Ministerul de Externe (al Reichului), în ciuda promisiunilor, nu s-a făcut decât puţin.
-Economia: La tratativele cu România, ministrul Clodius se izbeşte de mai dificultăţi, deoarece mareşalul a dat ordin să nu se scoată nimic din România fără contraprestări, în timp ce România primeşte armele noastre pe credit, ea lasă grânele mai degrabă să putrezească decât să ni le dea nouă pe credit.
- În mod curent au loc călătorii ale unor personalităţi din apropierea lui Mihai Antonescu, în special în Turcia şi Elveţia. În concluzie, ministrul plenipotenţiar este de părere că mareşalul ştie de toate aceste măsuri şi le tolerează în mod tacit. Insă un pericol acut al unor evenimente de felul celor din Italia, după părerea lui «nu există». "
În timp ce Killinger îşi anunţa şefii cu privire la situaţia din România, Iuliu Maniu cerea concursul Angliei pentru scoaterea României din război, oferindu-se să trimită un împuternicit al opoziţiei pentru a negocia schimbarea. După discuţii între guvernul englez, cel sovietic şi cel american, ruşii au fost de acord ca la convorbiri cu reprezentantul lui Maniu, în vederea pregătirii răsturnării regimului şi a capitulării necondiţionate, să participe şi un delegat al guvernului rus. Acest aviz Moscova l-a dat pe 20 noiembrie 1943.
La scrisoarea prin care Hitler solicita ajutor, Antonescu a răspuns de abia pe 15 noiembrie, reproşând că intrarea trupelor germane în România, din toamna lui 1940, a însemnat o mare greutate economică ale cărei consecinţe s-au simţit mult timp. Referitor la trupe, a subliniat iarăşi că nu are trupe suficient de înarmate şi instruite, că materialul primit din Germania era insuficient şi de slabă calitate, simţindu-se lipsa tancurilor, artileriei antitanc, mijloacelor de transmisiuni şi auto...Se observa o schimbare pentru moment a atitudinii mareşalului, care era oscilantă şi atunci când se găsea în faţa lui Hitler se pierdea şi pleca ca hipnotizat. Această dispută în jurul semnării acordului economic a durat destul de mult, până la începu*tul lui februarie 1944, când şi-a dat avizul.
Luna noiembrie pentru nemţi a fost dezastruoasă pe frontul de est şi mai ales în Crimeea, de unde căutau cu disperare să se salveze, dar şi în vest, unde continuau bombardamentele distrugătoare. După ce în august Hamburgul fusese aproape ras a venit rândul Berlinului ca în decurs de o săptămână, 19-26 noiembrie, să suporte trei raiduri în timpul cărora s-au aruncat 7.000 de tone de bombe de tot felul, ce au făcut ravagii în plină iarnă. Aceste masive bombardamente au avut loc în preziua deschiderii Conferinţei de la Teheran, unde s-a fixat locul şi data deschiderii celui de-al doilea front împotri*va lui Hitler.
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-049)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1152-Sovieticii-se-apropie-de-graniţele-României
„...Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost! Şi ce mijloc! Ce mitocan! Ce bădăran!... Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa, s-a mai moderat, burta caută un relief mai apropiat de spinare... Nici părţile dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante dedesubtul croielii scurte. " (aceasta fiind la aluzia fricii războiului ce se apropie...) Şi după câteva epitete pe măsura personajului opresor şi hrăpăreţ, ca „flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule", continuă cerându-i hârtiile, „îndreptările", în numele poporului care le are „scrise pe cojoc" şi glăsuiesc de Mihai, de Ştefan, de Ţepeş şi nu sunt pătate de „deşte pline de sânge".
După scurta aluzie istorică i se adresează brutal: „Picioarele tale se scăldau în Olt şi mirosea până la Calafat, nobilă spurcăciune!... Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele şi le-ai sorbit adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes..."
Intâmplarea a făcut ca în aceeaşi zi de 30 septembrie 1943 să expire şi acordu*rile economice româno-germane, la reînnoirea cărora Karl Clodius a avut mult de furcă, fiindcă de data aceasta mareşalul Ion Antonescu a făcut dârză opoziţie, cerând ca mărfurile achiziţionate să fie achitate în aur sau valută convertibilă, sau în schimb să livreze mărfuri necesare economiei româneşti. Plângându-se că mareşalul a rămas pe o poziţie de totală respingere, Clodius solicită Berlinului să recurgă la măsuri de constrângere împotriva României şi până la urmă să sisteze toate cumpărăturile germane, cu excepţia petrolului şi să împiedice orice tranzit din România, provocând o criză economică, deoarece România are ham*barele pline cu cereale şi nu are unde să le vândă.
Dificultăţile lui Hitler, din punct de vedere economic, pe care le avea în Ro*mânia erau depăşite de cele de ordin militar, nu numai de pe frontul de răsărit de unde se evacuaseră toate trupele din Cuban, inclusiv cele româneşti şi se înghesuiseră în Crimeea încercuită, dar şi pe frontul din Italia unde Neapole fusese şi el ocupat pe 1 octombrie 1943. Anglo-americanii aveau supremaţia aeriană şi navală în marea Egee şi se punea problema ocupării arhipelagului Dodecanez. Câteva insule au fost ocupate de câte un batalion, iar acolo unde se găseau garnizoane italiene, acestea nu au opus nici o rezistenţă. Pregătirile pentru ocuparea Rhodosului au fost amânate datorită retragerii unor vase de război ce au trebuit să plece pentru o intervenţie pe coasta Birmaniei.
Pe 26 septembrie, la cartierul Fuhrerului reprezentanţii armatei au insistat asupra retragerii forţelor germane din Creta şi alte insule, forţe care n-ar mai fi necesare acolo, ci pe continent, pentru apărarea lui. Hitler s-a opus motivând repercursiunile politice asupra Turciei şi a aliaţilor din Balcani. Germania rămânea blocată cu 19 divizii în această peninsulă, armata fiind hărţuită de partizanii din Grecia şi Iugoslavia. Deşi pe 2 octombrie începuse ocuparea insulei Corsica, de data aceasta de către francezi, a doua zi Goebbels declara: „Germania nu mai are de ales între război şi pace, doar între victorie şi înfrângere." Italienii care-şi luaseră soarta în mâini, deşi jumătate din ţară le era ocupată, au declarat război Germaniei, şi s-au angajat alături de Aliaţi, cu toate forţele.
În acelaşi timp, secretarul de stat american E. Stettinius a adresat o scrisoare amiralului Leahy prin care-l anunţa că ambasadorul britanic de la Ankara fusese contactat de ataşatul militar român, prin ataşatul militar britanic, prin care se comu*nica din partea Mareşalului Antonescu că România se oferea să coopereze cu orice forţe anglo-americane care ar putea intra în Balcani, şi scrisoarea continuă:
„ Opiniile guvernului britanic asupra ofertelor de acest fel sunt în sensul că o capitulare imediată şi necondiţionată a României ar fi de dorit, chiar dacă o astfel de capitulare ar atrage după sine ocuparea imediată a ţării de către Germania şi nici o ofertă româ*nească nu poate fi luată în considerare decât dacă a fost adresată şi guvernului sovietic şi este încredinţată unui emisar învestit cu puteri depline să semneze o capitulare necondiţionată către cei trei principali Aliaţi." (23 octombrie 1943).
Această hotărâre a capitulării necondiţionate a ţărilor satelite, hotărâtă la Casablanca în ianuarie 1943, a rămas cap de afiş şi la Conferinţa de la Moscova, a miniştrilor de externe ai celor trei, din 19-30 octombrie 1943. Curios că deşi la înce*putul lunii septembrie în Camera Comunelor, Churchill declarase că ţările satelit, care ar contribui la scurtarea războiului ar putea fi lăsate „să-şi netezească drumul spre reabilitare ", a putea avea o soartă mai bună, această declaraţie nu a avut nici o urmare. Politica engleză era dictată de dorinţele guvernului sovietic, care nu se arăta interesat, preferând ocuparea României fără obligaţii faţă de cineva.
La Moscova, miniştrii de externe au hotărât că dreptul de a decide în cazul ţărilor care sunt în război cu URSS-ul, să revină Rusiei, atunci când una dintre ele intenţionează să poarte discuţii referitoare la armistiţiu. Cu această ocazie s-a mai stabilit crearea la Londra a unei Comisii Consultative Europene, formată din reprezentanţii celor trei, în scopul elaborării clauzelor de capitulare ce vor fi impuse tuturor statelor. Tot atunci s-a ajuns la înlăturarea tensiunilor şi s-a fixat întâlnirea la nivel înalt a celor trei şefi de state, de la Teheran, din 28 noiembrie. Comisia se va întâlni la Londra şi pentru a studia soluţia referitoare la problemele germane după terminarea războiului. S-a căzut de acord ca să se sisteze sprijinul acordat generalului Mihailovici şi sa fie ajutat Tito, cu partizanii lui din Iugoslavia. Discuţiile s-au purtat şi asupra antrenării Tuciei în război. Rezoluţia finală s-a votat tot sub influenţa Moscovei, care a cerut înlocuirea prin*cipiului că marile puteri se vor consulta între ele, cu precizarea formulei că „se vor pune de acord". Astfel Marea Britanie a pierdut orice teren de manevră în România.
Situaţia pe frontul de est se deteriora pe zi ce trecea. Ruşii reuşiseră spre sfârşitul lunii octombrie să pună piciorul în Crimeea, unde forţele germane şi cele române erau blocate... iar pe Nipru situaţia numerică a celor ce se înfruntau era următoarea: ruşii dispuneau de 2.800.000 de oameni faţă de 1.240.000 de nemţi, la tunuri raportul era de 51.200 contra 2.400, la tancuri 2.400 contra 1.200 şi la avioane 2.850 la 2.000, deci superioritate rusă peste tot, în momentul când înotai prin noroaiele şi drumurile desfundate în aşteptarea iernii ruseşti. În aceste condiţii, Hitler i s-a adresat lui Antonescu, solicitând un ajutor substanţial, dacă nu total, datorită faptului că situaţia s-a înrăutăţit în mod îngrijorător şi când „ Germania încearcă prin încordarea tuturor forţelor sale să sfărâme valul bolşevic care se abate asupra Europei de est" fiind nevoie ca fiecare unitate româ*nească să participe pe front. In acelaşi timp „să se ducă tratative politice şi economi*ce pentru a uşura trupelor noastre lupta în faţa porţilor României".
Paralel, Manfred von Killinger, îşi informa stăpânii de la Berlin asupra celor observate în România, prin telegrama 6342 din 1 noiembrie 1943, care a fost rezumată de serviciul contraspionajului nazist din România şi din care spicuim: „Situaţia din România se complică. Odată cu apropierea Ruşilor, România în*cearcă să se asigure în privinţa Angliei şi SUA, împotriva convingerii sale de până acum, ministrul plenipotenţiar german bănuieşte că Mareşalul Antonescu este la curent cu aceste încercări, căci este imposibil să fi rămas ascunse demersurile în această privinţă, încercările româneşti de realizare a unei înţelegeri sunt, în esenţă, următoa*rele:
- Presa:Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri a dat indicaţii să nu se ia atitu*dine în presă împotriva lui Churchill şi Roosevelt, cât şi a Angliei şi SUA. Această indicaţie ar putea fi înţeleasă în ipoteza că astfel s-ar putea împiedica atacurile asupra zonei petrolifere sau a oraşelor. Nici nu se mai vorbeşte de războiul sfânt împotriva Uniunii Sovietice, ci numai de nevoia imperioasă de apărare a teritoriului românesc.
- Din punct de vedere militar: Armele livrate de Germania nu ar fi întrebuinţate împotriva Uniunii Sovietice, ci ar rămâne în ţară, cu motivarea că sunt necesare pen*tru apărarea împotriva Ungariei. încercarea de a păstra în ţară cât mai puţine trupe germane e vizibilă şi justificată printr-o reţinere a sumelor în lei cerute pentru întreţi*nerea acestor trupe. Chiar trupele Luftwajfe necesare pentru apărarea petrolului ar fi considerate incomode şi s-a cerut subordonarea lor comandamentului român... Cererea de a i se pune la dispoziţie aeroportul de la Arad a fost respinsă.
-Administraţia: La indicaţia mareşalului, jandarmeria din Bucureşti a fost dublată şi i s-a dat ordin să supravegheze intens pe toţi germanii, cetăţeni ai Reichului, în special în ce priveşte legătura cu legionarii, în timp ce liberalii şi Maniu, care cu ştiinţa mareşalului se află în legătură cu Anglia, sunt lăsaţi în pace, legionarii şi alţi naţionalişti sunt urmăriţi.
-Evreii: Măsurile împotriva evreilor au fost abandonate şi se face puţin contra uneltirilor lor (comerţ la negru, speculă, propagandă subversivă şi comunistă, legătură cu inamicul).
-Propaganda: Pentru purtarea intensivă a războiului propaganda este slabă împotriva propagandei subversive se face puţin. Odată cu apropierea ruşilor, comunismul a primit un stimulent (difuzare de manifeste, activitate intensă a celulelor comuniste).
-Atitudinea faţă de adepţii lui Badoglio: Pentru îndeplinirea sarcinii primite de la Ministerul de Externe (al Reichului), în ciuda promisiunilor, nu s-a făcut decât puţin.
-Economia: La tratativele cu România, ministrul Clodius se izbeşte de mai dificultăţi, deoarece mareşalul a dat ordin să nu se scoată nimic din România fără contraprestări, în timp ce România primeşte armele noastre pe credit, ea lasă grânele mai degrabă să putrezească decât să ni le dea nouă pe credit.
- În mod curent au loc călătorii ale unor personalităţi din apropierea lui Mihai Antonescu, în special în Turcia şi Elveţia. În concluzie, ministrul plenipotenţiar este de părere că mareşalul ştie de toate aceste măsuri şi le tolerează în mod tacit. Insă un pericol acut al unor evenimente de felul celor din Italia, după părerea lui «nu există». "
În timp ce Killinger îşi anunţa şefii cu privire la situaţia din România, Iuliu Maniu cerea concursul Angliei pentru scoaterea României din război, oferindu-se să trimită un împuternicit al opoziţiei pentru a negocia schimbarea. După discuţii între guvernul englez, cel sovietic şi cel american, ruşii au fost de acord ca la convorbiri cu reprezentantul lui Maniu, în vederea pregătirii răsturnării regimului şi a capitulării necondiţionate, să participe şi un delegat al guvernului rus. Acest aviz Moscova l-a dat pe 20 noiembrie 1943.
La scrisoarea prin care Hitler solicita ajutor, Antonescu a răspuns de abia pe 15 noiembrie, reproşând că intrarea trupelor germane în România, din toamna lui 1940, a însemnat o mare greutate economică ale cărei consecinţe s-au simţit mult timp. Referitor la trupe, a subliniat iarăşi că nu are trupe suficient de înarmate şi instruite, că materialul primit din Germania era insuficient şi de slabă calitate, simţindu-se lipsa tancurilor, artileriei antitanc, mijloacelor de transmisiuni şi auto...Se observa o schimbare pentru moment a atitudinii mareşalului, care era oscilantă şi atunci când se găsea în faţa lui Hitler se pierdea şi pleca ca hipnotizat. Această dispută în jurul semnării acordului economic a durat destul de mult, până la începu*tul lui februarie 1944, când şi-a dat avizul.
Luna noiembrie pentru nemţi a fost dezastruoasă pe frontul de est şi mai ales în Crimeea, de unde căutau cu disperare să se salveze, dar şi în vest, unde continuau bombardamentele distrugătoare. După ce în august Hamburgul fusese aproape ras a venit rândul Berlinului ca în decurs de o săptămână, 19-26 noiembrie, să suporte trei raiduri în timpul cărora s-au aruncat 7.000 de tone de bombe de tot felul, ce au făcut ravagii în plină iarnă. Aceste masive bombardamente au avut loc în preziua deschiderii Conferinţei de la Teheran, unde s-a fixat locul şi data deschiderii celui de-al doilea front împotri*va lui Hitler.
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-049)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1152-Sovieticii-se-apropie-de-graniţele-României
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu