luni, 5 septembrie 2016

Jane Appleton Pierce



Jane Appleton Pierce
Depresie

Jane Appleton Pierce nu a mai fost în stare să își revină din depresia cauzată de moartea celor trei copii. Primul ei copil a murit la câteva zile de la naștere, al doilea a murit de tifos şi al treilea a murit din cauza unei deraieri de tren, cu puțin înainte de inaugurarea lui Franklin Pierce. Ea a crezut că Dumnezeu îi pedepsește familia pentru aspirațiile politice ale soțului şi prin urmare a început sa urască viața politică.
Doamna Pierce nu a luat parte la inaugurarea soţului şi a căzut într-o depresie intensă până la sosirea ei la Casa Albă.
Din cauza perioadei mai mari de doliu după moartea recentă a băiatului, doamna Pierce a lipsit de la diverse evenimente timp de doi ani şi şi-a rugat prietenii şi familia să o înlocuiască. În schimb, s-a izolat la etajul al doilea, la Casa Albă şi a început să scrie scrisori emoționante copilului ei mort.
Prezenţa Primei Doamne la evenimente a fost foarte rară, aşa că plecarea ei din Washington, D.C a fost aproape insesizabilă. Soțul ei a încercat să o încurajeze şi a dus-o într-o călătorie în Caraibe şi Europa. Această călătorie a fost una benefică pentru ea şi a murit la vârsta de 57 de ani în casa sorei ei în 1863.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu