Ghe NICA-Blog: Manastirea Grigoriu * Manastire de pe muntele Athos

marți, 17 iunie 2025

Manastirea Grigoriu * Manastire de pe muntele Athos

Manastirea Grigoriu

*Manastire de pe muntele Athos

*Foto:Licenta PEXELS

Grigoriu (în greacă: Μονή Οσίου Γρηγορίου) - este una dintre mănăstirile din Athos, aflată pe locul 17 în ierarhia Sfântului Munte. Este situată în partea de sud-est a peninsulei Athos; mănăstirea a fost fondată în sec. al XIV-lea de către ascetul Grigore, de la care își ia numele. Biserica catedrală a mănăstirii a fost construită în sec. al XVIII-lea și este sfințită în numele Sfântului Nicolae.
Mănăstirea Grigoriu este construită pe o stâncă de coastă, la 20 de metri deasupra nivelului mării, pe coasta de sud-vest a Sfântului Munte. Accesul la mănăstire se face prin digul acesteia.
Biserica principală a mănăstirii, dedicată Sfântului Nicolae, a fost construită la sf. sec. al XVIII-lea și este susținută de patru coloane de marmură. Biserica este decorată cu fresce care datează din aceeași epocă și cu un iconostas din lemn sculptat. Nartexul a fost construit și pictat câteva decenii mai târziu, în 1846. În stânga nartexului se află Capela Sfântului Grigorie, construită în 1851.
Există 7 capele în interiorul mănăstirii și alte 6 capele în afara mănăstirii. Capela Tuturor Sfinților din cimitir este decorată cu fresce din 1739. Refectoriul este atașat în partea de sud din cauza suprafeței limitate a primei curți și nu a fost pictat.
În afară de cele 3 kathisme din zona mănăstirii, există trei chilii în Karyes care aparțin mănăstirii. Chilia Sfântului Trifon este folosită ca reprezentare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;