Ghe NICA-Blog: MANASTIREA DRAGOMIRNA

joi, 10 iulie 2008

MANASTIREA DRAGOMIRNA

MANASTIREA DRAGOMIRNA
Un mitropolit caligraf si artist ,Anastase Crimca ,a trait la o rascruce a timpului cind pictura exterioara a locasurilor de cult ceda locul sculpturii.Si nu a lasat clipa sa curga in van .Prin stradania lui ,inainte de 1609 s-a nascut Dragomirna ca expresie a resurselor unei arte de a renaste mereu ,in tipare reinoite si revugorate .Amestecat si el ,pina peste cap,in vinzolelile ,domnilor Movilesti .Anastase Crimca a cunoscut si marirea si decaderea,si bucurii si dezamagiri.Totusi scaunul mitropolitului era mai putin rivnit decit scaunul domniei,si intr-o vreme de repezi schimbari si mari silnicii ,ctitorul Dragomirnei a gasit si ragazul de a-si inzestra manastirea cu evanghelii si liturghii caligrafiate de mina sa si impodobite cu miniaturi la fel de mina sa.Peste toate a avut si intelepciunea sa rinduiasca viitorul Dragomirnei intr-un chip care s-a dovedit rodnic :"nu va fi niciodata si nici unui scaun rasaritean inchinata,ci va ramine locuita numai de calugari moldoveni"Rinduiala din beneficiul careia ,in veacurile ce au urmat,manastirea a putut deveni un centru cultural reputat in intraga Moldova.Hotarit lucru ,lespedea sub care sta Anastase Crimca nu desparte moartea de viata .Omul a stiut sa traiasca si dupa stingerea sa.
Sursa:"Almanah-Bucurie*Turism*Tinerete"-1985

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;