Ghe NICA-Blog: MANASTIREA SUCEVITA

joi, 10 iulie 2008

MANASTIREA SUCEVITA

MANASTIREA SUCEVITA
Manastirea a fost ridicata itre 1582 si 1584 ,prin cheltuiala voivodului Ieremia Movila si a mitropolitului Gheorghe Movila ,fratele sau,si sub boltile ei,intr-o capsula de argint aurit se pastreaza o bucla din parul sotiei domnitorului ctitor.Intre clipa cind s-a tirnosit manastirea si clipa cind parul Elisavetei s-a rinduit intre odoarele Sucevitei ,numai pace nu a fost in Moldova.Si numai liniste nu a fost in neamul intins ,bintuit de mari ambitii si rasplatit de soarta cu mari nacazuri ,al Movilestilor.Istoricul ne-o infatiseaza pe domnita Elisaveta prin cuvinte pilduitoare:"prin frumuseta ,ea era dintre cele ce risipesc imparatiile si pier supt ruinele lor"Nefiind imparatie,adica netraind din asuprirea altor popoare ,Moldova nu a pierit.Insa in neamul Movilestilor moartea naprasnica a secerat in fel si chip ,in stinga si-n dreapta ,vinturindu-l,risipindu-l,ducindu-l pina pe pragul ruinei :un Constantin Movila a murit inecat in Nistru ,cind tatarii il duceau in robie spre Crim:un Bogdan si un Alexandrel Movila ,rapiti de turci si dusi in tabara lui Schender Pasa ,si-au pierdut urma:insa doamna lui Ieremia ,banuita ca l-ar fi otravit pe Simion Movila ,a fost dusa in robie la Istambul ,ajungind in harem de aga.De la exilul ei ,pina aztazi,si otravitul,si ctitorul ,stau alaturi cuminti ,sub lespezi invecinate,intr-un pamint care le iarta pe toate .Adevarul ca Sucevita a iesit din smerenia si zlotii lui Ieremia Movila a ramas in istorie,nici nu se putea altfel.Dar gloria de ieri si de azi a locasului,fara nici o indoiala,se intemeiaza pe harul mesterilor care i-au impodobit zidurile cu citeva dintre cele mai luminoase culori si chipuri ce sa pot intilni in nordul Moldovei
Sursa"Almanah-Bucurie*Turism*Tinerete"-1985

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;