Ghicitul-Clarviziunea mantica

Clarviziunea mantica s-a practicat in toata lumea, pe parcursul intregii istorii umane. Ea a creat o prolifica industrie a sarlataniei, insa in formele sale verificate si autentice are rezultate uluitoare. De aceea adevaratii ghicitori au fost inconjurati cu teama si suspiciune, iar arta lor va fi de timpuriu clasificata drept secreta. Chiar vechii egipteni considerau clarviziunea mantica precum si parapshihologia in general, ca pe un domeniu interzis fiintelor obisnuite. Cea de-a patra marturisire a mortului in fata lui Osiris suna astfel: “Nu am cunoscut ceea ce este neingaduit”. Termenul “mantica” inseamna “divinatie”, arta a ghicirii si provine din grecescul mantike. Originea greaca nu este intamplatoare, caci tocmai grecii vor desavarsi, in Europa antica, acest tip de clarviziune. Astfel, Platon s-a ocupat in mod sistematic de arta ghicirii; in linii mari, el distinge doua categorii de divinatii: tipul sanatos, rational si stiintific; si tipul nesanatos, bazat pe extaz, exprimat prin profeti (adica medium-uri) care cad in transa mistica si sunt posedati de zei ori de spirite. Este interesat de remarcat ca la evrei clasificarea era exact invers: profetii sunt considerati “oameni ai lui Dumnezeu”, iar celelalte forme de ghicire raman secundare.
Astazi, domeniul clarviziunii mantice se restrange doar la primul tip al lui Platon, adica la categoria zisa sanatoasa, rationala si stiintifica. In orice caz, este o categorie vasta. Conform unei clasificari grecesti, preluata de Victor Kernbach, din aceasta categorie fac parte: oniromantia (interpretarea viselor), meteoromantia (interpretarea fenomenelor atmosferice), dendromantia (ghicirea viitorului, dupa freamatul copacilor si dupa fosnetul frunzelor); astromantia (ghicirea dupa aspectul si pozitia astrelor), geomantia (ghicirea dupa caracteristicile solului terestru), metoposcopia (interpretarea semnelor fruntii), onomantia (interpretarea literelor care compun numele unei persoane), fiziognomonia (interpretarea formei si trasaturilor fetei); chirognomia (ghicirea dupa forma mainii), empyromantia (ghicirea in foc: dupa flacari, fum si zgomote), hidromantia(ghicirea in apa: dupa cercuri, valuri, limpezime, colorit), ornitomantia (ghicirea dupa specia, zborul si comportamentul pasarilor), hieroscopia (interpretarea aspectului maruntaielor animalelor de sacrificiu), chiromantia (citirea liniilor din palma) si catoptromantia (descifrarea semnelor si prevestirilor aparute in oglinzi).
Desi insiruirea e larga, domeniul manticii este chiar mai cuprinzator: se ghicea si in nisip, si in albusul de ou, in flacara si in comportamentul lumanarii, in aruncarea zarurilor, in bobi, in ace – practic, se ghicea si se poate ghici in orice. Dupa introducerea cafelei in Europa se ghiceste si in zat. Totul poate fi un semn pentru tot. Aceasta conceptie – fundamentala pentru clarviziunea mantica – a aparut odata cu omul; dar intaia ei atestare ne-a parvenit din anticul Babilon. Insusi numele Babilon (bab – ilani) inseamna “poarta a zeilor” si indica limpede relatia dintre astral si terestru. Iata ce spunea Mircea Eliade despre importanta conceptiei asiro-babiloniene despre corespondente: “Numeroase cetati si sanctuare se numeau Legatura cerului cu pamantul. Cu alte cuvinte, omul nu traieste intr-o lume inchisa, despartita de zei, complet izolata de ritmurile cosmice. Mai mult, un sistem de corespondente intre Cer si Pamant facea posibila atat intelegerea realitatilor terestre, cat si “influentarea” lor de catre prototipurile celeste respective. Un exemplu: intrucat fiecarei planete ii corespunde un metal si o culoare, tot ceea ce era colorat se gasea sub “influenta” unei planete. Dar fiecare planeta apartinea unui zeu, care, prin insusi faptul acesta, era reprezentat prin metalul respectiv. Asadar, manuind in chip ritualic un anume obiect de metal sau o piatra semipretioasa de o anume culoare, omul se considera sub protectia unui zeu”.