Ghe NICA-Blog: Ghicitul in cartile de tarot

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Ghicitul in cartile de tarot

In anul 1377, preotul Johann semnala aparitia unui joc de carti in Germania, despre care sustinea ca “descrie perfect infatisarea actuala a lumii”. Aceasta e prima atestare a tarotului, marele joc divinatoriu din Evul Mediu. Ghicirea in carti practicata astazi reprezinta doar o palida ramasita din arta ezoterica a tarotului. Numele “tarot” vine din latinescul “rota” (roata), dar originea jocului ramane necunoscuta. El a patruns in Europa la inceputul secolului al XIV-lea, probabil adus de arabi sau de calatorii italieni. Oricum, in forma finala, tarotul a inglobat si simbolurile ezoterice europene, mai ales cele gnostice si ermetice. De asemenea, el pastreaza superstitii crestine: arcana fara nume (adica Moartea) are numarul 13, una dintre cifrele blestemate ale crestinilor. Tarotul continea la inceput 78 de carti, organizate in 56 de arcane minore si 22 majore. Arcanele minore cuprind patru serii de 14 carti fiecare. Seriile erau bastonul, cupa, spada si pentagrama (sau dinarul) – care s-au transformat azi in trefla, cupa, pica si caro, culorile jocului modern.
Cele 14 carti aveau in plus, fata de jocul actual, un Cavaler, plasat intre Valet si Dama. Figurile sunt extrase din legendele cavaleresti medievale; atat seriile, cat si numerele au complexe semnificatii ezoterice. Dar partea profunda a tarotului se releva avia prin arcanele majore. Acestea contineau 22 de mari simboluri ezoterice; 21 numerotate (care se puteau grupa dupa cifrele initiative 7 si 3) si una fara numar, numita Nebunun. Fiecare arcana majora poseda o intreaga filosofie, pana si culorile desenului au intelesuri ascunse. Astazi, arcanele majore au disparut complet din jocul de carti – de altminteri, este posibil ca ele sa apartina unei alte traditii, mai vechi decat cea a arcanelor minore. Oricum, ele transmiteau cunoasterea Adevarului ocult. Prima, numita Magicianul (cu care incepea jocul) are urmatorul inteles: lumea vizibila este doar o iluzie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;