Ghe NICA-Blog: Insula Pastelui

joi, 19 mai 2011

Insula Pastelui

Insula Pastelui (sau Rapa Nui) este o insula polineziana din sud-estul Oceanului Pacific, aflata in cel mai sud-estic punct al triunghiului polinezian. Cele mai faimoase ramasite ale acestei culturi sunt giganticele statui numite “moai” si masivele platforme de piatra numite “ahu”. Sunt cel putin 700 de astfel de statui imprastiate pe insula in diferite stadii de lucru. Toate aceste statui sunt sculptate din patra vulcanului Rano Raraku. Marea majoritate a statuilor au 14 tone greutate dar s-au intalnit si unele de 80 de tone. Una singura are o greutate ce depaseste 270 de tone. Nimeni nu stie exact modul in care statuile au ajuns pe locurile lor de astazi si nici motivul pentru care ele au fost create. Se considera ca cele mai vechi statui au fost sculptate in jurul anului 700, dar majoritatea provin din perioada 1.000-1.500. In functie de marimea statuilor erau necesari 50-150 de oameni pentru a le transporta. Unele statui au fost daramate in timpul ciocnirilor dintre clanuri, altele au cazut singure sau in timpul transportului. In urma unor cercetari recente s-a dovedit ca statuile mai importante, cu platforme ahu, erau in mod ritual reasamblate.
Desi cercetatorii nu sunt inca in masura sa explice semnificatia statuilor si platformelor de pe insula, se presupune ca deriva din ideea inradacinarii, practica comuna la polinezieni, dar care a evoluat intr-un mod unic in aceasta zona. Statuile erau simboluri ale puterii si autoritatii, atat religioasa cat si politica. Se crede ca toate obiectele sculptate de catre polinezienii antici erau impregnate cu o esenta magica, spirituala numita de catre localnici “mana”. Desi, vreme de secole statuile au fost daramate si reconstruite, desi s-au produs schimbari sociale majore si au avut loc calamitati naturale, prezenta spirituala – mana – este inca puternic simtita.
Rapa Nui este considerata de catre UNESCO drept patrimoniu universal, cea mai mare parte a insulei fiind declarata Parc National.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;