Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(20)

Vegetatia crestea cu o mare exuberanta si fructe de toate felurile aveau o savoare din cea mai delicata. Ciorchinii de struguri de patru – cinci picioare lungime, fiecare strugure la fel de mare ca o portocala si mere mai mari decat capul unui om caracterizau minunata dezvoltare a tuturor lucrurilor din „interiorul” Terrei. Marii arbori de acaju din California ar fi considerati ca simpli pomisori in comapratie cu arborii giganti din padurea care se intinde pe mii si mii de kilometri in toate directiile. De-a lungul muntiilor, in diverse locuri, am vazut turme enorme de animale in timpul ultimei zile a calatoriei noastre pe rau. Am auzit mult vorbindu-se de un oras numit „Eden”, dar am ramas la „Jehu” timp de un an intreg. Catre sfarsitul perioadei de timp petrecuta acolo am invatat sa vorbim destul de bine limba acestui straniu popor. Instructorii nostri, Jules Galdea si sotia sa, au facut dovada unei rabdari, care a fost cu adevarat laudabila. Intr-o zi un reprezenatnt al „Conducatorului” din „Eden” a venit pentru a ne vedea si timp de doua zile intregi, tatal meu si eu – insumi, am suportat proba unei serii de intrebari surprinzatoare. Ei au vrut sa stie de unde venim, ce fel de oameni locuiesc acolo, ce Dumnezeu adoram, credintele noastre religioase, modul de viata de pe Terra noastra si mii de alte lucruri. Busola pe care am adus-o cu noi, a primit din partea lor o atentie speciala. Tatal meu si eu am facut remarci intre noi asupra faptului ca busola arata intotdeauna nordul, desi stim acum ca am navigat pe curbura sau pe marginea deschiderii Terrei si ca erau departe catre sud pe suprafata „interioara” a crustei terestre, care dupa estimarea tatalui meu si a mea, trebuie sa fie de aproximativ 300 de mile grosime (aproximativ 556 km in mile marime) „din interior” la suprafata „exterioara”. (va urma)