Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(39)

Dupa 15 zile, mi s-a permis de a lua loc printre marinari. Putin mai tarziu capitanul mi-a cerut o explicatie. I-am spus ca experienta mea a fost atat de oribila incat ma temeam ca memoria mea a avut de suferit si l-am rugat de a pune intrebarea mai tarziu, dupa ceva timp. „Cred ca va veti reveni”, a spus el, „dar nu v-ati revenit inca din soc.” „Permiteti-mi sa fac munca pe care mi-o veti comanda”, i-am raspuns, „si daca nu va fi suficient, va voi plati imediat la sosirea mea la Stockholm, pana la ultimul penny.” Astfel chestiunea a ramas in suspans. Revenind in fine la Stickholm, cum deja v-am spus, am constatat ca buna mea mama parasise lumea fericirii cu peste un an in urma. De asemenea v-am spus cum, mai tarziu, tradarea unui parinte m-a dus intr-o casa de nebuni, unde am ramas timp de 28 de ani – ani aparent eterni – si, pe urma, dupa iesirea mea, cum mi-am regasit viata de pescar, dupa asta asiduu timp de 27 de ani, apoi cum am venit in America si in sfarsit in Los Angeles, in California. Dar toate astea nu pot fi decat de un interes minor pentru cititor. De fapt, mi se pare ca apogeul minunatelor mele calatorii a fost atins cand baleniera scotiana m-a luat de pe un iceberg din Oceanul Antarctic. Concluzie Concluzionand aceasta poveste a aventurilor mele, vreau sa declar ca cred ferm ca stiinta este inca in copilaria sa privind cosmologia Terrei. Sunt atat de multe lucruri neapreciate de cunoasterea oficiala a lumii de astazi si vom ramane mult timp de acum incolo astfel, atat timp cat pamantul „Dumnezeului care fumeaza” nu va fi cunoscut si recunoscut de geografii nostri. (va urma)