Ghe NICA-Blog: Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(38)

luni, 9 mai 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(38)

Eram foarte slabit din cauza lipsei de hrana si nu dormisem timp de multe ore. In acest timp, dupa repausul de cateva zile, m-am sculat intr-o dimineata si m-am imbracat fara sa cer permisiunea medicului sau altuia si le-am spus ca eram la fel de rezonabil ca oricare altul.
Capitanul m-a interogat din nou cu privire la provenienta mea si cum am ajuns sa fiu singur pe un iceberg departe in Oceanul Antarctic. I-am raspuns ca tocmai iesisem din „interiorul” Terrei si am continuat sa-i spun cum tatal meu si eu – insumi intrasem pe calea Spitzbergului si cum iesisem pe calea Polului Antarctic, dupa care am fost pus in lanturi. Apoi l-am auzit pe capitan spunandu-i secundului sau ca eram la fel de nebun ca un iepure de pe Marte si ca trebuia sa raman incarcerat pana ce voi fi destul de rezonabil pentru a da o nota veridica povestii mele.
In sfarsit, dupa multe suplicii si multe promisiuni, am fost eliberat din lanturi. De atunci, m-am decis sa inventez o poveste care il satisfacea pe capitan si de a nu ma mai referi niciodata la calatoria mea in pamantul „Dumnezeului care fumeaza”, cel putin inainte de a nu fi sigur de a fi printre prieteni.

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;