Ghe NICA-Blog: Paraul Varghis-Poiana Mohos-Cabana Sfanta Ana

duminică, 7 august 2011

Paraul Varghis-Poiana Mohos-Cabana Sfanta Ana

Pârâul Vârghiş – Poiana Mohoş – Cabana Sfânta Ana
Marcaj: triunghi galben.
Lungimea traseului: în urcare 2 h, în coborâre 1 1/2 h.
Diferenţă de nivel: 420 m.
Distanţa de parcurs: 5,5 km.
Traseu recomandat în toate anotimpurile, pentru toate categoriile de vârstă.
La ieşirea dinspre nord a staţiunii Băile Tuşnad, după 1,25 km – spre Miercurea-Ciuc – din şosea pleacă în dreapta un drum forestier străjuit de plopi, drumul forestier Vârghiş. O bună porţiune a drumului este practicabil şi cu autoturism. După 1,2 km drumul traversează valea pârâului, şi după alte 750-800 m, spre stânga pleacă drumul forestier Haramul Mare, care urcă până în valea pârâului Veress. De la bifurcaţie spre dreapta traseul marcat cu triunghi galben ajunge după 250 m într-o mică poiană. La marginea acestuia se află un mic refugiu vânătoresc. Cei care urcă cu maşina, pot să-şi lase vehiculul aici. Traseul urcă spre stânga, spre sus în pădurea umedă pe versantul vestic al Vf. Mohoş şi Haramul Ierbos. După 15 minute ajungem pe o poiană alungită, după care, după alte 15 minute de mers prin pădure, ieşim pe o altă poiană unde există şanse serioase să întâlnim căprioare sau cerbi. Pădurea de brazi lasă loc fagilor şi din dreapta şi stânga întâlnim o serie de poteci. Urcăm pe poteca marcată până la şaua dintre vârful Mohoş şi Ciomatul Mare. De aici poteca coboară lângă Tinovul Mohoş unde se uneşte cu traseul marcat cu punct roşu. De aici cabana Sfânta Ana se află la 1,5 km. Poteca urcă pe marginea Tinovului Mohoş, apoi traversează poiana Mohoş şi ajungem, în fine la Cabana Sfânta Ana.
Traseul nr. 6.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;