Ghe NICA-Blog: Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138

duminică, 7 august 2011

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193)-Ep.5

El a devenit astfel guvernatorul Egiptului. In 1182, a condus o a doua campanie in Siria si a reusit sa anexeze Alep si alte cateva orase siriene. Tot Nordul Siriei se afla in intregime sub controlul sau. Guvernatorul din Mossul s-a angajat fata de Salâh Ad-Dîn de a-i trimite ajutoare militare deindata ce acesta va avea nevoie. Aceasta lunga munca de unificare a frontului islamic a durat peste zece ani, din 1174 la 1186. In aceasta perioada, nu s-a putut consacra in intregime luptei contra cruciatilor.
Din victorie in victorie
An-Nâsir Salâh Ad-Dîn era totusi increzator in soliditatea frontului interior. El a trecut atunci la urmatoarea etapa: si-a consacrat toata forta si energia in razboiul cu cruciatii. Contra lor a purtat o serie de batalii si a repurtat multe victorii, in pofida infrangerii suportate cu cativa ani mai devreme la Ramalah. Aceste victorii au cunoscut apogeul in 1187 cu batalia de la Hattin. A fost o imensa batalie in cursul careia au fost capturati regele Ierusalimului, Guy de Lusignan, seniorul de Kérak, Renaud de Châtillon si alti mari generali cruciati.
Aceasta mare victorie a fost preludiul caderii succesive a oraselor si castelelor cruciate in mainile lui Salâh Ad-Dîn (Saladin). In acest mod a cazut castelul Tiberiade apoi au cazut orase precum Saint Jean d´Acre, Cesareea, Naplus, Arsuf, Jaffa, Beirut etc. Acum, calea era libera pentru a intra in Ierusalim. Orasul sfant a fost asediat pana la predarea sa. Saladin a intrat in el vineri 2 octombrie 1187, adica la 27 Rajab 583 din Hegire. A fost una din cele mai mari zile din istoria Islamului.
(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;