Ghe NICA-Blog: Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138

miercuri, 10 august 2011

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) Ep 8

Prima sa opera remarcabila a fost consolidarea doctrinei sunnite in Egipt. In acest scop a edificat doua universitati care sa difuzeze invatatura sunnita: Universitatea An Nâsiriyyah pentru invatatura chafeita si Universitatea Al – Qamhiyyah pentru invatatura malekita. Aceasta din urma universitate poarta acest nume straniu facand aluzie la faptul ca ea oferea studentilor sai grau (qamh in araba) pe care il recoltau de pe pamanturile care le erau atribuite. Intre altele, Salâh Ad-Dîn a restrans posturile de judecator doar la chafeiti, ceea ce explica difuzarea doctrinei cafeite in Egipt si in imprejurimile sale.

Domnia lui Saladin a produs mai multi ganditori si oameni de stiinta printre care Al-Qâdî Al Fâdil (un fel de ministru de externe al sau care a fost foarte apreciat). Salâh Ad-Dîn il consulta asupra celor mai mici detalii militare si in istorie, amandoi dezvoltand Dîwân Al-Inshâ, adica un Minister al Afacerilor externe.

Dar Saladin s-a preocupat de asemenea de construirea zidurilor din jurul oraselor, de turnuri de aparare si de castele. Unul dintre cele mai faimoase vestigii este castelul Mont pe care l-a construit pentru a-si stabili aici guvernul, a-si caza armata si a face un loc puternic care ii va permite de a apara Cairo.

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;