Ghe NICA-Blog: Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138

miercuri, 10 august 2011

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) Ep 9

Din nefericire, moartea sa l-a impiedicat sa termine constructia. Aceasta a fost realizata mai tarziu in timpul domniei succesorului sau. Saladin a inconjurat Cairo si regiunile inconjuratoare cu un zid de 15 kilometri lungime si de 3 metri grosime, prevazut cu turnuri de aparare. Ruinele acestui zid exista. Sistemul administrativ a cunoscut sub domnia sultanului o perioada de stabilitate. Acesta a prezidat guvernul central in capitala si era secondat de un vice-sultan. Acest post a fost creat de Salâh Ad-Dîn in scopul de a putea fi inlocuit in timpul absentelor sale. Urma apoi Primul Ministru, insarcinat de a executa politica Statului. Apoi in fine ministerele sau divanele, ca Dîwân An-Nadhar, Ministerul Economiei si Finantelor, Dîwan Al-Inshâ; Ministerul Afacerilor externe, Dîwan Al-Iaysh, Ministerul Apararii, Dîwan Al-Ustûl, Ministerul Marinei, pe care Saladin l-a dezvoltat in cel mai inalt grad in scopul de a-i contra pe cruciatii care foloseau calea maritima pentru a ataca teritoriile musulmane.

El a acordat fonduri importante dezvoltarii divanului pe care l-a incredintat de altfel fratelui sau Al-Âdil. Flota musulmana a participat astfel la numeroase batalii navale pe coastele Egiptului si Palestinei. Gratie acestora el a putut sa respinga campania lui Renaud de Châtillon contra Meccai si Medinei.

Salâh Ad-Dîn a dezvoltat de asemenea fundatii sociale al caror scop era de a ajuta oamenii si de a-i sustine in fata vicisitudinilor vietii. El a anulat astfel taxele care se cereau pelerinilor care traversau Egiptul. Saladin a facut din moscheea Ahmed Ibn Tûlûn un azil pentru strainii maghrebini.

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;