Dar Salâh Ad-Dîn a fost celebru si pentru toleranta si aspiratia sa pentru pace, un adevarat exemplu. Dupa ce a cucerit Ierusalimul, a tratat cu bunavointa cu cruciatii si si-a afisat compasiunea fata de locuitorii Orasului sfant.
Musulmanii au intrat fara pic de varsare de sange. In schimb, cruciatii, in 1099, au masacrat mii de musulmani, scaldandu-se in sange pana la genunchi. In ceea ce priveste subiectul celor 10.000 de musulmani care s-au refugiat in moscheea Al-Aqsâ la sosirea cruciatilor, Raymond d´Agiles ne-a lasat urmatoarea marturie: „A fost atat de mult sange raspandit in vechiul templu al lui Solomon, incat corpurile mortilor de acolo pluteau purtate in piata bisericii; se vedeau plutind maini si brate taiate care mergeau sa se intalneasca cu corpuri care le erau straine, in asa fel incat nu se putea distinge carui corp apartinea un brat care se vedea impreunat cu un trunchi. Soldatii – insisi care faceau acest carnagiu abia au suportat fumul care se ridica.”
Salâh Ad-Dîn si-a pregatit oamenii in lupta sa cu cruciatii. El a stiut sa creeze aceasta atmosfera plina de devotament in serviciul Islamului. El era un om de o mare pietate, cuprins de rugaciuni si de invocari ale lui Dumnezeu. Nu lipsea niciodata de la o rugaciune in moschee. Chiar si in ultima perioada a bolii sale, cand nu putea sa se mai duca el-insasi la moschee, il chema pe iman si rugaciunea era tinuta in cortul sau, in scopul de a nu lipsi de la rugaciunea obisnuita.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu