Ghe NICA-Blog: Pamanturile lui Punt-extrem de misterioase(2)

marți, 27 septembrie 2011

Pamanturile lui Punt-extrem de misterioase(2)

Dar din toate aceste expeditii, cea mai interesanta este cea trimisa de faraonul Seanjkhare Mentuhotep al IV- lea din dinastia a IX-a din care a ramas un registru scris minutios. In valea Uadi Hammamat, in apropiere de orasul Copto, la 420 mile sud de Cairo, s-a gasit pe stanci o inscriptie datand din timpul domniei lui Seanjkhare Mentuhotep al IV-lea, ultimul rege al dinastiei a XI-a care descrie o expeditie in legendara Tara a lui Punt. Aceasta calatorie este prima expeditie maritima dincolo de mare din istoria mondiala, povestita si scrisa de autorii sai. Orasul Copto de pe Nil era punctul de plecare al drumului care ducea, traversand desertul, pana la portul Qossier din Golful Arabic de la Marea Rosie de unde plecau toate expeditiile maritime in Tara lui Punt. Cancelarul epocii, numit Henu, comanda expeditia in fruntea a 3 000 de oameni si el este autorul urmatoarei inscriptii: “Am fost insarcinat de a conduce vasele pana in Tara lui Punt pentru a aduce Faraonului uleiuri mirositoare pe care Printii din Tara Rosie le recolteaza in abundenta caci toate natiunile le cer. Am plecat din orasul Copotos si Sfintia Sa a ordonat ca oamenii inarmati care m-au insotit, trebuiau sa vina din tara meridionala a tebanilor.” Inscriptia indica faptul ca Printii Rosii, nume dat cananeenilor de catre egiptieni, au cucerit pamanturile lui Punt si pe cele din Saba. Grecii ii numeau de asemenea “rosii” pe fenicieni. Este vorba deci de tara Punica, Puno, Puna.

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;