Ghe NICA-Blog: Pamanturile lui Punt-extrem de misterioase(3)

marți, 27 septembrie 2011

Pamanturile lui Punt-extrem de misterioase(3)

Cancelarul Henu vorbeste de Saba Punt ca de “Tara Sfanta”. Dar aceasta expresie nu corespunde nici unui loc din lumea antica peste care domneau Printii Rosii (cananeenii fenicieni) si care putea fi atinsa pe cale maritima plecandu-se din Marea Rosie. Aceasta inscriptie nu corespunde nici unui loc din Arabia, din India sau din Africa, unde anumiti istorici au situat Tara lui Punt a reginei Hatshepsut. Geograful Claudiu Ptolomeu a indicat in mod clar ca navigatia spre Saba, Punt, Tharsis, Ophir, pleca de la cheiurile din Aromata, Rapta si Prasum in Africa. Povestirile biblice spun ca aceste destinatii apartineau unei singure si aceeasi regiuni, Indiile Orientale, adica America! Au efectuat asadar egiptenii expeditii in Tara lui Punt, probabil undeva in Americi, inaintea lui Cristofor Columb? Henu spune ca faraonul i-a ordonat sa aduca oameni din tara tebanilor. Se refera cu siguranta la oameni de culoare, kushiti sau meroes din Nubia, Sudan, Kerma sau Napata si la cultura Mande (Mandigne). Aceste culturi erau foarte legate de Egipt si se gaseau sub dominatia sa. Prezenta lor ar putea explica originea giganticelor capete olmece, taiate in blocuri enorme de piatra, cu trasaturi clar negroide si purtand casti asemanatoare pielii, foarte similiare castilor utilizate de nubieni.

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;