vineri, 7 octombrie 2011

Poiana Brasov-Prapastia Lupului-Poiana Popii-Avenul Groapa de Aur-Cabana Cheia(muntii Postavaru)



21. Poiana Brasov (Patinoarul artificial) - Prapastia Lupului - Poiana Popii - Avenul Groapa de Aur -cabana Cheia                                                                                                                              Marcaj: punct rosu                                                                                                                                Durata: 3½ ore; in sens invers: 4¼ ore                                                                                                 Caracteristici: moderat vara, dificil iarna, cu exceptia sectorului Groapa de Aur - Valea Poienii, dificil vara si impracticabil iarna.                                                                                                                    

Primul marcaj se afla pe gardul Patinoarului artificial situat in sud-estul statiunii Poiana Brasov, la 1 020 m altitudine. Apropiindu-ne de patinoar dinspre Sura Dacilor, peste acoperisul de tigla rosie al hotelului Stadion, zarim spre sud stincile de calcar ale Prapastiei Lupului. Trecind printre Patinoarul artificial si hotelul Stadion urcam usor pe linga gardul stadionului, spre sud-est, pina la liziera padurii de conifere unde cotim la dreapta (sud-vest) pe un drum de pamint. In acest punct, situat la 150 m vest de statia telegondolei, se poate ajunge si venind de la hotelul Teleferic pe linga terenul de minigolf. Urcind usor prin padurea de conifere, trecem pe linga niste grajduri, cotim la stinga (sud-est) si ajungem intr-un drum larg, folosit de schiori ca legatura intre Pirtia Lupului si statiile telefericelor. Pornim spre dreapta (sud), pe o poteca cu numeroase schimbari de panta, marcata cu punct rosu si cruce albastra. Trecind pe linga stincile de calcar ale Prapastiei Lupului (sectorul inferior), urcusul devine moderat si in citeva minute ajungem in marginea unei pajisti alungite nord-sud, pe Pirtia Lupului (30 minute de la patinoar). In josul pirtiei se vad noile hoteluri din Poiana, iar in zilele cu vizibilitate buna, privirea strabate pina spre defileul Oltului de la Tusnad. Traversam Pirtia Lupului si lasind la stinga poteca marcata cu cruce albastra (traseul nr. 23), continuam inainte, spre vest, coborind usor printre molizii marcati cu punct rosu. Traversam o culme secundara ingusta, cotim la stinga (sud-vest) si coborim moderat, transversal, pe un versant cu molizi si fagi pina deasupra unei inseuari. Nu coborim prin inseuare ci traversam spre stinga culmea de deasupra (prelungire spre est a culmii Pisiacului) - si coborim usor pina intr-o poiana mica presarata cu bolovani de calcar - Poiana Ursului (20-30 minute de la Pirtia Lupului). Din marginea sudica a Poienii, de pe culmea din dreapta Vangai Mici, spre vest se deschide o larga panorama asupra giganticului zid arcuit al Pietrii Craiului cu despicaturile Prapastiilor Zarnestilor si Curmaturii. In sectorul Poiana Ursului - Poiana Popii traseul a fost modificat recent. Noua varianta trece pe la baza peretilor abrupti ai Vangai Mari si Vangai Mici. Din Poiana Ursului traversam pe la baza unor pereti calcarosi vaile Vanga Mare, Vanga Mica si un manunchi de vaiugi tributare ajungind, in curind, in Poiana Popii, in apropierea unui fag marcat cu punct rosu. Traversam spre sud inseuarea larga in care este situata Poiana Popii, apoi coborim trecind pe linga un izvor. De aici incepe un coboris sustinut prin padurea de molizi tineri pina la un grup de fagi unde cotim la stinga, spre sud si urcam usor prin molidisul tinar cu fagi rari, traversind un piriu cu debit permanent, apoi altul, de obicei sec - obirsia Piriului de Aur. Poteca se angajeaza pe versantul sting al acestui piriu urcind moderat spre sud-vest prin padurea tinara in care domina molidul, pina in culme, in marginea padurii cu molizi si fagi maturi. Coborim spre sud-vest intr-o microdepresiune carstica (dolina), cotim brusc la dreapta (spre nord-vest) si dupa circa 25 m in dreapta potecii se deschide gura avenului Groapa de Aur (sau Gaura de Aur) adinc de 29 m (l 030 m altitudine). Avenul isi datoreaza probabil numele luminiscentei produse de trunchiurile putrezite ale copacilor prabusiti in el. Este un gol carstic care nu se poate vizita din cauza pericolului prabusirilor de pietre. Sectorul Poiana Popii - Groapa de Aur al acestui traseu poate fi parcurs fara efort in 30 minute, dar ramine totusi un sector destul de dificil din cauza padurii tinere crescute abundent, care mascheaza adesea poteca. La aceasta se adauga lipsa marcajului (nerefacut dupa defrisari), ceea ce impune multa atentie. De la aven se coboara pe sub culmea traversata anterior, pe o culme secundara ingusta, cu ivi;i de stinci din calcar. Urmeaza sectorul cel mai dificil in care, pe citiva metri, trebuie sa ne cataram pe stinci. Dupa traversarea abruptului stincos (din calcare), in fata noastra se deschide impresionantul spectacol al stincilor care alcatuiesc Portile de Piatra ale Postavarului, strabatute de cursul firav al piriului Groapa de Aur. Traversam piriul pe la baza unui scurt abrupt stincos si intram din nou in padure, coborind, in diagonala, un versant puternic inclinat. Poteca, destul de bine marcata, continua pe o culme, moderat inclinata, la contactul padurii mature de molid si fag cu padurea tinara. De pe in umar al culmii, se coboara versantul drept, puternic inclinat al Vaii Groapa de Aur si dupa 60 m, pe piriu in jos ajungem la drumul forestier de pe Valea Poienii. Chiar linga drum se afla un izvor, iar pe partea cealalta (spre Valea Poienii), un stilp indicator. Sintem la 770 m altitudine, la intersecta cu traseele nr. 20 (banda albastra) si nr. 22 (punct rosu). Pe drumul forestier in sus, dupa 220 m, se poate ajunge la Cheisoara, iar mai departe, in Poiana Brasov. Coborind in traseul Vaii Poienii, dupa cca 2 km, ajungem in drumul forestier de pe Valea Cheii, strabatut de traseele nr. 13 (triunghi rosu) si nr. 19 (triunghi albastru). Asa cum arata indicatorul din intersectia spre stinga se ajunge in Cheile Risnovului (1,8 km). La dreapta, dupa 1 km, ajungem la intersectia cu DN 73 A Predeal - Piriul Rece - Risnov, alaturi de care se afla cabana Cheia (690 m altitudine).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu