Nemarcat
Durata: 1-3 zile
Distanţa: 83 km (şosea, în mare parte asfaltată)
Traseul urmează cursul Lotrului, de la confluenţa cu Pravăţu până la vărsarea sa în Olt. Desigur, acest traseu se poate parcurge şi cu mijloace auto, dar acestea nu pot oferi atâtea privelişti câte poate vedea drumeţul care merge pe jos. Pentru a lăsa posibilitatea turiştilor de a alege variantele optime şi cele dorite, vom indica în descrierea noastră distanţele şi punctele posibile de cazare. Pornim de la cabana Obârşia Lotrului, îndreptându-ne spre E pe şoseaua ce duce spre Voineasa. Conform indicatorului rutier care ne arată şi distanţa (45 km), străbatem poiana întinsă de o parte şi de alta a şoselei, cale de 3,5 km, însoţiţi de molizi uriaşi, iar, pe alocuri, de undele cristaline ale Lotrului, în care silvicultorii au amenajat cascade artificiale pentru a uşura viaţa păstrăvilor. La capătul acestei distanţe ajungem la cantonul forestier Tunaru, după ce am lăsat pe stânga frumoasa mlaştină (erioforet) de la Lunca cu Funiile. Şoseaua se bifurcă în dreptul cantonului. Ne vom înscrie pe cea din dreapta, ce traversează Lotrul peste un pod de beton şi se derulează pe malul sudic al lacului Vidra. După ce trecem podul, ne îndreptăm spre E, evitând drumul forestier din dreapta. Apoi, traversăm Pârâul de la Stână, în lungul căruia urcă o potecă marcată cu punct albastru, spre stâna şi Vf. Miru din Munţii Latoriţei. În continuare ne vom deplasa pe şosea, urmând şerpuirile acesteia, determinate de menţinerea ei pe curba de nivel de 1 300 m în condiţiile în care mai multe pâraie şi torenţi o subtraversează în drumul lor spre Lotru. Treptat, în stânga, îşi fac apariţia apele lacului Vidra, iar mai apoi zărim în depărtare, dincolo de lac, siluetele hotelurilor din Vidra. Străbatem un întins platou situat sub coasta Mirului şi în curând ajungem la confluenţa cu pârâul Sec, unde se află un canton forestier. De aici urcă o potecă marcată cu triunghi galben spre culmea Munţilor Latoriţei. În continuare vom ajunge la luncile Mioarei unde, spre lac, zărim cariera de unde s-a scos argila necesară construcţiei barajului de la Vidra. Dincolo de lac, spre N, se ridică spinările Sărăcinurilor, pe care vara zărim turmele de oi ca nişte puncte albe. Din loc în loc, în drumul nostru vom admira, spre E, dantelăria de piatră a vârfurilor Mogoşu şi Pietrele din cuprinsul Munţilor Latoriţei. Urmează un sector întortocheat al şoselei, dar vom evita drumurile forestiere din dreapta, care însoţesc firul unor pâraie şi se înfundă după câţiva kilometri, având grijă să avem tot timpul în stânga noastră cuveta lacului Vidra. După străbaterea acestei porţiuni ajungem în dreptul cantonului silvic Puru, situat deasupra şoselei spre S, într-un decor superb. În acest sector, lacul Vidra pare strangulat de culmile Puru în S şi Sărăcinul Mic în N, care se apropie foarte mult. De la canton şoseaua se îndreaptă spre S, apoi spre E, pentru a ocoli ramura dinspre Vidruţa a lacului. Traversăm un mic pârâu, apoi pârâul Pietrele Vidruţei, în lungul căruia urcă un drum forestier. La circa 100 m de pod zărim un indicator ruginit cu o săgeată care precizează: 1½ ore până la stâna Pietrile, marcaj cruce roşie. De aici se desprinde şi poteca ce urcă mai întâi un povârniş bolovănos şi pătrunde în pădurea de molid. Din aceste locuri, dacă nivelul lacului este scăzut şi putem să ne descurcăm mai uşor în probleme de orientare, vom scurta drumul părăsind şoseaua şi urmând o cărare care trece pe la gura galeriei care aduce apele din lacurile Petrimanu şi Galbenu (de pe Latoriţa), prăvălindu-le într-o jerbă înspumată. Pe această cale (sau pe şosea) vom ajunge în staţiunea Vidra. Până aici am parcurs circa 20 km şi un popas mai lung se impune. De la staţiunea Vidra ne îndreptăm în continuare spre NV, coborând la nivelul şoselei de contur a lacului. Vom străbate circa 4 km până la barajul Vidra, desfătându-ne privirea cu imaginile calme ale vârfurilor rotunjite ce străjuiesc oglinda de ape. Depăşim barajul şi coborâm serpentinele până la albia seacă a Lotrului, evitând drumul ce urcă pe pârâul Ţancu (spre E). Pe valea acestui pârâu (rebotezat de hidroenergeticieni Chioara) zărim cariera de unde s-au scos blocurile de piatră ce acoperă versanţii barajului. După ce coboară aproape 100 m diferenţă de nivel, şoseaua însoţeşte firul văii. La aproape 1 km de la baraj, traversăm pârâul Goaţa Mică ce îşi aduce apele de sub Vf. Goaţa (1 847 m). În continuare, şoseaua se menţine pe malul stâng al văii străjuite pe alocuri de pereţi abrupţi. Depăşim astfel gura pâraielor Steaja (inaccesibilă) şi Haneşu. Pe Haneşu urcă un drum forestier în lungul căruia întâlnim marcajul triunghi albastru care conduce spre Vf. Cristeşti (traseul nr. 17). Tot pe aici putem pătrunde şi în bazinul pârâului Steaja, până la Vf. Piatra Albă (traseul nr. 16). Urmând în continuare şoseaua pe sub pereţii aproape abrupţi, ajungem la confluenţa pârâului Balindru cu Lotru, unde se află şi lacul de acumulare Balindru, căruia i se mai spune şi Lotru aval sau Lotru pompaj. Apele acestui lac sunt pompate printr-o conductă ce urcă panta sudică a Vf. Fumica spre galeria ce le va conduce către lacul Vidra. În lungul pârâului Balindru urcă 9 km un drum forestier care se ramifică atât spre valea Hoteagu (peste pantele munţilor Furnica şi Hoteagu), cât şi spre pârâul Balindruţ, afluent de stânga al Balindrului. Marcajul punct albastru ce însoţeşte drumul ajunge până în şaua Conţului, în timp ce marcajul punct roşu ne călăuzeşte până pe Vf. Balindru Mare. Mai există un marcaj (cruce albastră, până la pârâul Balindruţ, iar vechiul marcaj bandă albastră care însoţea poteca spre valea Hoteagu şi Dobrunu este în cea mai mare parte distrus. Lacul Balindru este traversat de un frumos viaduct pe care îl traversăm în continuarea drumului nostru. Depăşim barajul (în aval de acesta se află un magazin pentru forestieri şi o casă cochetă) şi la scurt timp intrăm în vestitele Cataracte ale Lotrului. Depăşim pârâul Şteflea ce cobora cândva în cascade (acum apele sale sunt dirijate spre lacul Balindru printr-o galerie) pe versantul drept, în timp ce mai la vale, din versantul stâng îşi aduce apele pârâul Furnica. Sus, pe versantul drept, zărim cabanele coloniei de mineri, Cataracte (unde există un magazin alimentar). Traversăm pe un podeţ, evitând drumul ce urcă în colonia minerilor, şi ajungem pe malul stâng unde apar şi gurile unor galerii vechi. Pătrunderea în aceste galerii este periculoasă şi nerecomandabilă. În continuare trecem pe lângă instalaţiile miniere şi, în coborâş uşor, ajungem la un frumos viaduct aruncat peste pârâul, cândva vijelios, pe care străbătându-l ajungem iar pe malul drept. În apropiere, un pârâiaş cu apă curată se prelinge peste stânci. Ne aflăm la „Zidul lui Manole" - un masiv zid de piatră stă să se prăbuşească sub presiunea masei de bolovani imenşi de pe coasta muntelui. Versantul stâng, aproape vertical, este brăzdat de numeroase brâne în care iarna îşi găsesc adăpost pâlcuri de capre negre. Treptat şoseaua coboară odată cu Lotrul, depăşim gura văii Hoteagu, străjuită de un perete stâncos, apoi intrăm în ţinutul pădurii de fag. Albia Lotrului e plină acum de nisip în care sclipesc foiţe de mică. La Gura Dobrunului se racordează la drum poteca marcată cu triunghi roşu ce coboară de la casa de vânătoare Dobrun (traseul nr. 14). De aici mai avem 4 km şi intrăm în localitatea Voineasa. Mai întâi apar sălaşe ale localnicilor, apoi câteva gospodării, sediul Districtului de drumuri şi, pe partea stângă a Lotrului, atelierele Secţiei de producţie industrială din Voineasa. Până în staţiune vom mai parcurge circa 2 km prin vechiul sat, acum întinerit. Putem poposi în Voineasa, solicitând cazare la unul din hotelurile staţiunii. De la Voineasa există curse I.T.A. până la gara Lotru (40 km) şi până la Râmnicu Vâlcea (72 km). Din staţiune, drumul coboară în serpentine până la podul de peste Lotru, pe care îl traversează, orientându-se spre SE. Părăsind localitatea, drumul se angajează în coborâş uşor, pe sub poalele pădurii de fag, în defileul de la Piatra Tăiată (la circa 4 km de Voineasa), apoi străbate micul bazinet depresionar în care se întinde satul Valea Măceşului. De aici porneşte o potecă marcată cu bandă galbenă, ce urcă peste plaiul Măceşului şi, în continuare trecând peste plaiul Vătafului, ajunge pe culmea Dealul Negru, racordându-se la drumul de cuhne al Munţilor Ştefleşti (traseul nr.5). Tot marcaj bandă galbenă este înscris şi pe drumul carosabil de cuhne care porneşte din Valea Măceşului, străbătând culmea principală a Munţilor Latoriţei. După 8 km de la plecarea din Voineasa se ajunge la Gura Latoriţei, unde se află Hanul Latoriţa. De aici se remifică spre V şoseaua spre Ciunget (6 km) şi, în continuare, spre lacul de la Petrimanu, străbătând pitoreştile chei ale Latoriţei. Această şosea (asfaltată până la Petrimanu) continuă peste Curmătura Olteţului (1 615 m), până la Polovragi, străbătând cheile Olteţului; nu este accesibilă iarna. Traversăm Latoriţa peste podul mare de beton şi ne orientăm spre E. În faţă se întind culmile împădurite ale Gruiului Ursului, în care domină fagul şi mesteacănul, toamna oferind variate nuanţe de culori. După circa 3 km de la Gura Latoriţei şoseaua traversează canalul prin care apele ce debuşează din Uzina Lotru-Ciunget, sunt conduse în lacul de acumulare de la Malaia. Şoseaua urcă uşor oferindu-ne o privelişte asupra localităţii Malaia, iar în ultimul plan, spre înălţimile stâncoase ale Nărăţului. În continuare traversăm două viaducte întinse peste valea , Mălăii şi respectiv peste valea Bucureasa care îşi adună apele de sub culmea nordică a Munţilor Căpăţânii, în sectorul Vf. Ursu-Vf Cocora. Depăşim barajul Uzinei Malaia şi coborâm uşor, intrând în localitatea Malaia. De aici, după ce traversează Lotrul pe o punte cu cabluri, urcă o potecă prin vârfurile Pleaşa (1 128 m) şi Vătafii la Stcrpu, marcată cu triunghi galben, pana la Vf. Movilişu (1 510 m), (traseul nr.24). Tot din Malaia, urmând valea Satului, putem aborda poteca ce urcă spre Vf. Zmeurătu (1 938 m) din Munţii Căpăţânii („La Brătieni" - cum îi mai spun localnicii). În continuare, din Malaia - traversăm pârâul Grofului ce îşi aduce năvalnic apele în Lotru; în imediata apropiere, pe dreapta, zărim izvorul Sf. Maria - captat de Regimentul 5-Vânători. După ultimele aşezări, şoseaua se dispune pe malul drept al lacului de acumulare Brădişor, traversând cinci viaducte şi strecurându-se pe sub pereţii stâncoşi. Dincolo de lac, culmile înclinate sunt tăiate de o serie de pâraie (Valea Rea Mare, Valea Rea Mică, Brădişoru) care an dăltuit văi adânci separate de creste, sugerând un relief tânăr. Traversăm barajul Brădişor, construit din beton în dublu arc (între anii 1980-1983) apoi, printr-o serpentină, revenim la firul Lotrului. În versantul stâng se deschide Râpa Brădişorului, un imens focar de eroziune, un adevărat model geomorfologic în care putem vedea ce poate face apa torenţială pe versantul unui munte despădurit. În curând ajungem la staţia de transformare de la Brădişor; apoi, după câţiva kilometri, intrăm în satul Săliştea. Urmează satul Păscoaia, cu casele risipite pe stânga Lotrului. Apoi şoseaua străbate un bazinet plan şi ajunge în satul Valea lui Stan. După încă 4 km intră în oraşul Brezoi. De la distanţă se văd pereţii abrupţi formaţi din straturi de gresii şi conglomerate, înclinate uşor spre E. Din staţia de autobuz putem admira relieful accidentat din cuprinsul văii Doabra. Spre S se disting crestele dinţate ale Nărăţului. Din centrul oraşului, până la Gura Lotrului, punctul de racord al şoselei pe care am venit (DN 7-A) cu drumul naţionai (DN-7; E-81), mai avem încă 3 km, iar până la gara Lotru 5 km. Dacă dispunem de timp, în circa o oră putem să cunoaştem lumea de stânci a văii Doabra; său, urmând traseul nr.30, să ajungem la Poiana Suliţei. Precizăm că din Brezoi există curse locale spre gara Lotru.
Sursa:guideromania.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu