Alte provocari ale autoritatilor
de Cicerone Ionitoiu
#4
Au pus piciorul şi în Ţara Moţilor, în regiunea Câmpeni, Brad, Huedin... De când lumea se ştie că moţii trăiesc din creşterea vitelor şi dogărie. Acum s-a gândit statul sa împădurească platourile, unde se găsea păşunea şi să le dea în schimb teren pe râpe unde nu creştea nimic, deci îi lăsa chiar muritori de foame după ce şi aşa trăiau foarte greu. Aveau casa plină de copii. Chiar unii dintre autorităţi recunoşteau că moţii mănâncă "buruieni" şi subnutriţia provoca boli numeroase. Aprovizionarea lor se făcea foarte rar şi greu şi numai pentru cei ce aveau cartele. Ba mai mult produsele vroia statul să le ia pe bani, în timp ce ei cereau alimente şi în special porumb.
Din aceste nemulţumiri se vor naşte revolte şi dintre ei vom găsi pe mulţi îngroşând rândurile partizanilor, iar alţii vor pleca cu satul întreg la oraşe să ceară dreptate şi pâine pentru copii! Deci "TALPA ŢARII" era călcată în picioare, nesocotită ca pe timpul lui Horia.
O nouă Hotărâre a Consiliului de Miniştrii îi obligă pe ţărani, chiar pe colectivişti să predea cotă de lâna, pe 8 Aprilie 1950. La sfârşitul lui Mai 1950 s-au hotărât cotele obligatorii la produsele agricole cu menţiunea că nepredarea în termen de 30 zile atrage închisoarea de la 1 la 12 ani şi majorări până la 20%. Sămânţa nemulţumirilor fusese aruncată...
Scopul răscoalelor ce au cuprins deodată tot sudul tării cu ocazia treieratului urmărea desfiinţarea sistemului înrobitor al cotelor care loveau în primul rând în familiile cu puţin pământ. Chiar şi membrii de partid erau nemulţumiţi şi se plângeau că atunci când s-au înscris în partid nu li s-a vorbit de colectiv. Au fost odată înşelaţi şi a-cum li se fură pâinea de la gura copiilor.
Dacă aceasta era concluzia la care ajunseseră ţăranii din com. Buturugeni , judetul Ilfov, membrii de partid din satul Plătăresti, com. Podu Pitarului, după 2 săptămâni de la înfiinţarea colectivului, 15 familii de ţărani săraci s-au întrunit în şedinţa şi au întocmit un proces verbal prin care precizau că ei, membrii fondatori au hotărât nesiliţi de nimeni să se retragă.
Nu trebuie uitat că în cadrul represiunii generalizate fuseseră arestaţi pe 5/6 Mai 1950, toţi Prim miniştri, miniştri, subsecretari de stat, ierarhi ai Bisericii, circa 250 de personalităţi, printre ei numărându-se Ctitorii României şi cei ce luptaseră pentru înfăptuirea ei în 1913 şi care mai erau în viată, deoarece comuniştii urmăreau să şteargă orice urmă ce mai amintea de trecutul neamului românesc, de acei ce conduseseră ţara spre statul de drept.
Acum, în fata abuzurilor de tot felul urmărind înfometarea ţărănimii pentru a o subjuga definitiv, aceştia nu au mai putut răbda şi ca la o comandă, instinctul de conservare, le-a comandat să refuze predarea cotelor. Odată cu treieratul s-au înfiinţat pe arii, la gura batozelor, activiştii comunişti ca să le ia rodul muncii. Si ca unul, satele au pus mâna pe furci , sape , coase, topoare pe tot ce le-a căzut la îndemână în acel ceas al disperării. Aşa s-a întâmplat după 1 Iulie 1950 şi aşa a durat toată vara pe tot cuprinsul ariilor ţărăneşti. în loc să curgă boabe de grâu, au curs boabe de sânge.
Începutul a fost la Urziceni unde în urma încăierării dintre ţărani şi activişti, câştigători au fost securistii care au arestat zeci de ţărani, numai ei fiind de vină că nu are ce mânca muncitorimea, pătura conducătoare. La ce vor mânca copii, viitorul tării, nu se gândeau decât părinţii lor, care pentru aceasta vor apăra şi vor muşca cu dinţii brazda moştenită din moşi-strămoşi. O nouă indicaţie a încurajat pe oamenii securităţii: Daca vre-un chiabur va face agitaţie poate fi împuşcat pe loc, acolo, ca să ştie toţi cei care ar îndrăzni să nu predea cotele, că toţi vor păţi la fel.
In comuna Gruiu din Ilfov încăierarea s-a transformat imediat în răscoală. Primarul primise "indicaţii" să pregătească aria pentru treierat dar mai ales să nu lase nici un bob de grâu ţăranilor. Lumea aflase planul diabolic pus la cale şi era agitată. Femeile au fost cele care au lămurit lucrurile. Primarul dăduse ordin de începerea treierişului şi. nici un bob pentru ţărani. Ca la o comandă femeile au sărit asupra mecanicului pe care l-au dat jos de pe maşină, rupându-i hainele, bătându-l şi stopând treieratul. Printre cei ce îndemnau femeile la acţiune se găseau şi comuniştii nemulţumiţii, dar cărora le era frica să se manifeste.
Autorităţile au fost alertate de primar şi la faţa locului judeţeană de partid Ilfov a trimis doi tovarăşi şi o tovarăşe, toţi activişti scoşi ca să "analizeze" cauzele stagnării şi să ia măsuri. Intrarea tovarăşilor a fost făcută în sunetul clopotelor de la biserică ce imediat au adunat vreo 300 de săteni primindu-i pe noii veniţi cu braţele întinse. Maşina a fost răsturnată, "trimişii judeţenii" bătuţi de nici nu mai ştiau pentru ce veniseră şi sechestraţi în două case de ţărani săraci.
Dar satul era mare şi toţi erau solidari în această acţiune de nepredare a cotelor. În acest timp circa 1.000 de ţărani, după datele oficiale au înconjurat sediul comitetului provizoriu, adică primăria şi miliţia care se găsea tot acolo şi au obligat pe funcţionari şi miliţieni să plece din local. Taranii au intrat înăuntru, făcând "ordine" şi izgonindu-i pe cei ce nu vroiau să plece.
In noapte au sosit două plutoane de securitate care au început să tragă şi să împrăştie pe cei ce puseseră mâna pe primărie. Arestările şi bătăile la faţa locului au continuat toată noaptea. O parte din răsculaţi s-au retras în casele celor doi preoţi continuând rezistenta, folosind şi arme în apărare. Până la urmă au fost arestaţi împreuna cu cei doi preoţi. Au fost zeci de arestaţi şi răniţi. Liniştea s-a restabilit după părerea securităţii pe 10 Iulie. Dar linişte n-a mai fost în sat şi în comunele din jur.
La Roşiori, în câmpia Mosiştei pe 3 Iulie au izbucnit neînţelegerile şi răscoala tot de la cotele de la aria de treierat. Miliţia care era în stare de alarmă a intrat în acţiune şi a arestat trei ţărani. Satul a fost prezent şi 300 ţărani, tot după cifrele oficiale, au intervenit, au înconjurat Miliţia şi au eliberat pe cei arestaţi.
Nici nu apucase bine să se liniştească lucrurile că răscoala izbucneşte la 6-7 km. în comuna Drăgoeşti sat bogat aşezat în valea Mosistei, unde oamenii de când se ştiau avuseseră de toate, un belşug la care contribuiseră şi oamenii locului. Pământul lor era un dar ceresc şi o moştenire multiseculară. Strămoşii lor, generaţii după generaţii se succedaseră şi peste ei trecuseră în goană cailor toate seminţiile flămânde venite din fundul Rusiei. Drăgoeştenii aveau în fiinţa lor conştiinţa trecutului mărturisită de săpăturile arheologice care-i plasa în negura istoriei. Despre îndrăzneala şi cutezata lor "ca cei mai bravi şi cei mai drepţi" Alexandru Macedon a venit să-i pedepsească şi ostaşii lui i-au urmărit pe malul stâng (al Dunării n.n.) plin de lanuri de grâu atât de îmbelşugate încât n-au putut înainta prin ele decât culcând spicele cu suliţele lor lungi ţinute de-a curmezişul."
Specialistul forte în înăbuşirea revoltei, sublocotenentul Iştoc Ion,şeful securităţii de la Câciulaţi, ajutat de plutonierul Anastasiu Fote îsi făcuseră simţită prezenţa la Roşiori. Acum le va veni în ajutor sublocot. Tureanu Ilie, tot mecanic de profesie ca Iştoc .
Pe această vatra strămoşeasca se hotărâse ca pe 4 iulie 1950, chiar la batoză să se anunţe înfiinţarea colectivului şi ultimul bob de grâu sa rămână pe loc. Primarul comunist -Roşovanu- care nu avea nimic de a face cu satul, înconjurat de activiştii şi miliţieni din sat a venit la arie sa anunţe "noutatea" şi mai ales să împiedice pe oameni de a încărca şi duce grâul acasă, deoarece totul aparţinea colectivului, care acum, aici la arie, cu prima baniţa lua fiinţă .Lumea rămăsese mută. Tăcere ca de mormânt. Parcă-i ucisese.
Eugenia-Jeana IVAN îsi aminteşte: "Deodată un iureş de împotrivire se ridică din toate piepturile... din toate colţurile. Şi cu o voinţă nepotolită ne repezim, care cum putem, să ne încărcăm grâul. Miliţienii ne îmbrâncesc, ne izbesc cu paturile puştilor, cu picioarele...Atunci răscoala se aprinde. Bolovani, cazmale, furci, toate zboară către cei ce reprezentau puterea. Primarul şi ajutoarele lui apropiate părăsesc aria, îndreptându-se spre primărie. O parte dintre răsculaţi îi urmează, în timp ce alţii se luptă cu miliţienii, încercând să încarce câte ceva..."
Dar alţii cu ce apucaseră în mână se pornesc după primar, şi numărul lor se îngroaşe mereu. Peste 500 se adunaseră la chemarea clopotelor celor 2 biserici. Cum intra în primărie, primarul cu ai lui pun pază ca să nu pătrundă nimeni. Eugenia Ivan, la cei 21 de ani, forţează uşa, reuşeşte să pătrundă şi se repede la primar care tocmai cerea ajutoare, îi smulge telefonul rupându-i firele. E lovită, caută să pună mâna pe ea, dar reuşeşte să scape şi să se ascundă.
In sat îşi fac apariţia ostaşi călări şi miliţieni pe motociclete. Oamenii sunt fugăriţi pentru a fi prinşi.
MATEI Gheorghe, tată a doi copii e bătut, umplut de sânge, ridicat de unde căzuse, împins câţiva metri şi împuşcat pe la spate... apoi târât în mijlocul uliţei principale unde a zăcut câteva zile... Vuietul maşinilor cu întăritori ce îşi fac apariţia, urletele oamenilor prinşi, ţipetele copiilor după părinţi, femeile care blestemă, transformă satul liniştit de ieri într-un adevărat vacarm.
Începe să amurgească şi lumea să se ascundă. Eugenia-Jeana IVAN îngrozită de ce văzuse, se dă tiptil din pod şi târându-se pe pământ iese pe câmp şi se pierde prin porumb până la Gârla Moştistei pe care o trece în fugă. Un căruţaş cu inimă de creştin a dus-o până-n Bucureşti, la sora ei şi apoi altă noapte la fratele ei. A treia noapte a fost arestată de securitate şi aruncată în Jilava. A trecut prin ploaie de pumni, prin înjurături şi anchete, învinuită că a declanşat revolta, că a tras clopotele la biserică, până ce anchetatorii i-au luat mâna şi i-au purtat-o mâzgălind o iscălitură care nici nu părea şi nici nu era a ei. De la Jilava a ajuns la Mislea.
Naş-Tache GRIGORE a fost arestat, bătut la Bucureşti şi condamnat.
Mişu I.OANCEA avea 17 ani şi în seara de 4 Iulie 1950 se ducea spre gârlă, dar trecând pe la primărie a văzut luminile aprinse şi lume agitându-se înăuntru. Probabil vre-o şedinţă după o zi agitată. Din curiozitate s-a apropiat. Era primarul Rosovanu cu mai mulţi militari... discuta cu stâlpii securităţii, măsurile ce trebuiau luate... pentru liniştirea satului. Erau pregătiţi cu lanţuri şi cătuşe aduse de la Căciulaţi. Urma să se întocmească lista celor socotiţi instigatori şi ridicarea lor.
Din zbor Mişu a prins că trebuie terminat cu "chiaburii" care se împotrivesc colectivizării ce trebuia înfăptuită imediat, aşa cum suna directiva. Imediat Mişu Oancea a zbughit-o şi în drum spre casă a mai bătut la câteva uşi cu oameni cumsecade să le dea de ştire, de ce auzise. Ajuns acasă a intrat pe uşa din dos şi nici n-a terminat de spus ce avea, că s-a umplut curtea de miliţieni şi vocea vătăşelului primăriei strigând ba pe tatăl, ba pe fiul cel mare, învăţătorul. Ion Oancea, stăpânul casei s-a făcut nevăzut sărind pe fereastră în grădină şi mai departe pe câmp.
Noaptea se aşternuse de-a binelea. Nituş OANCEA a fost prins şi socotit între "chiaburii" satului chinuit la Calea Rahovei înainte de condamnare. La strigătele disperate ale vătăşelului primăriei a ieşit Ştefan I.Oancea, învăţătorul tânăr al satului care nici nu împlinise anul de când venise lângă părinţi să le fie şi de sprijin şi ca să fie folositor satului ca dascăl.
În casă au intrat miliţienii, unii uitându-se prin toate ungherele, alţii învintându-l până la primărie sa dea o declaraţie. Pentru 5-10 minute şi se întoarce. Nu este nevoie sa se mai îmbrace. Cum a ieşit pe poartă i s-au pus cătuşele la mâini şi a fost aruncat într-o dubă, ca un pachet, fiind primul. A mai poposit duba şi la alte porţi şi l-a simţit alături pe consăteanul Manea. Şi aşa mai departe până a fost dat jos la securitatea din Fierbinţi unde deja ajunsese Istoc şi-i aştepta nerăbdător; înconjurat de o haită de fiare care se gudurau în jurul lui. Fără să-i întrebe nici măcar cum îi cheamă s-au pus cu bătuta pe ei, la tălpi, peste cap, peste trup, cu pumnii, cu cravaşe, cu cizmele, până la leşin. I-au trezit cu apă aruncată din găleţi şi au asmuţit câinii asupra lor. Fiarele au început să le sfâşie îmbrăcămintea ajungând până a înfige dinţii în trupurile sângerânde şi atunci se făcea simţită autoritatea lui Istoc care striga la fiare: "Nu rupe! Nu rupe!".
Cum miliţia a părăsit curtea familiei Oancea, Mişu a luat-o pe urma tatălui dar nu l-a aflat. Ascuns să se odihnească în păpuşoi a auzit deodată clopotele celor două biserici vestind primejdia venită peste comună. Şi dăngănitul clopotelor era însoţit în noapte de împuşcături, de ţipete, urlete ce vesteau pârjolul abătut peste capul oamenilor.... A cutreierat câmpul numai noaptea mulţumindu-se să mănânce porumb crud. Îi era teamă să se arate în timpul zilei... până la răzbit foamea şi dorul de casă. În urma lui rămăsese mama lui Arghira, cu o soră mai mică, Victoria şi un frate de 10 ani handicapat, fără glas şi auz.
Când s-a înapoiat după vreo săptămână, totul era pustiu, uşile şi ferestrele vraişte de parca trecuseră barbarii şi jefuiseră totul... De la nişte vecini unde rămăseseră numai bătrânii a aflat că tatăl şi învăţătorul fuseseră arestaţi, şi că ceilalţi toţi luaseră drumul Dobrogei... la muncă forţată. Nemaiputând îndura s-a predat şi a cerut să fie trimis să lucreze în locul frăţiorului handicapat...
Vlad FIERBINŢEANU a fost arestat şi chinuit la calea Rahovei, apoi la Gherla.
Lixandru O.IULIAN făcuse războiul de la Lemberg la Rostov şi la retragere a reuşit pe un cal să treacă Siretul şi în apropiere de Ploieşti ruşii i l-au luat lăsându-i în schimb viata. Dar din nou, pentru tară a pornit până în munţii Tatra şi la întoarcere drumul l-a făcut pe jos timp de o lună. Şi-a format o gospodărie, o familie şi acum în luna lui Cuptor a spus în faţa primăriei că nu înţelege de ce "ni se ia tot. De ce nu suntem liberi să ne bucurăm de pământul şi munca noastră." A fost pus în cătuşe, aruncat într-un camion, grămadă unul peste altul şi descărcaţi la Jilava. Chinuit în hrubele de acolo timp de 9 luni şi socotit "şef de rebeliune" i s-au repartizat 5 ani. A ajuns la Peninsula până la desfiinţarea canalului când pe 20 Iulie 1953 a plecat la Aiud şi de acolo pe 1 Martie 1954 a luat drumul minei de plumb de la Baia Sprie de unde s-a eliberat la capătul celor 5 ani de cruntă teroare, istovit şi zdrobit. Şi-a continuat viata, dar nu a intrat în colectiv.
Florea Vulpoi arestat, chinuit şi condamnat a ajuns la Gherla.
Petre STOIAN Ghimpe tot pentru ţară făcuse frontul să salveze pământul Basarabiei şi Bucovinei furat de ruşi. Căzuse prizonier şi trecuse prin iadul bolşevic de unde tocmai se întorsese... Dar pe 6 Iulie alături de consăteni a încercat să apere pâinea şi pământul ce rodea ,a fost socotit instigator, i s-au pus cătuşe şi aruncat în camion a trecut prin alt infern până a ajuns tot la închisoare, de data aceasta la "fraţii comunişti români."
Tudorică ANDREI, chinuit la securitatea din calea Rahovei şi condamnat.
Tache IVANESCU, născut în 1890, omul cel mai tăcut, cel mai blajin din sat, a fost încătuşat, i s-au repartizat 10 ani şi dus la Gherla. A fost omorât pe 29 Iulie 1952 , în timpul reeducării .... Tănase STANCU, arestat, condamnat prin Jilava, Rahova şi Gherla.
Zenebia I. DIACONESCU a fost arestată de la Bucureşti şi chinuită prin securitatea din calea Rahovei şi Jilava pentru legaturile ce le avea în Drăgoeşti.
Ion OANCEA, care fusese între fruntaşii satului, arestat după ce reuşise să fugă de acasă, a trecut prin chinurile securităţii şi i s-au dat 10 ani trimiţându-1 la Gherla unde s-a întâlnit cu feciorul cel mare condamnat 5 ani.
Dinu NICULAE, arestat a ajuns în Rahova unde i-au înscenat proces.
Vlad Matei, gospodar al satului Drăgoesti arestat în timpul revoltei ţărăneşti, trecut prin chinurile de la Rahova, Jilava a ajuns la Gherla.
Ştefan OANCEA, învăţătorul scăpat din ghearele lui Istoc a ajuns în "fabrica de schilodit şi înscenat procese" a lui Teodor Sepeanu, şeful securităţii Capitalei care intrase în ultimul an de "muncă" înainte de a fi dat afara şi închis şi el. Ştefan OANCEA a primit 5 ani şi a trecut prin Jilava, Gherla, Poarta Alba şi Stadionul de la Constanta. După eliberare nu i s-a mai dat voie nici măcar sa pună piciorul în şcoala.
Constantin C.MATEI, membru comunist a fost chinuit şi condamnat ca instigator.
Radu Vasile LUMÂNARE, tatăl a trei copii se afla cu treburi la Bucureşti, la o verişoară in Vitan. Pe 7 Iulie 1950 s-a oprit la poarta duba, i-a pus ochelari negri şi cătuşe, s-a trezit pe str. Polona, în casa lui V.Brătianu unde se instalase o secţie a securităţii şi au început să-l întrebe ce caută acolo, de ce a venit... Şi bătaia a început, mai rău ca la hoţii de cai, de nu mai putea sa meargă, era mutat cu pătura. Corpul era zdrobit de bătaie, cizme, tocuri de pistol.... Odată încheiată "ancheta" a ajuns la Jilava de unde a pornit în "turneu" pe altă lume. La Gherla a aflat că are 6 ani. La Baia Sprie s-a afundat până la orizontul 12 până într-o zi din Iulie 1954 când s-a alăturat greviştilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Pe 26 Oct. 1956 a ieşit la lumină îndreptându-se spre Dobrogea unde-i trudea din greu familia deportată.
Mihăilă G.TUDOR arestat, dus prin chinuri la Bucureşti şi condamnat.
Vasile OANEA, de 25 ani, tatăl unui copil de 4 ani şi al altuia de câteva luni născut chiar pe 7 Iulie 1950, în timpul revoltei ţărăneşti, a fost chemat la primărie unde-l aştepta Istoc, avansat locotenent după isprăvile din Iulie, care cum l-a văzut l-a pus să-şi dea jos curelele de la opinci, a început să-l lovească peste faţă fără să-l întrebe nici măcar cum î-l cheamă, l-a dat cu capul de pereţi şi după ce i-a pus o cârpă peste ochi l-a legat cu mâinile la spate şi i-a spânzurat capul de un cui ca să nu mişte.
Au urmat alţi nefericiţi care au îndurat aceleaşi suferinţe Şi umilinţe până ce Istoc şi-a făcut norma, şi a plecat. In schimb a sosit duba care i-a încărcat şi legaţi la ochi şi la spate au pornit la drum. Ajunşi pe Calea Rahovei au fost descărcaţi pe "moşia" lui Teodor Sepeanu unde au fost luaţi în primire şi azvârliţi prin celule. Intr-una în care au intrat au scos 2 morţi ca să le facă loc şi s-a pornit ancheta după 6 luni de la revoltă, şi chinurile, şi bătăile de zi şi noapte nu au încetat până s-a înscenat procesul. Probabil nu făcuseră "norma" cu cei din vară. Şi condamnarea a fost urmată de drumul infernului. La intrare a avut 84 de kg., iar la eliberare cifrele s-au inversat, şi pe lângă alte beteşuguri vai de inima lui. Vai şi de chinurile Floarei Oancea care rămăsese acasă fără să aibă ce să dea la copilaşi de mâncare. Cel mare îmbolnăvindu-se mai rău decât maică-sa.
Costică Paraschiv TACHE dus la. Bucureşti, chinuit şi condamnat.
ALTI CĂLĂI CARE I-AU SCHINGIUIT ÎN CAPITALA ŢĂRII ŞI AU ÎNSCENAT PROCESELE
SEPEANU Teodor, născut pe 23 Oct. l9l4 în Bucureşti, fiul lui Bazil şi Frida, domiciliat în Bucureşti pe Bd.Dacia nr.10.B. angajat în siguranţă după 6-03-1945 a torturat pe cei arestaţi pe 8 Noiembrie 1945 şi a excelat în schingiuirea şi anchetarea celor din înscenarea procesului de la Tămădău. A continuat activitatea criminală după 1948 când a devenit locot. col. de securitate şi director al Securităţii Capitalei înscenând sute de procese. In 1950-51 s-a ocupat şi cu coordonarea reeducării studenţeşti de la Piteşti şi Gherla. Pentru complicitate la crimele comise acolo a fost arestat pe 13 Martie 1953 şi condamnat prin Sentinţa nr.101/16-04-1957 la 8 ani.
Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0019]
Sursa:universulromanesc.com
de Cicerone Ionitoiu
#4
Au pus piciorul şi în Ţara Moţilor, în regiunea Câmpeni, Brad, Huedin... De când lumea se ştie că moţii trăiesc din creşterea vitelor şi dogărie. Acum s-a gândit statul sa împădurească platourile, unde se găsea păşunea şi să le dea în schimb teren pe râpe unde nu creştea nimic, deci îi lăsa chiar muritori de foame după ce şi aşa trăiau foarte greu. Aveau casa plină de copii. Chiar unii dintre autorităţi recunoşteau că moţii mănâncă "buruieni" şi subnutriţia provoca boli numeroase. Aprovizionarea lor se făcea foarte rar şi greu şi numai pentru cei ce aveau cartele. Ba mai mult produsele vroia statul să le ia pe bani, în timp ce ei cereau alimente şi în special porumb.
Din aceste nemulţumiri se vor naşte revolte şi dintre ei vom găsi pe mulţi îngroşând rândurile partizanilor, iar alţii vor pleca cu satul întreg la oraşe să ceară dreptate şi pâine pentru copii! Deci "TALPA ŢARII" era călcată în picioare, nesocotită ca pe timpul lui Horia.
O nouă Hotărâre a Consiliului de Miniştrii îi obligă pe ţărani, chiar pe colectivişti să predea cotă de lâna, pe 8 Aprilie 1950. La sfârşitul lui Mai 1950 s-au hotărât cotele obligatorii la produsele agricole cu menţiunea că nepredarea în termen de 30 zile atrage închisoarea de la 1 la 12 ani şi majorări până la 20%. Sămânţa nemulţumirilor fusese aruncată...
Scopul răscoalelor ce au cuprins deodată tot sudul tării cu ocazia treieratului urmărea desfiinţarea sistemului înrobitor al cotelor care loveau în primul rând în familiile cu puţin pământ. Chiar şi membrii de partid erau nemulţumiţi şi se plângeau că atunci când s-au înscris în partid nu li s-a vorbit de colectiv. Au fost odată înşelaţi şi a-cum li se fură pâinea de la gura copiilor.
Dacă aceasta era concluzia la care ajunseseră ţăranii din com. Buturugeni , judetul Ilfov, membrii de partid din satul Plătăresti, com. Podu Pitarului, după 2 săptămâni de la înfiinţarea colectivului, 15 familii de ţărani săraci s-au întrunit în şedinţa şi au întocmit un proces verbal prin care precizau că ei, membrii fondatori au hotărât nesiliţi de nimeni să se retragă.
Nu trebuie uitat că în cadrul represiunii generalizate fuseseră arestaţi pe 5/6 Mai 1950, toţi Prim miniştri, miniştri, subsecretari de stat, ierarhi ai Bisericii, circa 250 de personalităţi, printre ei numărându-se Ctitorii României şi cei ce luptaseră pentru înfăptuirea ei în 1913 şi care mai erau în viată, deoarece comuniştii urmăreau să şteargă orice urmă ce mai amintea de trecutul neamului românesc, de acei ce conduseseră ţara spre statul de drept.
Acum, în fata abuzurilor de tot felul urmărind înfometarea ţărănimii pentru a o subjuga definitiv, aceştia nu au mai putut răbda şi ca la o comandă, instinctul de conservare, le-a comandat să refuze predarea cotelor. Odată cu treieratul s-au înfiinţat pe arii, la gura batozelor, activiştii comunişti ca să le ia rodul muncii. Si ca unul, satele au pus mâna pe furci , sape , coase, topoare pe tot ce le-a căzut la îndemână în acel ceas al disperării. Aşa s-a întâmplat după 1 Iulie 1950 şi aşa a durat toată vara pe tot cuprinsul ariilor ţărăneşti. în loc să curgă boabe de grâu, au curs boabe de sânge.
Începutul a fost la Urziceni unde în urma încăierării dintre ţărani şi activişti, câştigători au fost securistii care au arestat zeci de ţărani, numai ei fiind de vină că nu are ce mânca muncitorimea, pătura conducătoare. La ce vor mânca copii, viitorul tării, nu se gândeau decât părinţii lor, care pentru aceasta vor apăra şi vor muşca cu dinţii brazda moştenită din moşi-strămoşi. O nouă indicaţie a încurajat pe oamenii securităţii: Daca vre-un chiabur va face agitaţie poate fi împuşcat pe loc, acolo, ca să ştie toţi cei care ar îndrăzni să nu predea cotele, că toţi vor păţi la fel.
In comuna Gruiu din Ilfov încăierarea s-a transformat imediat în răscoală. Primarul primise "indicaţii" să pregătească aria pentru treierat dar mai ales să nu lase nici un bob de grâu ţăranilor. Lumea aflase planul diabolic pus la cale şi era agitată. Femeile au fost cele care au lămurit lucrurile. Primarul dăduse ordin de începerea treierişului şi. nici un bob pentru ţărani. Ca la o comandă femeile au sărit asupra mecanicului pe care l-au dat jos de pe maşină, rupându-i hainele, bătându-l şi stopând treieratul. Printre cei ce îndemnau femeile la acţiune se găseau şi comuniştii nemulţumiţii, dar cărora le era frica să se manifeste.
Autorităţile au fost alertate de primar şi la faţa locului judeţeană de partid Ilfov a trimis doi tovarăşi şi o tovarăşe, toţi activişti scoşi ca să "analizeze" cauzele stagnării şi să ia măsuri. Intrarea tovarăşilor a fost făcută în sunetul clopotelor de la biserică ce imediat au adunat vreo 300 de săteni primindu-i pe noii veniţi cu braţele întinse. Maşina a fost răsturnată, "trimişii judeţenii" bătuţi de nici nu mai ştiau pentru ce veniseră şi sechestraţi în două case de ţărani săraci.
Dar satul era mare şi toţi erau solidari în această acţiune de nepredare a cotelor. În acest timp circa 1.000 de ţărani, după datele oficiale au înconjurat sediul comitetului provizoriu, adică primăria şi miliţia care se găsea tot acolo şi au obligat pe funcţionari şi miliţieni să plece din local. Taranii au intrat înăuntru, făcând "ordine" şi izgonindu-i pe cei ce nu vroiau să plece.
In noapte au sosit două plutoane de securitate care au început să tragă şi să împrăştie pe cei ce puseseră mâna pe primărie. Arestările şi bătăile la faţa locului au continuat toată noaptea. O parte din răsculaţi s-au retras în casele celor doi preoţi continuând rezistenta, folosind şi arme în apărare. Până la urmă au fost arestaţi împreuna cu cei doi preoţi. Au fost zeci de arestaţi şi răniţi. Liniştea s-a restabilit după părerea securităţii pe 10 Iulie. Dar linişte n-a mai fost în sat şi în comunele din jur.
La Roşiori, în câmpia Mosiştei pe 3 Iulie au izbucnit neînţelegerile şi răscoala tot de la cotele de la aria de treierat. Miliţia care era în stare de alarmă a intrat în acţiune şi a arestat trei ţărani. Satul a fost prezent şi 300 ţărani, tot după cifrele oficiale, au intervenit, au înconjurat Miliţia şi au eliberat pe cei arestaţi.
Nici nu apucase bine să se liniştească lucrurile că răscoala izbucneşte la 6-7 km. în comuna Drăgoeşti sat bogat aşezat în valea Mosistei, unde oamenii de când se ştiau avuseseră de toate, un belşug la care contribuiseră şi oamenii locului. Pământul lor era un dar ceresc şi o moştenire multiseculară. Strămoşii lor, generaţii după generaţii se succedaseră şi peste ei trecuseră în goană cailor toate seminţiile flămânde venite din fundul Rusiei. Drăgoeştenii aveau în fiinţa lor conştiinţa trecutului mărturisită de săpăturile arheologice care-i plasa în negura istoriei. Despre îndrăzneala şi cutezata lor "ca cei mai bravi şi cei mai drepţi" Alexandru Macedon a venit să-i pedepsească şi ostaşii lui i-au urmărit pe malul stâng (al Dunării n.n.) plin de lanuri de grâu atât de îmbelşugate încât n-au putut înainta prin ele decât culcând spicele cu suliţele lor lungi ţinute de-a curmezişul."
Specialistul forte în înăbuşirea revoltei, sublocotenentul Iştoc Ion,şeful securităţii de la Câciulaţi, ajutat de plutonierul Anastasiu Fote îsi făcuseră simţită prezenţa la Roşiori. Acum le va veni în ajutor sublocot. Tureanu Ilie, tot mecanic de profesie ca Iştoc .
Pe această vatra strămoşeasca se hotărâse ca pe 4 iulie 1950, chiar la batoză să se anunţe înfiinţarea colectivului şi ultimul bob de grâu sa rămână pe loc. Primarul comunist -Roşovanu- care nu avea nimic de a face cu satul, înconjurat de activiştii şi miliţieni din sat a venit la arie sa anunţe "noutatea" şi mai ales să împiedice pe oameni de a încărca şi duce grâul acasă, deoarece totul aparţinea colectivului, care acum, aici la arie, cu prima baniţa lua fiinţă .Lumea rămăsese mută. Tăcere ca de mormânt. Parcă-i ucisese.
Eugenia-Jeana IVAN îsi aminteşte: "Deodată un iureş de împotrivire se ridică din toate piepturile... din toate colţurile. Şi cu o voinţă nepotolită ne repezim, care cum putem, să ne încărcăm grâul. Miliţienii ne îmbrâncesc, ne izbesc cu paturile puştilor, cu picioarele...Atunci răscoala se aprinde. Bolovani, cazmale, furci, toate zboară către cei ce reprezentau puterea. Primarul şi ajutoarele lui apropiate părăsesc aria, îndreptându-se spre primărie. O parte dintre răsculaţi îi urmează, în timp ce alţii se luptă cu miliţienii, încercând să încarce câte ceva..."
Dar alţii cu ce apucaseră în mână se pornesc după primar, şi numărul lor se îngroaşe mereu. Peste 500 se adunaseră la chemarea clopotelor celor 2 biserici. Cum intra în primărie, primarul cu ai lui pun pază ca să nu pătrundă nimeni. Eugenia Ivan, la cei 21 de ani, forţează uşa, reuşeşte să pătrundă şi se repede la primar care tocmai cerea ajutoare, îi smulge telefonul rupându-i firele. E lovită, caută să pună mâna pe ea, dar reuşeşte să scape şi să se ascundă.
In sat îşi fac apariţia ostaşi călări şi miliţieni pe motociclete. Oamenii sunt fugăriţi pentru a fi prinşi.
MATEI Gheorghe, tată a doi copii e bătut, umplut de sânge, ridicat de unde căzuse, împins câţiva metri şi împuşcat pe la spate... apoi târât în mijlocul uliţei principale unde a zăcut câteva zile... Vuietul maşinilor cu întăritori ce îşi fac apariţia, urletele oamenilor prinşi, ţipetele copiilor după părinţi, femeile care blestemă, transformă satul liniştit de ieri într-un adevărat vacarm.
Începe să amurgească şi lumea să se ascundă. Eugenia-Jeana IVAN îngrozită de ce văzuse, se dă tiptil din pod şi târându-se pe pământ iese pe câmp şi se pierde prin porumb până la Gârla Moştistei pe care o trece în fugă. Un căruţaş cu inimă de creştin a dus-o până-n Bucureşti, la sora ei şi apoi altă noapte la fratele ei. A treia noapte a fost arestată de securitate şi aruncată în Jilava. A trecut prin ploaie de pumni, prin înjurături şi anchete, învinuită că a declanşat revolta, că a tras clopotele la biserică, până ce anchetatorii i-au luat mâna şi i-au purtat-o mâzgălind o iscălitură care nici nu părea şi nici nu era a ei. De la Jilava a ajuns la Mislea.
Naş-Tache GRIGORE a fost arestat, bătut la Bucureşti şi condamnat.
Mişu I.OANCEA avea 17 ani şi în seara de 4 Iulie 1950 se ducea spre gârlă, dar trecând pe la primărie a văzut luminile aprinse şi lume agitându-se înăuntru. Probabil vre-o şedinţă după o zi agitată. Din curiozitate s-a apropiat. Era primarul Rosovanu cu mai mulţi militari... discuta cu stâlpii securităţii, măsurile ce trebuiau luate... pentru liniştirea satului. Erau pregătiţi cu lanţuri şi cătuşe aduse de la Căciulaţi. Urma să se întocmească lista celor socotiţi instigatori şi ridicarea lor.
Din zbor Mişu a prins că trebuie terminat cu "chiaburii" care se împotrivesc colectivizării ce trebuia înfăptuită imediat, aşa cum suna directiva. Imediat Mişu Oancea a zbughit-o şi în drum spre casă a mai bătut la câteva uşi cu oameni cumsecade să le dea de ştire, de ce auzise. Ajuns acasă a intrat pe uşa din dos şi nici n-a terminat de spus ce avea, că s-a umplut curtea de miliţieni şi vocea vătăşelului primăriei strigând ba pe tatăl, ba pe fiul cel mare, învăţătorul. Ion Oancea, stăpânul casei s-a făcut nevăzut sărind pe fereastră în grădină şi mai departe pe câmp.
Noaptea se aşternuse de-a binelea. Nituş OANCEA a fost prins şi socotit între "chiaburii" satului chinuit la Calea Rahovei înainte de condamnare. La strigătele disperate ale vătăşelului primăriei a ieşit Ştefan I.Oancea, învăţătorul tânăr al satului care nici nu împlinise anul de când venise lângă părinţi să le fie şi de sprijin şi ca să fie folositor satului ca dascăl.
În casă au intrat miliţienii, unii uitându-se prin toate ungherele, alţii învintându-l până la primărie sa dea o declaraţie. Pentru 5-10 minute şi se întoarce. Nu este nevoie sa se mai îmbrace. Cum a ieşit pe poartă i s-au pus cătuşele la mâini şi a fost aruncat într-o dubă, ca un pachet, fiind primul. A mai poposit duba şi la alte porţi şi l-a simţit alături pe consăteanul Manea. Şi aşa mai departe până a fost dat jos la securitatea din Fierbinţi unde deja ajunsese Istoc şi-i aştepta nerăbdător; înconjurat de o haită de fiare care se gudurau în jurul lui. Fără să-i întrebe nici măcar cum îi cheamă s-au pus cu bătuta pe ei, la tălpi, peste cap, peste trup, cu pumnii, cu cravaşe, cu cizmele, până la leşin. I-au trezit cu apă aruncată din găleţi şi au asmuţit câinii asupra lor. Fiarele au început să le sfâşie îmbrăcămintea ajungând până a înfige dinţii în trupurile sângerânde şi atunci se făcea simţită autoritatea lui Istoc care striga la fiare: "Nu rupe! Nu rupe!".
Cum miliţia a părăsit curtea familiei Oancea, Mişu a luat-o pe urma tatălui dar nu l-a aflat. Ascuns să se odihnească în păpuşoi a auzit deodată clopotele celor două biserici vestind primejdia venită peste comună. Şi dăngănitul clopotelor era însoţit în noapte de împuşcături, de ţipete, urlete ce vesteau pârjolul abătut peste capul oamenilor.... A cutreierat câmpul numai noaptea mulţumindu-se să mănânce porumb crud. Îi era teamă să se arate în timpul zilei... până la răzbit foamea şi dorul de casă. În urma lui rămăsese mama lui Arghira, cu o soră mai mică, Victoria şi un frate de 10 ani handicapat, fără glas şi auz.
Când s-a înapoiat după vreo săptămână, totul era pustiu, uşile şi ferestrele vraişte de parca trecuseră barbarii şi jefuiseră totul... De la nişte vecini unde rămăseseră numai bătrânii a aflat că tatăl şi învăţătorul fuseseră arestaţi, şi că ceilalţi toţi luaseră drumul Dobrogei... la muncă forţată. Nemaiputând îndura s-a predat şi a cerut să fie trimis să lucreze în locul frăţiorului handicapat...
Vlad FIERBINŢEANU a fost arestat şi chinuit la calea Rahovei, apoi la Gherla.
Lixandru O.IULIAN făcuse războiul de la Lemberg la Rostov şi la retragere a reuşit pe un cal să treacă Siretul şi în apropiere de Ploieşti ruşii i l-au luat lăsându-i în schimb viata. Dar din nou, pentru tară a pornit până în munţii Tatra şi la întoarcere drumul l-a făcut pe jos timp de o lună. Şi-a format o gospodărie, o familie şi acum în luna lui Cuptor a spus în faţa primăriei că nu înţelege de ce "ni se ia tot. De ce nu suntem liberi să ne bucurăm de pământul şi munca noastră." A fost pus în cătuşe, aruncat într-un camion, grămadă unul peste altul şi descărcaţi la Jilava. Chinuit în hrubele de acolo timp de 9 luni şi socotit "şef de rebeliune" i s-au repartizat 5 ani. A ajuns la Peninsula până la desfiinţarea canalului când pe 20 Iulie 1953 a plecat la Aiud şi de acolo pe 1 Martie 1954 a luat drumul minei de plumb de la Baia Sprie de unde s-a eliberat la capătul celor 5 ani de cruntă teroare, istovit şi zdrobit. Şi-a continuat viata, dar nu a intrat în colectiv.
Florea Vulpoi arestat, chinuit şi condamnat a ajuns la Gherla.
Petre STOIAN Ghimpe tot pentru ţară făcuse frontul să salveze pământul Basarabiei şi Bucovinei furat de ruşi. Căzuse prizonier şi trecuse prin iadul bolşevic de unde tocmai se întorsese... Dar pe 6 Iulie alături de consăteni a încercat să apere pâinea şi pământul ce rodea ,a fost socotit instigator, i s-au pus cătuşe şi aruncat în camion a trecut prin alt infern până a ajuns tot la închisoare, de data aceasta la "fraţii comunişti români."
Tudorică ANDREI, chinuit la securitatea din calea Rahovei şi condamnat.
Tache IVANESCU, născut în 1890, omul cel mai tăcut, cel mai blajin din sat, a fost încătuşat, i s-au repartizat 10 ani şi dus la Gherla. A fost omorât pe 29 Iulie 1952 , în timpul reeducării .... Tănase STANCU, arestat, condamnat prin Jilava, Rahova şi Gherla.
Zenebia I. DIACONESCU a fost arestată de la Bucureşti şi chinuită prin securitatea din calea Rahovei şi Jilava pentru legaturile ce le avea în Drăgoeşti.
Ion OANCEA, care fusese între fruntaşii satului, arestat după ce reuşise să fugă de acasă, a trecut prin chinurile securităţii şi i s-au dat 10 ani trimiţându-1 la Gherla unde s-a întâlnit cu feciorul cel mare condamnat 5 ani.
Dinu NICULAE, arestat a ajuns în Rahova unde i-au înscenat proces.
Vlad Matei, gospodar al satului Drăgoesti arestat în timpul revoltei ţărăneşti, trecut prin chinurile de la Rahova, Jilava a ajuns la Gherla.
Ştefan OANCEA, învăţătorul scăpat din ghearele lui Istoc a ajuns în "fabrica de schilodit şi înscenat procese" a lui Teodor Sepeanu, şeful securităţii Capitalei care intrase în ultimul an de "muncă" înainte de a fi dat afara şi închis şi el. Ştefan OANCEA a primit 5 ani şi a trecut prin Jilava, Gherla, Poarta Alba şi Stadionul de la Constanta. După eliberare nu i s-a mai dat voie nici măcar sa pună piciorul în şcoala.
Constantin C.MATEI, membru comunist a fost chinuit şi condamnat ca instigator.
Radu Vasile LUMÂNARE, tatăl a trei copii se afla cu treburi la Bucureşti, la o verişoară in Vitan. Pe 7 Iulie 1950 s-a oprit la poarta duba, i-a pus ochelari negri şi cătuşe, s-a trezit pe str. Polona, în casa lui V.Brătianu unde se instalase o secţie a securităţii şi au început să-l întrebe ce caută acolo, de ce a venit... Şi bătaia a început, mai rău ca la hoţii de cai, de nu mai putea sa meargă, era mutat cu pătura. Corpul era zdrobit de bătaie, cizme, tocuri de pistol.... Odată încheiată "ancheta" a ajuns la Jilava de unde a pornit în "turneu" pe altă lume. La Gherla a aflat că are 6 ani. La Baia Sprie s-a afundat până la orizontul 12 până într-o zi din Iulie 1954 când s-a alăturat greviştilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Pe 26 Oct. 1956 a ieşit la lumină îndreptându-se spre Dobrogea unde-i trudea din greu familia deportată.
Mihăilă G.TUDOR arestat, dus prin chinuri la Bucureşti şi condamnat.
Vasile OANEA, de 25 ani, tatăl unui copil de 4 ani şi al altuia de câteva luni născut chiar pe 7 Iulie 1950, în timpul revoltei ţărăneşti, a fost chemat la primărie unde-l aştepta Istoc, avansat locotenent după isprăvile din Iulie, care cum l-a văzut l-a pus să-şi dea jos curelele de la opinci, a început să-l lovească peste faţă fără să-l întrebe nici măcar cum î-l cheamă, l-a dat cu capul de pereţi şi după ce i-a pus o cârpă peste ochi l-a legat cu mâinile la spate şi i-a spânzurat capul de un cui ca să nu mişte.
Au urmat alţi nefericiţi care au îndurat aceleaşi suferinţe Şi umilinţe până ce Istoc şi-a făcut norma, şi a plecat. In schimb a sosit duba care i-a încărcat şi legaţi la ochi şi la spate au pornit la drum. Ajunşi pe Calea Rahovei au fost descărcaţi pe "moşia" lui Teodor Sepeanu unde au fost luaţi în primire şi azvârliţi prin celule. Intr-una în care au intrat au scos 2 morţi ca să le facă loc şi s-a pornit ancheta după 6 luni de la revoltă, şi chinurile, şi bătăile de zi şi noapte nu au încetat până s-a înscenat procesul. Probabil nu făcuseră "norma" cu cei din vară. Şi condamnarea a fost urmată de drumul infernului. La intrare a avut 84 de kg., iar la eliberare cifrele s-au inversat, şi pe lângă alte beteşuguri vai de inima lui. Vai şi de chinurile Floarei Oancea care rămăsese acasă fără să aibă ce să dea la copilaşi de mâncare. Cel mare îmbolnăvindu-se mai rău decât maică-sa.
Costică Paraschiv TACHE dus la. Bucureşti, chinuit şi condamnat.
ALTI CĂLĂI CARE I-AU SCHINGIUIT ÎN CAPITALA ŢĂRII ŞI AU ÎNSCENAT PROCESELE
SEPEANU Teodor, născut pe 23 Oct. l9l4 în Bucureşti, fiul lui Bazil şi Frida, domiciliat în Bucureşti pe Bd.Dacia nr.10.B. angajat în siguranţă după 6-03-1945 a torturat pe cei arestaţi pe 8 Noiembrie 1945 şi a excelat în schingiuirea şi anchetarea celor din înscenarea procesului de la Tămădău. A continuat activitatea criminală după 1948 când a devenit locot. col. de securitate şi director al Securităţii Capitalei înscenând sute de procese. In 1950-51 s-a ocupat şi cu coordonarea reeducării studenţeşti de la Piteşti şi Gherla. Pentru complicitate la crimele comise acolo a fost arestat pe 13 Martie 1953 şi condamnat prin Sentinţa nr.101/16-04-1957 la 8 ani.
Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0019]
Sursa:universulromanesc.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu