Ghe NICA-Blog: Romanta monocroma (dupa Romanta policroma de Ion Minulescu)

joi, 28 august 2014

Romanta monocroma (dupa Romanta policroma de Ion Minulescu)

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-aş vrea –
O, dac-aş vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –
Ar merge-automat la DNA
Şi-apoi în beci săpat adânc în stâncă

Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
M-aş bucura enorm, ca un şomer,
Şi-aş cere serios apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi flota pescuitului oceanic,
Dă-mi primul peşte pescuit cu flota
Şi primul ceai băut direct din ceainic

Dă-mi paradoxul parvenirii tale,
Dă-mi măreţia blondelor tembele,
Dă-mi cheia adunărilor banale
Şi profunzimea gândurilor rele.

Dă-mi algoritmul vieţii subumane,
Dă-mi simfonia maselor tăcute,
Dă-mi veselia vieţii subterane
Şi lacrima vapoarelor pierdute.

Dă-mi râul filantropic de la bănci,
Dă-mi un vapor din flota vânturată,
Dă-mi ascuţimea minţii unei lănci
Şi prima ta minciună gogonată.

Dă-mi frenezia celui care sapă,
Dă-mi liniştea plecării la război,
Dă-mi gravitatea morţilor la groapă
Şi Ziua Judecăţii de Apoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot din ce ulterior aduni.
Dă-mi bogăţia castei ţărăneşti
Şi frumuseţea casei de nebuni...

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-aş vrea –
O, dac-aş vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –
Ar merge-automat la DNA
Şi-apoi în beci săpat adânc în stâncă

parodie de Dumitru Râpanu, după Ion Minulescu (2011)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;