Declanşarea celui de-al doilea război mondial

Declanşarea celui de-al doilea război mondial
de Cicerone Ionitoiu

A fost duminică, 22 iunie, ora 3 dimineaţa, când de-a lungul a 1.600 km s-a dezlănţuit marea încleştare între două ideologii, una mai criminală decât alta. Cel care pregătise în secret mare această „cruciadă" sub flamura lui Barbarossa, dar cu militari bine instruiţi, împotriva celuilalt dictator. Hitler îşi adunase 250 de generali pe 30 martie 1941 şi le spusese că:„nu se angajau numai într-un război de cucerire, dar şi într-unul de exterminare, în această luptă ideologică uriaşă nu poate fi loc pentru virtuţi cavalereşti, bolşevismul este o crimă socială, trebuie să-l zdrobim. Cadrele politice şi comisarii care vor fi capturaţi nu vor fi trimişi în spatele frontului. Ei vor fi imediat împuşcaţi de trupele care i-au capturat sau de echipe de execuţie."
Pe 14 iunie, tot Hitler i-a convocat la Cartierul lui general pe comandanţii grupurilor de armată şi şefii de state majore reamintindu-le dispoziţiile din 30 martie şi a insistat că Anglia va fi şi ea nevoită să capituleze. Sâmbătă, 21 iunie, la ora 13 şi nu mai înainte, Hitler i-a trimis lui Mussolini o scrisoare cu un avion special, dezvăluindu-i planul „Barbarossa" cu menţiunea că cea mai dificilă decizie din viaţa lui a fost luată. De remarcat că nici celălalt „tripartit", Japonia, nu fusese anunţată până la acea oră. De fapt, ea încheiase pe 14 aprilie un pact de neutralitate cu URSS.
Deci, dintre sateliţi, numai generalul Antonescu fusese anunţat şi i se încredinţase comanda armatei române formată din Armata a II-a de sub conducerea generalului Petre Dumitrescu şi Armata a IV-a sub comanda generalului Nicolae Ciupercă. După ce în dimineaţa de duminică, la orele 2, aviaţia zburase în valuri ca să distrugă aeroporturile sovietice, la ora 3 au pornit la atac prin surprindere 146 divizii germane contra 147 sovietice, şi aceasta înainte de a se citi lui Molotov ultimatele german şi român, conform obiceiului pirateresc al lui Hitler. Şi vorba lui Ion Mihalache, Hitler începuse atacul contra URSS după ce nu reuşise să înfrângă Anglia. Dar Mihalache nu ştia că Hitler anunţase că Anglia va trebui să capituleze şi lăsase pe frontul de vest 60 de divizii ca s-o îngenuncheze.
Tot în aceasta zi de duminică, 22 iunie 1941, seara, la radio Londra, Winston Churchill s-a adresat poporului englez: „Regimul nazist nu se deosebeşte de trăsăturile cele mai rele ale comunismului. Este lipsit de orice idei şi principii, în afară de pofte şi de dominaţie rasială. Depăşeşte orice forme ale slăbiciunilor umane în eficienţa cruzimii şi a agresiunii feroce. Nimeni nu a fost un oponent mai consistent al comunismului decât mine, în ultimii 25 de ani. N-am să neg nici un cuvânt din ce am spus despre ei. Dar toate acestea dispar în faţa spectacolului care se desfăşoară acum.
Trecutul, cu crimele, nebuniile şi tragediile sale, este acum departe. îi văd pe soldaţii ruşi stând în pragul patriei lor, uitându-se la câmpurile pe care înaintaşii lor le-au cultivat din timpuri imemoriabile. îi văd privind la casele lor, unde mame şi soţii se roagă - o, da! - pentru că sunt momente când toţi se roagă pentru siguranţa celor dragi, pentru întoarcerea întreţinătorului familiei, a luptătorului, a protectorului. Văd cele zece mii de sate ale Rusiei, unde mijloacele de existenţă sunt smulse atât de greu din pământ, dar unde mai există bucurii primordiale, unde fecioarele râd şi copiii se joacă.
Văd înaintând peste toate războiul hidos al maşinii germane de război, cu ofiţerii ei prusaci zgomotoşi, bătând din călcâie, făloşi, cu agenţii ei, mari experţi veniţi de curând după ce au speriat şi supus sclaviei o duzină de ţări. Văd, de asemeni, masele triste, instruite, docile, brutale, ale soldăţimii care merge înainte ca un roi de lăcuste care se târăsc. Văd bombardierele germane şi avioanele de luptă, pe cer, care mai simt încă usturimea biciuielii britanice, încântate acum să găsească ceea ce cred a fi o pradă mai uşoară şi mai sigură. În spatele acestei străluciri, acestei furtuni, văd acel mic grup de bărbaţi nemernici care plănuiesc, organizează şi lansează această cataractă de orori asupra omenirii.
Trebuie să declar hotărârea guvernului Majestăţii Sale şi sunt sigur că este o decizie la care vor adera în timpul potrivit, marile dominioane, căci trebuie s-o spunem acum, imediat, fără nici o zi întârziere. Trebuie să fac declaraţia, dar vă puteţi îndoi oare care va fi politica noastră? Avem doar un singur ţel şi un singur scop irevocabil. Suntem hotărâţi să-l distrugem pe Hitler şi fiecare vestigiu al regimului nazist. De la aceasta nu ne va abate nimic. Nu vom parlamenta niciodată, nu vom negocia niciodată cu Hitler sau cu cineva din gaşca lui.
O să luptăm cu el şi pe uscat, o să luptăm cu el pe mare, ne vom bate cu el în văzduh, până când, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom curăţa pământul de umbra lui şi vom elibera popoarele de sub jugul lui. Orice om sau stat care luptă împotriva supremaţiei naziste va avea sprijinul nostru. Orice om sau stat care mărşăluieşte cu Hitler este duşmanul nostru. Aceasta este politica noastră, aceasta este declaraţia noastră. Urmează deci că vom da Rusiei şi poporului rus ajutorul pe care îl putem oferi. Vom apela la toţi prietenii şi aliaţii noştri din toată lumea să adopte aceeaşi linie şi să o urmeze, aşa cum vom face şi noi, cu credinţă şi cu perseverenţă, până la sfârşit...
Acesta nu este un război de clasă, ci un război în care întregul imperiu britanic şi naţiunile Commonwealth-ului sunt angajate, fără deosebire de rasă, credinţă sau partid. Nu este cazul ca eu să vorbesc despre acţiunea Statelor Unite, dar voi spune doar atât: dacă Hitler îşi închipuie că atacul lui împotriva Uniunii Sovietice va pro*duce cea mai mică divergenţă de ţeluri sau va slăbi efortul marilor democraţii care sunt hotărâte în privinţa distrugerii lui, se înşeală amarnic. Dimpotrivă, vom fi întăriţi şi încurajaţi în eforturile noastre de a salva omenirea de sub tirania lui. Vom fi întăriţi şi nu slăbiţi în hotărâre şi în resurse.
Acum nu este momentul să facem morală pentru nechibzuinţele unor ţări şi guverne care au permis să fie doborâte una câte una când, prin acţiune unită, ar fi putut să se salveze pe ele şi să salveze lumea de catastrofă. Dar, când am vorbit mai înainte de setea de sânge a lui Hitler şi de poftele care l-au împins sau l-au atras în aventura rusă, am spus că există un motiv mai adânc în spatele ultragiului lui. El vrea să distrugă puterea rusă pentru că speră că, dacă reuşeşte acest lucru, va putea întoarce întreaga forţă a armatei lui şi a forţei aeriene din est ca să fie aruncată asupra acestei insule pe care ştie că trebuie s-o cucerească, în caz contrar trebuind să sufere pedeapsa pentru crimele lui.
Invazia lui împotriva Rusiei nu este decât un preludiu al unei încercări de invazie a Insulelor Britanice. El speră, fără îndoială, că poate realiza toate acestea înainte de venirea iernii şi că poate copleşi Marea Britanie înainte ca flota şi forţa aeriană a Statelor Unite să poată interveni. El crede că poate repeta, pe o scară mai mare decât oricând înainte, acel proces de a distruge inamicii, unul câte unul, prin care s-a menţinut şi a prosperat atâta timp şi că, în acest fel, scena va fi liberă pentru ultimul act, fără de care cuceririle lui ar fi zadarnice, şi anume să subjuge emisfera occidentală voinţei şi sistemului lui. Pericolul Rusiei este deci şi pericolul nostru şi pericolul Statelor Unite, la fel cum este cauza fiecărui rus care luptă pentru focul şi căminul lui, este cauza oamenilor liberi din fiecare colţ al globului. Să învăţăm lecţia predată deja de asemenea experienţe crude. Să ne dublăm eforturile, să lovim cu forţă, atâta timp cât avem viaţă şi putere." (Din discursul lui Churchill de pe 22 iunie).
La această ofertă de ajutorare a Rusiei, Stalin nu va răspunde decât după cel deal doilea mesaj din partea lui Churchill, după jumătatea lunii iulie, în ziua de 22 iunie, când trupele române trecuseră Prutul, iar Antonescu se supusese necondiţionat voinţei lui Hitler, fără a încheia vreun tratat sau vreo convenţie, în aceeaşi zi Iuliu Maniu primea o scrisoare foarte lungă din partea generalului, un fel de răspuns la toate acuzaţiile ce-i fuseseră adresate. Iată o spicuire din document:
„Stimate domnule Maniu, .......Mă simt obligat, în vederea clarificării definitive a chestiunilor puse prin memoriile d-voastra din... să vă răspund următoarele: D-voastră sunteţi şi astăzi pentru un regim democratic constituţional şi pentru «libertăţile cetăţeneşti», în politica internă, precum şi pentru vechile noastre legături internaţionale, alături de puterile democratice apusene, în ceea ce priveşte orienta*rea externă. Prin lovitura de stat din 6 septembrie 1940 eu am rupt-o însă total şi definitiv cu aceste sisteme. In politica internă reprezint un regim de autoritate, iar în politica externă sunt şi rămân alături de puterile Axei, având convingerea că intere*sele actuale şi cele permanente ale României pot fi servite numai cu o asemenea orientare... socotiţi că avem încă vechile obligaţii ale tratatelor noastre de alianţă şi că putem fi încă instrumentul politicii britanice împotriva Axei, sacrificând chiar ţara de dragul ideologiei d-voastră democratice...
Nu am aşteptat o aprobare sau dezaprobare a partidelor politice legal inexistente şi nici n-am chemat la vot pe partizanii d-voastră... D-voastră păstraţi încă iluzia că partidele politice ar fi exercitat un serios control de stat şi ar fi putut combate curentele subversive şi tendinţele de răzvrătire... Rădăcinile anarhiei ce ameninţa să prăbuşească viaţa statului sunt a se căuta în activitatea fostelor partide politice care au dat frâu liber tuturor poftelor şi fărădelegilor... Am spus de repetate ori că nu sunt un tiran, că sunt gata să ascult păsul oricui, precum şi sugestiile folositoare...Nu sunt de vină eu dacă sunt sau voi fi lipsit de ajutorul competenţelor de partid care, din resentimente faţă de regim sau din opoziţie doctrinară, se menţin în rezervă..."
Este evident, numai din aceste afirmaţii ale generalului, "că Iuliu Maniu nu a sprijinit regimul antonescian, nici pe plan intern şi nici pe plan extern, iar acuzaţiile ce s-au adus prin procesul mareşalului Antonescu au fost numai propagandă pen*tru capital politic electoral, aşa cum remarca ministrul Burton Berry, în mai 1946. Iar mai târziu au fost reluate, tot ca propagandă acuzatoare în procesul conducătorilor PNŢ. În concluzia acestei scrisori, generalul Antonescu, printre alte obiecţiuni, precizează:
„...Anumite puncte de vedere sunt ireconciliabile, este deci explicabil dezacordul complet în care m-am găsit faţă de argumentele şi concluziile d-voastră."
Cei doi şefi de partide, C. I. C. Brătianu şi Iuliu Maniu, erau de acord cu reface*rea hotarelor, dar recomandau imediat după începerea războiului ca trupele române să se oprească la Nistru. Pe 28 iunie 1941, Iuliu Maniu vorbea fără nici o teamă: „Armata română nu trebuie să încalce teritorii ce nu ne-au aparţinut. Un imperialism românesc va fi condamnat de toată lumea..."
Pe 6 iulie, Iuliu Maniu, printr-o scrisoare adresată generalului Antonescu, se arată bucuros de succesele armatei române, dar insistă la oprirea operaţiilor militare la Nistru şi pregătirea eliberării prin luptă a Transilvaniei de nord, cedată prin dictatul de la Viena. Sesizat de opoziţia permanentă a lui Iuliu Maniu faţă de politica germană şi, mai ales, de insistenţele ce le depunea pentru oprirea armatei la Nistru, ţinând seama că nu voise să stea de vorbă cu Killinger, care îi tot încrucişa drumurile, Hitler a hotărât să-i trimită un mesager, un fost adept al democraţiei americane, dintr-o veche familie franceză, căsătorit cu fiica contelui maghiar Appony (fost prim-ministru ce se „luptase" cu Nicolae Titulescu la Geneva în problema optanţilor), pe principele Karl Anton de Rohan, care fusese câştigat de naţional-socialism, devenind între intimii Fiihrerului.
Acesta a reuşit să stea de vorbă, pe 16 iulie 1941, cu Iuliu Maniu, căruia, în expunerea făcută i-a demonstrat că, după distrugerea comunismului şi recâştigarea Basarabiei şi Bucovinei, oamenii de stat europeni vor trebui să-şi modifice atitudinea şi să ia contact cu noile realităţi politice şi economice, în cadrul cărora România nu are decât de câştigat, mai ales economiceşte. Iar în ceea ce priveşte Ardealul se vor găsi soluţii care să împace ambele părţi, la sfârşitul războiului, deoarece Hitler îşi fixase punctul de vedere: delimitările teritoriale în sud-est au un caracter provizoriu, deoarece la pacea generală se vor fixa teritoriile definitive.
După ce l-a ascultat cu calm, Iuliu Maniu i-a replicat:„N-aş putea să vă tăinuiesc convingerile mele, fiindcă acestea sunt îndeobşte cunoscute. Am fost şi rămân anglofil. Şi aceasta nu numai fiindcă există o filiaţiune între convingerile şi ideologia mea cu cele ale lumii anglo-saxone, dar mai ales fiindcă Anglia a fost, în mod constant, prietena şi protectoarea ţării mele. Realizarea aspiraţiilor naţionale româneşti s-a făcut cu sprijinul Franţei, Angliei şi Americii, iar, de atunci, în toate împrejurările, Anglia a sprijinit România. Veţi fi de acord cu mine că Germania a avut o atitudine potrivnică României. Noi n-am fost niciodată împotriva Germaniei, iar în războiul trecut eram în conflict cu imperiul austro-ungar care deţinea provincii locuite în majoritate zdrobitoare de către români şi dacă am intrat în conflict cu Germania este fiindcă aceasta a fost aliata Austro-Ungariei.
Imediat însă după război, guvernul român a căutat să reia raporturile bune cu Germania şi de atunci ne-am străduit să menţinem o colaborare economică cât şi raporturi politice corecte. Noi însă vrem să ne păstrăm ţara, câştigată cu lupte şi suferinţe mari, iar d-voastră v-aţi aflat în cealaltă parte. Din cauza Germaniei am pierdut Basarabia şi Bucovina de nord, prin hotărârea puterilor Axei s-a făcut României cea mai mare nedreptate care s-a făcut vreodată în istorie, răpindu-i-se o parte din Ardeal, provincia cea mai românească, cu o populaţie majoritar românească, având conştiinţa naţională dezvoltată în mod puternic. Dacă veţi judeca obiectiv, veţi înţelege temeiurile acţiunii noastre. Prin sabie nu poate fi organizat nimic. Ce se organizează cu sabia se năruie. Atât timp cât Anglia şi Franţa nu declară că sunt învinse şi nu ne dezleagă de obligaţiile ce le avem faţă de ele, eu merg alături de Anglia şi Franţa. "
Principele Karl Anton de Rohan i-a propus lui Maniu să se întâlnească cu o personalitate autorizată germană pentru că situaţia s-ar putea schimba şi aceasta depinde de bărbaţii de stat români. La propunere i s-a răspuns că poporul român a avut multe decepţii în relaţiile cu marile puteri şi că va reflecta şi va da un răspuns prin Minai Popovici. După această întrevedere, Iuliu Maniu a declarat prietenilor lui:
„N-am nici o încredere în făgăduielile lui Hitler, deoarece i-a înşelat pe toţi. Germania se află astăzi într-o situaţie dificilă şi de aceea vrea să profite de acţiunea anticomunistă, pentru a strânge în jurul său toate statele. România trebuie să aibă în vedere numai interesele sale şi trebuie să ţină seama că şansele Angliei au crescut şi mai mult. Noi trebuie să apărăm interesele Ardealului şi aceste interese nu ni le poate satisface Germania. Cu atât mai mult trebuie să lucrăm alături de Anglia, cu cât Ungaria exercită o propagandă extraordinară în America, Anglia şi Elveţia."

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1141-Declanşarea-celui-de-al-doilea-război-mondial