marți, 17 februarie 2015

Previziunile lui Maniu incep sa se adevereasca (1)



Previziunile lui Maniu încep să se adeverească (1)                                                                                         
  După eşecul ofensivei germane din faţa Moscovei, Hitler s-a hotărât la o ofensivă de primăvară, în 1942, socotind că armata bolşevică „va fi o pradă uşoară" şi în acest sens (în timp ce se semna declaraţia puterilor asociate), Hitler i-a trimis Mareşalului Antonescu cadou o maşină „Mercedes Benz", la care a anexat o scrisoare, cu laude, dar şi cu cererea: „...Aş dori, d-le mareşal, să vă rog un singur lucru, de a deplasa pe front unităţile d-voastră... cât mai curând posibil, astfel încât ele să sosească pe front înainte de a începe topirea zăpezilor, deoarece aş vrea ca atacul să înceapă imediat după uscarea solului... " Trecând peste sfaturile Marelui Stat Major, care luase cunoştinţă de conţinutul scrisorii, mareşalul i-a răspuns pe 5 ianuarie Fuhrerului, că „... voi lua toate măsurile pentru ca deplasarea lor (a trupelor) să se poată face la vreme..." Generalul Iosif Iacobici, Şeful Marelui Stat Major, i-a înaintat mareşalului un raport pe 8 ianuarie, în care sublinia, pe lângă faptul că înaltul Comandament german rezervase românilor rolul de ocupaţie în spatele frontului (în afară de corpul expediţionar), greutăţile ce se iveau pentru trimiterea de noi trupe ofensive; - greutatea alimentării datorită lipsei mijloacelor auto şi a aviaţiei necesare într-o astfel de operaţie; - participarea forţelor noastre departe de ţară nu este populară... - neglijarea situaţiei faţă de Ungaria: „...mă tem că tineretul pe care voiam să-l pregătim temeinic, va cădea pe plaiurile îndepăratate ale Rusiei bolşevice, lipsindu-ne foarte mult în cursul socotelilor cu Ungaria... " Socotind că se găseşte în divergenţă cu mareşalul, generalul de Corp de Armată, Iosif Iacobici, a înaintat un Memoriu, menţionând printre altele: „... sunt dator a sublinia încă o dată că nu găsesc nici oportun şi nici posibil a participa la operaţiunile militare din primăvară cu mai mult decât o armată, în valoare de 8 divizii... " Confirmarea necesităţii menţinerii de trupe româneşti în Transilvania, aşa cum fusese adusă la cunoştiinţă mareşalului şi prin scrisoarea lui Iuliu Maniu, trimisă prin dr. N. Lupu şi prin raportul generalului Iosif Iacobici, se făcea simţită chiar acum, la început de an, când vizita ministrului de externe Ioakim von Ribbentrop la Budapesta a făcut să vuiască Ungaria şi ecourile să ajungă şi în România. Din declaraţiile ministrului de externe ar fi reieşit că problema graniţei româno-ungare se rezolvase prin „Dictatul de la Viena" şi că poporul român se afla în război pentru revizuirea tratatelor de pace...Cu ocazia vizitei de la Berlin, 10-12 februarie 1942, Mareşalul Antonescu a căutat să ridice şi această problemă. Conducătorii rezistenţei româneşti împotriva angajării într-un război ce era cu siguranţă pierdut, Constantin I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu, s-au adresat pe 19 ianua*rie 1942 cu un strigăt de alarmă în faţa escaladării războiului, spunând printre altele: „...Suntem informaţi că voiţi să faceţi concentrări masive ale armatei noastre pentru. ..ale trimite spre Marea de Azov... Am făcut până acum sacrificii prea mari, care au nemulţumit adânc populaţia noastră, care nu mai vede unde ne vor duce ele...S-a mers prea departe în cele ce s-au făcut pentru a satisface cererile germane... Dacă este pericol bolşevic extern, este unul şi mai mare de anarhie internă, la care va fi împins la sfârşitul războiului poporul român sărăcit, înfometat şi îndurerat de numeroase dolii şi suferinţe... lumea crede că tot ce sacrificăm ca armată şi ca putere economică a ţării este pentru ca Germania să menajeze forţele şi traiul poporului său. Să nu uitaţi că vom avea în coastele noastre două ţări vrăjmaşe care şi-au menajat forţele lor militare şi care nu au făcut nici un sacrificiu politic, economic sau financiar pentru a susţine campania din Rusia...Ungaria nu se sfieşte să afirme că va lua de la România şi restul Ardealului şi Banatului, iar Bulgaria, Dobrogea; astfel, de curând generalul Szombathelyi, şeful Statului major maghiar, într-un interviu acordat ziarului bulgar «Zora», afirma că armata maghiară, în istoria ei milenară, nu a fost niciodată instruită şi înzestrată cum este astăzi şi că o colaborare cu Bulgaria e posibilă. România... fără a fi silită prin Pactul Tripartit a declarat război Statelor Unite, contrar sentimentului românilor, fapt pe care opinia noastră publică nu şi-l poate explica... Prin urmare, cât mai este timp, trebuie să arătaţi Germaniei că aţi făcut până acum, în cadrul alianţei ce aţi contractat cu dânşii, tot ceea ce putea face România, fără a se expune la un grav dezastru, că am făcut sacrificii pe care Ungaria şi Bulgaria nu le-au făcut, că suntem siliţi să retragem forţa noastră armată şi să organizăm situaţia noastră, care nu poate suporta o prelungire a războiului... Pregătiţi-vă să faceţi faţă la lipsa de alimente şi îmbrăcăminte care ne ameninţă în 1942 şi la sporirea producţiei noastre agricole şi industriale; să se reorganizeze transporturile şi să fie dirijate mai mult către economia noastră naţională, fiind scutite de atâtea necesităţi militare... " Pe 24 ianuarie cu ocazia festivităţilor de la Palatul Regal, unde erau invitaţi şi cavalerii Ordinului Ferdinand, Iuliu Maniu a fost prezent şi cu această ocazie a putut să se întreţină cu Regele Mihai şi cu Regina Mamă Elena, prezentând situaţia grea a ţării, mai ales din punct de vedere politic, reuşind să-i convingă să facă demersuri pentru ieşirea României din angrenajul Axei Roma-Berlin. De atunci s-au făcut unele legături care au dus în final, după cum vom vedea, la 23 august 1944. După ce noi am declarat război, Statele Unite şi-au mai menţinut diplomaţii în România până în luna ianuiarie 1942, când şi i-au retras, deşi nu ne declaraseră încă război. Congresul american de abia în 5 iunie a hotărât să declare război României, Bulgariei şi Ungariei, la intervenţia lui Molotov, deoarece trupele române înaintau spre Caucaz şi Volga. Situaţia Aliaţilor era foarte proastă. Japonezii avuseseră succese nesperate în Pacific, reuşind să ocupe Sumatra, Kuala Lampur, Malacca, Birmania, ajungând la graniţa Indiei, la porţile Australiei, bombardaseră Ceylonul, coasta Californiei şi chiar Vancouverul. Germanii, pe lângă succesele lui Rommel în Nordul Africii, ocupaseră Crimeea şi ameninţau să ia drumul golfului Persic peste Caucaz. Pe plan intern, românii erau nemulţumiţi de îndepărtarea de casă a celor dragi care de multe ori nu se mai întorceau. Distanţele şi condiţiile în care erau nevoiţi să lupte îi obosise pe ostaşi şi făcuseră pe unii dintre conducătorii lor să se îngrijoreze. După reacţiile unor mari comandanţi de armată, făcute public şi cu zgomot, precum generalii Nicolae Ciupercă, Alexandru Orăşanu, Nicolae Rădescu... au urmat la în*ceputul anului obiecţiile lui Iosif Iacobici şi Manoliu Gh. La o lună după scoaterea din cadrele active a generalului Iacobici, acesta a înaintat o lămurire cu privire la zvonurile ce circulau: „... In ultimele săptămâni nu mi s-a dat posibilitatea de a-mi face datoria ce îmi revenea ca şef al Marelui Stat Major...Am fost surprins de schimbarea repetată a situaţiei noastre militar-politice, uneori pe cale cu totul anormală a unor rezoluţii puse pe hârtii de importanţă redusă...Că situaţia în care am fost pus în ceea ce priveşte condiţiile executării datoriilor mele şi mai ales tratamentul dur la care am fost supus, cu totul neobişnuit între înalţii demnitari ai statului, ar justifica cererea mea de a fi desărcinat de funcţia plină de răspundere a şefului de Stat Major ...în concluzie spun că adevăratele motive ale schimbării mele trebuiesc căutate pe alt teren decât cel militar: fie pe teren politic, fie pe cel psihologic, fie pe amândouă, de care sunt cu totul străin. (18 februarie 1942)" Tot în această perioadă când se cerea o multiplicare a eforturilor pentru ofensiva de primăvară cerută de Hitler, observăm realitatea de pe teren raportată de generalul de divizie Gh. Manoliu: „Apreciez că unităţile Bug ce am onoarea să comand pe câmpul de luptă 8 luni, zi de zi, sunt la maximum sforţărilor lor: capacitatea lor de luptă diminuată. Cauze: Ofiţerii şi trupa: obosite; deosebire vizibilă între ce a fost şi ce este. Ofiţeri de rezervă, completaţi de la PS sau chiar de la vatră, fără pregătire; de specialişti nici vorbă. Trupa-gradaţii - din cauza marilor pierderi au fost înlocuiţi cu elemente improvizate. Propunerea mea este cu totul obiectivă: brigada să fie înlocuită şi dusă în inte*rior pentru refacere". (Gen. Manoliu, comandant Brigada 4 - Vânători de munte -23 februarie 1942)."                                                                                                                    

   Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1144-Previziunile-lui-Maniu-încep-să-se-adeverească

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu