miercuri, 18 februarie 2015

Previziunile lui Maniu incep sa se adevereasca (2)


 Previziunile lui Maniu încep să se adeverească 

După câte constatăm, aceste aspecte ale nemulţumirilor subliniate de Iuliu Maniu se dezbăteau la toate nivelurile şi în armată, dar mai ales în viaţa cotidiană a cetăţenilor de pretutindeni. Şi tot lui Iuliu Maniu îi revine sarcina, ca lider al celui mai mare partid politic, să continue acţiunea de trezire la realitate a conducătorului ţării. Prin scrisoarea din 22 februarie 1942 el ridica problema spinoasă a relaţiilor dintre naţionalităţile conlocuitoare care se bucurau de mai multe drepturi decât locuitorii autohtoni. Ne lămurim spicuind câteva idei:
„ Domnule general,......Petrecând în timpul din urmă mai multe zile în Transilvania, am constatat cu durere că situaţia politică generală şi raporturile internaţionale în care a intrat ţara noastră au creat o stare de spirit şi situaţiuni pe care multă lume nu le cunoaşte şi care poate nu sunt cunoscute nici de guvernul ţării... în special în ce priveşte starea de spirit la poporaţiunea germană din Banat şi sudul Ardealului, îndeosebi pentru că toţi românii cu care am avut contact, orăşeni şi săteni, ni s-au plâns că atitudinea conlocuitorilor maghiari, şi în special germani, din acele provincii a devenit aproa*pe insuportabilă.
Demnitatea naţională a românilor este zilnic umilită, iar în concurenţa econo*mică elementul românesc este pas cu pas dezavantajat... Dreptul acordat cetăţenilor de origină germană de a se grupa în organizaţii politice, care este refuzat poporaţiunii româneşti, dreptul ce au de a ţine întruniri politice fără autorizaţie, de a-şi crea organizaţiuni premilitare, încuviinţarea de a purta uniforme şi arme şi de a face exerciţii în aceste unităţi organizate, aşează poporaţiunea germană într-o stare de superioritate politică şi morală faţă de cea ro*mânească. Nu numai atât, dar această situaţiune poartă în sine gemenele unui pericol evident, cu atât mai serios că poporaţiunea germană numai ţine nici o legătură sufletească cu ţara românească şi recunoaşte pe faţă că aşteaptă ordine de la Reichul german şi de la Fuhrerul lui.
Spre a dovedi acest lucru, alătur în original şi în traducere românească un apel al dlui Hermann Jeckeli din Braşov, comandantul organizaţiei «Deutsche Mannschaft» (Trupa germană), apel apărut cu învoirea cenzurii româneşti în ziarul «Sudostdeutsche Tageszeitung», organul central al grupării germane din România, în el se spune «noi naţional-socialiştii credem în Fiirher şi în marele imperiu german din viitor». In continuare, autorul arată conaţionalilor săi că «Adolf Hilter a desti*nat grupului nostru etnic rolul de a pecetlui frăţia de arme româno-germană prin participarea noastră în cadrul armatei româneşti... ordinul Fiihrerului constituie pentru noi cea mai sfântă datorie şi ne dă puterea să aducem şi cea mai grea jertfă pentru Germania.» Iar apelul se încheie cu: «Fie pe frontul armelor, fie pe frontul patriei, iubirea noastră se cheamă Germania, atitudinea noastră: supunere, voinţa noastră se cheamă victorie, credinţa noastră se cheamă: Adolf Hitler!»
De români nici un cuvânt, de Regele nostru, de Conducătorul şi guvernul ţării, nici un cuvânt... Apelul s-ar fi putut lansa oriunde în Germania, dar nu în România. Spre nefericire însă, germanii din Ardeal şi Banat socotesc de pe acum aceste provincii ale României ca aparţinând Germaniei Mari... De altfel, printre minoritarii noştri germani se vorbeşte de pe acum, pe faţă, de planul de a se constitui după război un „Donauland", format din Transilvania şi Banat, rupte din trupul ţării noastre şi supuse elementului german minoritar, sub protectoratul Marelui imperiu german... Singure succesele armelor germane nu pot fi cauza, căci, spre pildă, în Ungaria, germanii nici pe departe ni şi-au însuşit acest curaj. Cauza este deci locală. Toleranţa inaugurată de regimul ex Regelui Carol II, toleranţa continuată şi de regimul actual şi încurajarea exercitată de unii germani din Reich în România...
Deci germanii cutează orice, iar Românii tolerează orice!... Viaţa economică, industrială, comercială, în bună parte germanizată, comerţul nostru extern aproape cu totul la dispoziţia Germaniei, poporul german stat în stat, liber de a face ce vrea şi lăsat să declare pe faţă că se supune ordinelor şefului unui stat străin... Iată situaţiunea în care se află ţara noastră...Ceea ce se petrece la noi în ţară cu poporul german nu este o politică minoritară, ci o renunţare umilitoare şi periculoasă pentru viitor... Pericolul ţara îl vede, îl simte şi este adânc îndurerată. Noi constatăm că situaţia a devenit intolerabilă... " (Iuliu Maniu, 23 februarie 1942)"
Adânc îndurerat şi de soarta fraţilor rămaşi sub asuprirea străină instaurată cu forţa în Transilvania de Nord, Iuliu Maniu a adresat o scrisoare unui prieten, rămas acolo, dar cum ea a circulat, înseamnă că ea se adresa tuturor celor năpăstuiţi, fiindcă toţi pentru el erau prieteni şi fraţi.
„Iubite prietene, .........Am aflat cu multă durere ştirile triste despre felul cum sunt trataţi fraţii români din Transilvania de Nord vremelnic ocupată de trupele maghiare. Ne-a revoltat pe toţi hotărârea din Viena, adusă fără a fi ascultaţi delegaţii României şi fără a fi întrebat poporul românesc din Ardealul de Nord. Această hotărâre din Viena nu are nici o valoa*re juridică sau internaţională. Consiliul de Coroană prezidat de Exregele Carol nu a avut drept de a accepta acest arbitraj, ceea ce am declarat categoric şi am protestat personal în acel Consiliu de Cororană, contra cedării acelui teritoriu. Exregele Carol a săvârşit un act de trădare când a acceptat acel arbitraj şi a dat ordin ca trupele române să părăsească Ardealul. Drept pedeapsă pentru această trădare şi pentru modul dictatorial şi imoral în care şi-a condus viaţa şi guvernarea ţării, a fost alungat de pe tron şi i s-a luat Coroana şi a fost trimis în pribegie în străinătate, aşa cum merita.
În calitatea mea de Preşedinte al Consiliului Dirigent, am adresat Fiihrerului Hitler şi Ducelui Mussolini un memoriu, în care am protestat împotriva sentinţei de la Viena, declarând-o de invalidă şi caracterizând-o ca una ce nu are valoare de drept şi PE CARE NU O VOM RESPECTA NICIODATĂ.
Aflând apoi despre atrocităţile şi persecuţiile la care sunt supuşi fraţii noştri Români din Ardealul de Nord, am adresat un nou memoriu reprezentantului german în Bucureşti şi mai multe memorii guvernului Ţării Româneşti, cerând prin ele ocrotirea intereselor Românilor din Ardealul de Nord şi realipirea acestuia către Ţara mamă. Toate aceste memorii au rămas însă fără rezultat. Ţara noastră este ciuntită şi azi, cu toate sacrificiile enorme ce am făcut prin averea noastră şi prin vieţile prăpădite prin Rusia, iar fraţii din Ardealul de Nord continuă a suferi persecuţiile şi nedreptăţile unui guvern străin de neamul nostru.
Cu toate acestea, roagă în numele meu pe toţi fraţii Români din Ardealul de Nord ocupat vremelnic de Unguri, să nu-şi piardă nădejdea, nici să nu le scadă hotărârea de a lupta pentru libertatea întregului popor românesc, pentru reînfăptuirea ROMÂNIEI MARI.
Nici o piedică şi nici o suferinţă nu poate fi prea mare pentru a ne putea împiedica să luptăm cu toţii pentru UNITATEA NAŢIONALĂ, pentru ROMÂNIA MARE.
Toţi Românii din Ardealul ocupat vremelnic de Unguri să ştie că întreg Românismul, Dinastia, Cârmuirea şi Poporul au la inimă soarta poporului românesc din Ardealul de Nord răpit de Unguri şi că suntem cu toţii hotărâţi a ne sacrifica avutul şi viaţa pentru mântuirea poporului românesc de acolo. îndeosebi Partidul Naţional-Ţărănesc, conform tradiţiei sale mari, are ca prin punct reîntregirea totală a României Mari şi lucrează şi azi cum a lucrat întotdeauna pentru libertatea şi fericirea întregului popor românesc unit într-o Românie Mare puternică şi victorioasă. Acest partid continuă a lupta pentru democraţie, pentru dreptate socială şi pentru buna stare a poporului şi a muncitorului de rând.
Spune tuturor Românilor să-şi iubească limba şi legea.
Să se adune în jurul bisericii şi şcolilor româneşti.
Să asculte de conducătorii români.
Să nu lase să intre zâzanie şi ceartă între ei, ceea ce ar folosi numai duşmanilor
României şi ai românilor.
Să stea toţi împreună ca cinci degete la o mână, ca să poată atunci când va veni vremea, să mângâie cu palma, sau să izbească cu pumnul puternic, aşa cum vor pretinde interesele neamului şi aşa cum cei în drept vor ordona.
Frăţeşti salutări tuturor, în credinţa că ceasul mântuirii va veni în curând. Iuliu Maniu, Bucureşti"

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1144-Previziunile-lui-Maniu-încep-să-se-adeverească

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu