Ghe NICA-Blog: Manastirea Marea Lavra * muntele Athos

luni, 12 februarie 2024

Manastirea Marea Lavra * muntele Athos

Manastirea Marea Lavra

*Manastire pe muntele Athos

*Foto:Creative Commons

Mănăstirea Marea Lavră este cea de întîi așezare chinovială din Athos și prima din eparhia Sfantului Munte are jurisdicție asupra tuturor schiturilor și sihastriilor din jurul vîrfului Athos. A fost întemeiată în anul 963 prin străduința pustnicului Atanasie din Trapezunda şi cu ajutoare băneşti date de către împăraţii Bizantini, Nichifor Focas (963-959) şi Ioan Tzimiskes ( 969-973).
Ea poate fi considerată, într-o oarecare măsură mănăstirea tutelară al Sfântului Munte, pentru că a servit drept modelul uniu nou tip de așezămînt monahal, care a fost urmat de toate celelalte mănăstiri, nu numai în modul lor de organizare și a muncii, ci și în plan arhitectural. Monahismul Athonit dotorează caracterul său special, care este păstrat în întreaga obște monahală Ortodoxă, Marei Lavre. În 1963 s-a sărbătorit cu mult fast împlinirea a 1000 de ani de la întemeierea mănăstirii, eveniment la care au luat parte reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe, precum şi numeroase oficialităţi, ceea ce poate fi considerat și Mileniul Muntelui Sfânt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;