marți, 3 august 2010

Prin placere dincolo de placere




“Sexualitatea nu este ceva pur instinctual; este fără îndoială o putere creatoare – ea este atât cauza principală ce stă la baza vieţii noastre individuale, cât un important factor în cadrul vieţii psihice”. – Carl Gustav Jung
În conformitate cu tradiţia tantrică, amorul nu se reduce la acr
eproducerea, el având puterea de a conferi senzaţii de uriaşă plăcere, fericire şi beatitudine, precum şi abilitatea de a accelera evoluţia spirituală a celor ce fac dragoste numai cu continenţă. De asemenea, amorul tantric angrenat cu continenţă poate conduce la apariţia unor puteri spirituale magice sau oculte care poate ajuta la depăşirea condiţiei umane şi dobândirea condiţiei de supraom. Vi se pare mult spus? Poate că da, dar singurul mod în care vă veţi putea convinge că afirmaţia este perfect adevărată este să aplicaţi voi înşivă şi astfel să verificaţi.
V-aţi săturat de plăceri pasagere, de orgasme scurte şi trecătoare? V-aţi săturat de lipsa profunzimii şi a adevăratei iubiri care să poată face ca sufletele celor ce se iubesc să se unifice în îmbrăţişarea eternităţii? Tantra este o şansă, nu unica, dar una plăcută şi extrem de eficientă, dacă este aplicată corect şi cu perseverenţă.
Învăţătorii spirituali tantrici au accentuat ideea că urmărirea doar a plăcerii fizice în cadrul uniunilor sexuale poate fi periculoasă, deoarece fiinţa poate ajunge să se ataşeze de senzaţiile de plăcere, să devină dependentă de ele, ceea ce va conduce ulterior la inevitabilele sentimente de teamă faţă de pierderea acestor senzaţii. Deşi unii au înţeles în mod eronat, Tantra înseamnă trăirea şi “exploatarea” plăcerii ca pe o trambulină spre experimentarea spiritualităţii pure şi a trăirilor mistice. De aceea, tantricii ne învaţă că ne putem înălţa prin intermediul exact acelor lucruri care în mod obişnuit pe cei mai mulţi adepţi ai căilor spirituale îi fac să cadă. Se cunoaşte în acest sens efortul călugărilor din unele mănăstiri care neagă cu fervoare sexualitatea, dar care datorită lipsei unei veritabile forţe interioare se lasă invadaţi de probleme şi slăbiciuni care îi îndepărtează din ce în ce mai mult de trăirile autentice spirituale.
“Hevajra Tantra” susţine în mod ferm: “Exact prin acele lucruri prin care oamenii sunt legaţi, tot prin acelea ei sunt şi eliberaţi, totuşi oamenii obişnuiţi sunt adeseori amăgiţi, necunoscând acest adevăr. O persoană care nu cunoaşte adevărul nu va atinge niciodată perfecţiunea”.
Tantra este o metodă care poate fi abordată aici, în lume, în mijlocul vâltorii şi a iluziei şi care poate conduce fiinţa angrenată pe drumul către Divinitate la atingerea scopului suprem. Prin tantra, noi traversăm un drum periculos, însă foarte rapid al evoluţiei spirituale: urmărim plăcerea fizică, fără a cădea în capcana hedonismului. Atenţie, diferenţa este foarte subtilă, însă crucială. Atunci când plăcerea fizică este căutată fără ataşament, fără a ne agăţa de ea, fără a “aştepta ceva de la ea”, atunci ea ne poate conduce la eliberare. Tantra ne arată modul în care se poate realiza aceasta.
O puternică aspiraţie către eliberarea spirituală guvernează toate activităţile pe care le realizează tantricii. Această aspiraţie reprezintă carburantul psihic, forţa pozitivă care energizează şi iluminează. Puterea eliberatoare a interacţiunilor sexuale realizate pe un fond de detaşare reprezintă antidotul pentru deşertăciunea lumească, pentru letargie şi, în ultimă instanţă, pentru teama de moarte.
Tantricii indică drept cel mai important aspect ca practicanţii amorului transfigurator extatic şi spiritualizant să cultive o atitudine mentală curajoasă şi optimistă. O gândire pozitivă atrage după sine o fericire durabilă şi o bucurie indescriptibilă. În plus, aplicarea unor tehnici fizice ajută la controlarea orgasmului sexual care în mod normal este involuntar, toate acestea simultan cu păstrarea spontaneităţii şi a bucuriei amoroase. Iată deci o ştiinţă şi în acelaşi timp o artă unică: Tantra.
Sursa:”f-jokes.com”

Voblerul Salmo Bullhead

Impreuna cu Minnow au fost primele modele lansate de Salmo. Acest vobler este o imitatie a pestelui cu acelasi nume (Zglavoaca) ce traieste in raurile si lacurile de munte, hrana favorita a pastravilor si lostritelor mari. Conceput pentru special pentru salmonizi Bullhead s-a dovedit a fi excelent si pentru salau datorita asemanarii cu guvidul de apa dulce, hrana favorita a acestuia.

Acest vobler se fabrica in 2 dimensiuni – 4 si 6 cm, variantele plutitor, scufundator si SDR. Ambele marimi sunt disponibile in varianta coloristica naturala (BD) iar SDR-ul este disponibil si in culoarea “clown” (CL) Salmo este singura firma din lume care fabrica aceasta forma de voblere.

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Voblerul Salmo Butcher

Pescarii din lumea intreaga spun ca “butcher” Salmo isi merita numele din plin!

Acest model si-a castigat foarte multi fani peste tot in lume. A fost conceput pentru pescuitul pastravului dar a ajuns sa fie o naluca minunata pentru aproape toate speciile de rapitori. Are o miscare lenesa care provoaca chiar si cel mai mofturos rapitor facandu-l sa atace acest vobler.

Butcher se fabrica intr-o singura marime – 5 cm – in variantele plutitor, scufundator si SDR. Toate modelele sunt disponibile in 5 culori.

Voblerele Salmo Butcher au fost special concepute pentru pescuirea pastravilor mari, extrem de precauti si greu de “pacalit” cu muste artificiale si pentru bibanii plictisiti care nu parasesc siguranta oferita de vegetatia submersa pentru nimic in lume, si cu atat mai putin pentru a ataca “jucariile” colorate ce “difileaza” prin fata lor, animate cu maiestrie de cei mai experimentati pescari de rapitor.

Culorile vii, atent selectionate si miscarile delicate, lenese au facut din Salmo Butcher o naluca foarte eficienta si in lupta cu ceilalti rapitori de talie mare – stiuca, salau. Este present intr-o singura marime (5cm), 7 culori si 3 versiuni (Floating, Sinking si Super Deep Runner). Este recomandat in pescuirea la “trena” si spinning/casting.

Mod de pescuit cu Salmo Butcher

Versiunea floating este recomandata pentru pescuirea in rauri. Naluca va fi lansata in aval si va fi recuperata incet, continuu in functie de puterea curentului. Nu uitati sa opriti recuperarea pentru intervale scurte de timp in apropierea obstacolelor naturale (marginea gropilor, stanci, bolovani, copaci cazuti, etc.). In majoritatea cazurilor acesta este momentul in care rapitorii declanseaza atacul. Si in cazul variantei sinking, naluca va fi lansata in aval si va fi recuperata cat mai incet posibil, pentru a evolua in masa apei, undeva pe la mijlocul adancimii apei. Nu vom uita nici de varierea vitezei de recuperare si nici de “inteparile” false. Nalucile SDR pot fi lansate si in amonte si in aval, in cazul in care pescuim pe rauri cu curs rapid. Cand urmarim rapitorii din rauri lente sau lacuri, datorita barbetei extrem de lungi, va strabate rapid masa apei pana va ajunge la adancimea dorita. Din acest moment va fi recuperata destul de rapid si haotic, imitand pe cat posibil miscarile unui pestisor ranit.

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Voblerul Salmo Hornet





Multi pescari afirma ca numele acestui vobler spune totul despre el. De cand a fost lansat pe piata Hornet este cel mai bine vandut produs al firmei Salmo. Nalucile Hornet sunt fabricate in 4 marimi – 2,5; 3,5; 4 si 6 cm – in variantele plutitoare si scufundatoare (cu barbete Deep Runner). Modelul Hornet 4 dispune in plus si de varianta Super Deep Runner (SDR), creat special pentru ape foarte adanci.
Voblerele din familia Hornet sunt caracterizate de o actiune agresiva si in acelasi timp se scufunda la adancimi relativ mari. In plus, datorita echilibrului corpului si modului de constructie al barbetei toate Hornet-urile au o abilitate unica de sari trece peste orice fel de obstacole fara a se agata ceea ce reduce substantial pierderile chiar si in locuri foarte dificile.
Campion in acest domeniu este Hornet 4 SDR care nu are echivalent in lume.Fiecare model si versiune se fabrica in 10 variante de culoare si va da posibilitatea de alegere a 80 de naluci din care orice pescar poate gasi ceca potrivit pentru el, indiferent unde pescuieste sau ce specie de peste vrea sa prinda.
Sursa:”pescarulhoinar.com”

Voblerul Salmo Minnow



Aceasta este o familie de voblere clasice, primele care au aparut in oferta Salmo. In prezent sunt fabricate in 4 marimi – 5, 6, 7 si 9 cm – in variantele scufundator si plutitor. Fiecare model din aceasta familie este disponibil in mai multe variante coloristice. Sunt in general imitatii ale pestilor comuni din rauri si lacuri (clean, pastrav, biban) dar si culori fanteziste care au demostrat ca declanseaza atacul rapitorilor. Minnow 7 este fabricat si in varianta SDR, deosebit de eficienta in apele cu multe agatatori
Sursa:”pescarulhoinar.com”

Voblerul Salmo Sting

Aceasta este o noua familie de voblere cu forma eleganta si miscare usoara din coada. Se fabrica in 3 marimi – 6, 9 si 12 cm – si o plaja de grautati intre 3,5 si 18 g, in variantele plutitor si scufundator. Toate voblerele din familia Sting sunt disponibile in 8 culori si sunt echipate cu ancore VMC Perma Steel (rezistente la apa sarata) . Voblerele Sting sunt destinate tuturor rapitorilor dar in special salaului, avatului si pastravului.

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Voblerul Salmo Perch

Dupa cum spune si numele imita bibanul, un peste foarte comun in apele colinare si de campie, una din speciile preferate ale rapitorilor din aceaste zone, in special ale stiucii si salaului.

Este fabricat in doua dimensiuni – 8 si 12 cm . Bibanul mic este disponibil numai in varianta plutitor dar in trei variante de actiune – shallow (F), pentru ape mici, deep runner (DR) si super deep runner (SDR) pentru ape adanci foarte adanci, aceasta plaja de actiuni permite pescuitul in ape de la 0,5 m pana la peste 5 m adancime. Toate aceste variante sunt disponibile in 8 culori.

Perch 8 SDR este un vobler excelent pentru trena, cu un fir textil de 0,14, trenat la cca 30 m in urma barcii se scufunda la aprox 6 m adancime.

Cel mai mare vobler din familia Perch – 12 cm – este disponibil in variantele plutitor, cu barbeta din plastic si scufundator, cu barbeta metalica. Ambele sunt modele excelente pentru pescuitul la spinning sau trena al stiucilor capitale.

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Voblerul Salmo Roach




Roach este imitatia babustii – cea mai raspandita prada pentru rapitorii nostrii din apele colinare si de campie (stiuca, salau, biban). Acest vobler este oferit intr-o singura marime – 9 cm – si in doua variante plutitoare: shallow (F), pentru ape cu adancimi intre 0,5 – 2 m si deep runner (DR), pentru ape cu adancimi intre 0,5 – 4 m.
Sursa:”pescarulhoinar.com”

Voblerul Salmo Pike



Cercetarile asupra modului de hranire al stiucii au aratat ca la aceasta specie  canibalismul este foarte popular si chiar si atunci cand nu se hraneste o stiuca isi apara teritoriul iar orice intrus este atacat fulgerator. Acestea au stat la baza ideei de a crea acest vobler – imitatia perfecta a unei marlite. Multe stiuci -trofeu au fost prinse cu acest vobler in intreaga lume. In polonia la numai un an dupa lansarea pe piata a fost declarata “Naluca nr 1 Pentru Pescuitul Stiucilor”.
In prezent familia Pike include voblere de 3 marimi – 9, 11 si 16 cm. Junioarea familiei Pike – 9cm – se fabrica in variantele shallow (F) si super deep runner (SDR), a doua ca marime – 11 cm – se fabrica variantele shallow (F) si deep runner (DR) . In plus ambele variante de 11 cm sunt disponibile si in varianta Jointed (articulate), aceste asunt Pike 11 JF si Pike 11 JDR. Toate modelele mentionate mai sus sunt disponibile in coloratia naturala a stiucii (PE).
Modelul Pike 16 in variantele plutitor si scufundator (cu barbeta metalica). Acest model si-a castigat singur un mare numar de fani in special in Anglia, Irlanda, Canada si SUA. La pescuitul stiucilor in aceste tari cel mai important lucru este sa gasesti o cale de a captura numai cele mai mari trofee. Pike 16 ofera aceasta oportunitate. Toate modelele plutitoare din aceasta familie sunt excelente pentru pescuitul in stratul de suprafata al apei, in lacurile putin adanci sau invadate de vegetatie, la adancimi de la 0,5 m (Pike 9F, Pike 11 F) pana la 3-4 m (Pike 9SDR, Pike 16F).
Varianta scufundatoare al Pike 16 este ideala pentru pescuitul la trena in lacurile adanci, nu numai la stiuca dar si la exemplare capitale de salau sau pastrav de lac.
Sursa:”pescarulhoinar.com”

luni, 2 august 2010

Barbatul si Femeia manifestarea a doua principii deosebite



Studiile de specialitate afirmă că bărbaţii ating culmea puterii sexuale în jurul vârstei 



de 18 ani şi că femeile ajung la această culme în jurul vârstei de 28 de ani. Acest fapt contribuie foarte mult la apariţia unor diferenţe între comportamentele sexuale specifice bărbaţilor şi cele specifice femeilor. Luând în considerare aceste aspecte foarte importante ale sexualităţii umane, calea tantrică a adoptat o serie de tehnici, comportamente şi atitudini în vederea unei echilibrări a celor două energii diferite (masculină şi feminină) şi potenţarea fiecărui principiu în parte.
Bărbaţii tineri au tendinţa de a căuta relaţii sexuale mai devreme decât o fac femeile de aceeaşi vârstă cu ei. Desigur că, fiind la început, ei sunt oarecum neîndemânatici şi exagerat de dornici de a-şi dovedi bărbăţia. Comportamentul sexual al bărbaţilor aflaţi în perioada adolescenţei tinde să fie agresiv şi insensibil iar femeile, în special cele tinere, în general nu îl apreciază. Iată de ce, în cadrul culturilor tribale matriarhale, bărbaţii tineri sunt în mod obişnuit iniţiaţi în secretele sexuale, de către femei mai în vârstă. O dată ce au asimilat aceste secrete, ei pot să-şi aleagă o parteneră de vârsta lor sau chiar una mai tânără.
În general, femeile nu trăiesc o satisfacţie sexuală totală, până nu ajung la maturitate – aceasta e reprezentată în general de vârsta de aproximativ 28-29 de ani. O femeie tânără care face dragoste cu un bărbat tânăr poate fi cu uşurinţă dezamăgită atât din punct de vedere sexual cât şi spiritual datorită lipsei de experienţă a acestuia. Acesta este unul dintre motivele pentru care în cadrul multora dintre comunităţile tribale femeile tinere sunt iniţiate în misterele sexualităţii de către bărbaţi mai în vârstă şi care sunt mai experimentaţi şi totodată mai maturi emoţional şi mai conştienţi din punct de vedere spiritual.
În mod tradiţional, Tantra utilizează în mod creativ diverse scenarii, anumite ritualuri şi iniţieri sexuale care sunt realizate astfel încât aceste diferenţe naturale dintre bărbat şi femeie să fie atenuate şi echilibrate. Tantra susţine – şi studiile fiziologice confirmă acest lucru – că la bărbat capacitatea orgasmică este foarte limitată, în timp ce la femeie ea este foarte mare. În general, în cazul unei persoane sănătoase, sunt necesare 5 până la 30 contracţii musculare pentru a putea fi atinsă starea de orgasm. Bărbaţii ating orgasmul mai repede şi au mai puţine contracţii decât femeile.
Tehnicile amorului spiritual au fost astfel create încât să echilibreze şi aceste aspecte: alegerea posturilor sexuale în care femeia are rolul dominat îi permite bărbatului să-şi comute atenţia de pe trăirea fizică pe cea spirituală, ajutându-l să-şi amâne ejacularea. Utilizarea tehnicilor yoga de blocare – bandhas, de respiraţie, de vizualizare, presarea anumitor puncte, repetarea mantrelor (anumite sunete subtile secrete care favorizează punerea în rezonanţă cu energii benefice din univers), toate acestea îl ajută pe bărbat să-şi amâne ejacularea. Pentru ca aceste tehnici să dea rezultate cât mai bune, este important ca femeia să le înţeleagă şi ea şi să contribuie la o realizare corectă a lor.
În cadrul amorului tantric, preludiul şi postludiul, în cadrul cărora se apelează la trup, vorbire şi minte, sunt extrem de importante. Complimentele şoptite uşor la ureche, “poruncile”, zgomotele iubirii, reprezintă toate părţi componente ale unui scenariu erotic orchestrat cu mare atenţie şi care necesită atenţie atât din punct de vedere mental cât şi fizic. Toate aceste elemente îmbunătăţesc şi potenţează actul sexual. Tehnicile sexuale specifice amorului tantric cu continenţă includ metode prin care bărbatul îşi poate domoli graba de a atinge orgasmul, iar femeia îşi poate manifesta din plin uriaşul potenţial sexual şi se deschide complet către misterele sexualităţii oculte.
Şi în acest caz este evidentă diferenţa dintre fiziologia bărbatului şi cea a femeii. Femeile au nevoie să înveţe să atingă orgasmul mai des şi mai uşor. Ele pot să realizeze aceasta cel mai bine având o atitudine de libertate totală în explorarea puterii lor sexuale naturale, copleşitoare. Descoperirea propriilor zone erogene, autoerotismul, capacitatea de a trăi plăcerea fără a avea vreun sentiment de vinovăţie, precum şi faptul de a fi tratate ca nişte zeiţe şi adorate de către iubitul ei – iată doar câteva dintre modalităţile prin care femeia poate ajunge să trăiască experienţa orgasmelor spirituale, oceanice.
De asemenea, este foarte bine dacă înainte de a face dragoste cei doi iubiţi discută şi prezintă fiecare aşteptările pe care le are vizavi de jocul amoros care va urma. Ei ar trebui să încerce să cadă de acord asupra “meniului”, stabilind anumite semne sau cuvinte prin care celălalt să fie înştiinţat că trebuie fie să încetineacă ritmul, fie să-l accelereze. Într-o accepţiune ideală, amorul spiritual necesită alocarea unui timp destul de îndelungat. Numai atunci cei doi iubiţi vor putea cu adevărat să ajungă împreună la o împlinire a fericirii depline.
Sursa:”f-jokes.com”

Voblerul Salmo Slider


Aceasta naluca se remarca usor din marea familie Salmo Lures prin design-ul special conceput pentru capturarea rapitorilor de talie mare si prin lipsa barbetei. Prin miscarile laterale ample, de aproape 90 grade, va atrage si cel mai mofturos rapitor.
Datorita eficientei, multi pescari de rapitor au afirmat ca aceasta naluca se comporta exemplar indiferent de metoda de pescuit folosita, chiar daca este vorba despre pescuitul la “trena” sau de spinning/casting. Este prezenta in trei marimi (7, 10 si 12cm), 18 culori si 2 versiuni (floating si sinking). Datorita greutatii destul de mari (17 – 70g) poate fi lansata la distante impresionante cu usurinta.
Modelele floating se folosesc in special pentru zonele pline de vegetatie, evoluand chiar sub filmul apei sau scufundandu-se doar intre 0,5 si 1m.
Modelele sinking evolueaza de la 1 la maxim 2m adancime. Nalucile de 7cm sunt recomandate in pescuirea bibanilor si salailor, pe cand cele de 10 si 12cm sunt excelente pentru stiuci si somni mari.
Evolutia optima a acestei naluci este produsa si controlata prin miscari ferme ale varfului lansetei in jos. Aceste miscari energice vor imprima nalucii miscari laterale, stanga – dreapta, in unghiuri de pana la 90 de grade, irezistibile pentru orice rapitor. In momentul recuperarii, Slider va evolua in lateral, in unghiuri perfect simetrice cu firul. Este foarte important ca firul sa fie in permanenta tensionat, pentru a permite o intepare ferma in momentul in care pestele ataca naluca. In cazul unor ape reci, cu temperaturi intre 2 si 5 grade Celsius, naluca va trebui recuperata incet, cu pauze de pana la 3 secunde intre miscarile lansetei (stanga – pauza de 3 sec. – dreapta – pausa de 3sec., etc.). In cazul unor ape mai calde recuperarea va fi mult mai rapida, iar miscarile lansetei mult mai energice.
Se foloseste cu succes si in pescuitul la trena, in lacurile adanci, la aproximativ 30 de metri in urma barcii, tinand permanent lanseta in mana si intepand fals la intervale de cateva secunde, in functie de viteza de deplasare a barcii.
Sursa:”pescarulhoinar.com”

Voblerul Salmo Fatso Crank

Aparut ca o completare a mult mai cunoscutului Fatso, a reusit in scurt timp sa se claseze in varful clasei. Miscarea oscilanta stanga-dreapta (side-to-side) va selecta doar exemplarele mari de stiuca, salau si somn. Astfel, Fatso Crank este tot ce se astepta de la Salmo.

Poate fi folosit atat pentru pescuitul “la trena”, cat si pentru spinning/casting. Acest crankbait este disponibil intr-o singura varianta (floating), doua marimi (10 si 14cm) si sapte culori.

Cu toate ca este o naluca ce evolueaza in stratul superficial al apei, se descurca la fel de bine si la adancimi de pana la 3m sau chiar mai mari (in cazul unui pescuit “la trena” se pot adauga greutati suplimentare, la o distanta de 1-1,5m in fata lui, in functie de adancimea urmarita).

Cand este utilizat la spinning/casting coboara numai 0,5m, ceea ce-l recomanda ca alegerea perfecta pentru pescuirea in ape putin adanci sau cu vegetatie submersa abundenta.

Cand naluca este recuperata tinand varful lansetei in sus, naluca va evolua chiar sub filmul apei. Naluca poate fi animata prin miscari scurte si bruste ale varfului lansetei. Astfel, naluca se va comporta exact ca un peste ranit si va atrage atentia rapitorilor. O miscare brusca atunci cand varful lansetei este indreptat in jos, va imprima nalucii o scufundare rapida. Daca vom astepta suficient, naluca va aparea la suprafata apei, producand un mic val. Acesta este momentul atacului. Este folosit cu succes vara la pescuitul somnului, stiut fiind faptul ca in anotimpul cald acestia-si cauta hrana aproape de suprafata apei.

Este recomandata folosirea unei lansete rigide, cu lungimi cuprinse intre 2,1 si 2,4m, care va fi completata cu un multiplicator si un fir impletit rezistent.

Sursa:”pescarulhoinar.com”

Voblerul Salmo Jack




Daca nu urmariti capturarea pestilor de mari dimensiuni, uitati de Jack. Nici macar stiucile “condamnate” la infometare perpetua, nu vor ramane indiferente la modul in care lucreaza aceasta naluca. Veti avea nevoie si de o reglare impecabila a franei mulinetei, un fir impletit de cea mai buna calitate si o lanseta heavy. Pastrati permanent contactul visual cu naluca, fiind pregatiti in orice moment pentru intepare.
Experienta a dovedit ca stiucile uriase apar de nicaieri, ataca naluca, si-n urmatoarea secunda fac apa sa explodeze. Acest jerkbait este disponibil intr-o singura marime (18cm), doua variante (floating si sinking) si doua culori.
Forma aerodinamica il recomanda atat pentru pescuitul de pe mal, cat si pentru cel din barca. Modelul floating si-a castigat un loc de cinste in cutiile cu naluci ai celor mai experimentati “vanatori” de monstrii. Cele mai bune rezultate au fost obtinute primavara, in ape putin adanci (0,5-2,00m), dar aparitia modelului sinking a deschis noi cai de explorare, putand fi folosit si-n ape adanci. Aceasta versiune evolueaza diferit de cea floating, trebuind sa fie mult mai calma, lenta si recuperata echilibrat. Pauzele dintre jerk-uiri vor fi lungi daca vrem sa ruleze mai profund, chiar daca nu este o naluca de adancime. Cu toate acestea, sa nu fiti surprinsi cand naluca evolueaza in masa apei (la peste 2m adancime) si este atacata de stiucile batrane si experimentate, care urca de la mari adancimi (mai mari de 5m), cedand unei astfel de ispite.
Varianta sinking poate fi folosita pentru adancimi mai mari de un metru. Pentru o scufundare profunda, vom executa o miscare ampla, lenta, tinand varful lansetei orientat in jos. Vom astepta ca naluca sa ajunga la adancimea urmarita si apoi vom recupera. Pentru o evolutie sub filmul apei, naluca va trebui animate prin miscari rapide si scurte, tinand varful lansetei in sus. Dupa fiecare zmucitura, urmeaza o pauza de 1-2 secunde. Mare atentie! Majoritatea atacurilor survin imediat ce naluca se pune in miscare dupa o pauza
Sursa:’pescarulhoinar.com”

Lingura rotativa Panther Martin

  • Panther Martin

Pater Martin este un model special penru ca paleta nu este atasata de ax printr-un inel ci este penetrata direct de el. Asta o faca sa se invarta foarte usor dar are tendinta sa rasuceasca firul foarte usor. Corpul in forma de picatura este din plumb, cea ce o face sa lucreze frumos si adanc. Ori din cauza asta ori din cauza vibratiilor paletei speciale aceasta naluca produce multe atacuri. Pestii inghit foarte usor si frecvent carligul triplu, asa ca ar fi mai bine sa indepartati un crac al ancorei sau sa montati un carlig simplu mai mare cu ajutorul unui inel despicat in locul ancorei. Datorita succesului acestui model, si alti producatori au inceput sa il produca, ex: Mepps XD.
Sursa:”avat.pescuitul.info”

Lingura rotativa Blue Fox Super Vibrax

  • Blue Fox Super Vibrax

Aceasta este o rotativa cu un corp destul de greu. Nu se roteste la fel de elegant ca Mepps Comet, dar produce vibratii puternice facand-o foarte prinzatoare in ape mici si si cu un curent puternic . Foarte buna pentru pastrav dar prinde si clean, biban si stiuca.
Sursa:”avat.pescuitul.info”