-5-
Traseul prezentat mai jos se desfăşoară la limita sud-estică a masivului Mehedinţi şi nu se îndepărtează la mai mult de 5 km în linie dreaptă de municipiul Orşova. Este marcat în marea lui majoritate cu triunghi albastru, marcajul este nou, dar pe o porţiune din mijlocul traseului nu se poate urmări sau lipseşte. Lungimea lui totală este de 16 km şi poate fi parcurs cu piciorul în mai puţin de 5 ore. Deoarece pe 6 km este comun cu E70, recomandăm parcurgerea acestei porţiuni cu un mijloc de transport, durata rămasă fiind de mai puţin de 3 ore şi jumătate. Traseul se poate parcurge în mai puţin de două ore (cu puţină precauţie în prima parte) şi de către bicicliştii înrăiţi, care vor trebui să descalece pe o porţiune de pădure în lungime de 400m cu potecă firavă şi puternic înclinată. Traseul nu se pretează pentru a fi străbătut cu motocicleta. Pe prima lui jumătate direcţia generală de mers este NV, iar pe a doua jumătate SV. Deşi altitudinea maximă a traseului nu depăşeşte 240 m, diferenţa de nivel cumulată este de 480m.
Începutul traseului este pe E70 km 358, la capătul vestic (spre Orşova) al viaductului peste golful larg prin care pârâul Bahna se varsă în Dunăre (U01). Aici un indicator marchează începutul unui drum local spre Iloviţa şi Cireşu. În acest loc există spaţiu generos pantru a lăsa maşina. După 1,3 km (U02), un indicator cu hartă bună ne invită să parcurgem traseul de faţă, care începe 400 m mai sus (U03), pe partea stângă a primului pod, peste pârâul Ţarovăţului (am adoptat şi noi denumirea de pe hartă, deşi localnicii prezintă alte toponimii). Indicatorul a fost plasat mai jos, pentru o mai bună protecţie. După o căţărare scurtă (dificilă pentru biciclişti) intrăm în poteca largă şi deosebit de frumoasă pe care patrulau grănicerii la marginea imperiului Austro-Ungar, Patraula. În foarte scurt timp civilizaţia dispare şi ne simţim în plin munte, deşi ne situăm la mai puţin de 150 m altitudine. Adânc în stânga noastră (30-40 m), Ţarovăţul curge grăbit printr-un mic şi pitoresc defileu îngust, cu numeroase repezişuri şi cascade miniaturale. După mai bine de un kilometru coborâm la nivelul pârâului lângă o poiană perfectă pentru instalarea cortului. Imediat ajungem la o confluenţă de pâraie. Lăsăm la stânga pârâul Bucovăţ (cu sălaş) şi ne angajăm spre dreapta împreună cu marcajul (U04). Traversăm sau nu pârâul împreună cu poteca şi marcajul de câteva ori, în funcţie de preferinţe şi debitul apei. Pe dreapta noastră încep sălaşele (U05), poteca şi marcajul părăsesc drumul de căruţă şi se caţără pe un drum mai dificil prin pădure, versantul fiind înclinat şi poteca nu prea stabilă. Mai multe urcuşuri evită pe sus rupturile de pantă. Suntem de acord cu acest traseu, deoarece drumul de căruţă trece prin curţile sălaşelor, iar gospodăriile din zonă sunt dotate cu un număr impresionant de câini, utilitatea lor fiind pentru noi o enigmă. Marcajul revine la apă, ocoleşte un sălaş şi se opreşte într-o poiană frumoasă, ideală pentru aşezat corturile (U06). Noi nu am mai regăsit marcajul, decât mult mai departe, sub nişte sălaşe de lângă culmea principală a munţilor Mehedinţi. Orientarea este, însă, uşoară: menţinem direcţia de mers şi întâlnim imediat o nouă confluenţă. Apucăm pe drumul de căruţă de pe interfluviul dintre cele două pârâiaşe (U07) şi după un scurt urcuş orizontul se deschide. Suntem înconjuraţi de un peisaj demult scos din curgerea timpului, case, oameni şi animale încremenite în neschimbare de sute de ani. Pădurea de stâlpi – stindard al civilizaţiei de care suntem mândri – este aproape inutilă. Puţini şi-au permis să se racordeze. Cine să aibă bani să plătească racordarea, curentul şi la ce bun? Din când în când se aude ţârâitul unui radio cu baterii: mai mult decât suficient. Am trecut de jumătatea traseului. Drumul de căruţă se curbează spre stânga, pe sub linia de înaltă tensiune, lasă la stânga un şir de locuinţe permanente în care zeci de câini latră asurzitor (puţină pâine sau ceva biscuiţi ne mai scapă de emoţii), apoi se orientează din nou spre dreapta împreună cu stâlpii de beton de joasă tensiune care urcă uşor, împreună cu noi până la drumul mare, marcat, evident, de un alt şir de stâlpi de beton, de data asta de medie tensiune (U08). Aici ne-a impresionat profund întâlnirea cu o tânără de 14..15 ani care nu fusese în viaţa ei la oraş, deşi Orşova este la 3 kilometri de mers pe jos. Lucru pe care îl vom face, însă noi. Ne orientăm la stânga (SV) pe drumul larg de căruţă, trecem apa, apoi continuăm cu urcuşuri şi coborâşuri molcome. Câteva porţiuni scurte mai noroioase ne pun câteva probleme primăvara sau după ploi, dacă nu avem bocanci. Intrăm în pădure şi ne trezim brusc pe un asfalt absurd, fără scop şi finalitate (U09). Coborâm repede în valea Tufărului, trecem pe lângă construcţii miniere abandonate şi reintrăm în puţin timp înapoi în civilizaţie: pe ambele flancuri ale pârâului locuinţe şi adăposturi inaspectuoase, aparţinând de municipiul Orşova, ne însoţesc pe acest final septic de circuit, care se termină în câteva minute în şoseaua E70, la mai puţin de 200 m vest de gara CFR Orşova (U10). Am remarcat pe acest drum o găselniţă originală: drumul este construit chiar lângă pârâul Tufărului, al cărui albie este mai înaltă decât drumul. Când apele cresc, pârâul se revarsă necondiţionat pe drum, unde se debarasează de mormane de noroi. Poate că legendarul Păcală ar fi găsit o soluţie.
Tragem linie şi adunăm: am parcurs un traseu destul de uşor, cu o natură superbă şi complet lipsită de poluare în prima lui jumătate şi am descoperit existenţa unei alternative opuse la civilizaţia urbană, specifică unor zone întinse din subcarpaţii Olteniei.
Traseul prezentat mai jos se desfăşoară la limita sud-estică a masivului Mehedinţi şi nu se îndepărtează la mai mult de 5 km în linie dreaptă de municipiul Orşova. Este marcat în marea lui majoritate cu triunghi albastru, marcajul este nou, dar pe o porţiune din mijlocul traseului nu se poate urmări sau lipseşte. Lungimea lui totală este de 16 km şi poate fi parcurs cu piciorul în mai puţin de 5 ore. Deoarece pe 6 km este comun cu E70, recomandăm parcurgerea acestei porţiuni cu un mijloc de transport, durata rămasă fiind de mai puţin de 3 ore şi jumătate. Traseul se poate parcurge în mai puţin de două ore (cu puţină precauţie în prima parte) şi de către bicicliştii înrăiţi, care vor trebui să descalece pe o porţiune de pădure în lungime de 400m cu potecă firavă şi puternic înclinată. Traseul nu se pretează pentru a fi străbătut cu motocicleta. Pe prima lui jumătate direcţia generală de mers este NV, iar pe a doua jumătate SV. Deşi altitudinea maximă a traseului nu depăşeşte 240 m, diferenţa de nivel cumulată este de 480m.
Începutul traseului este pe E70 km 358, la capătul vestic (spre Orşova) al viaductului peste golful larg prin care pârâul Bahna se varsă în Dunăre (U01). Aici un indicator marchează începutul unui drum local spre Iloviţa şi Cireşu. În acest loc există spaţiu generos pantru a lăsa maşina. După 1,3 km (U02), un indicator cu hartă bună ne invită să parcurgem traseul de faţă, care începe 400 m mai sus (U03), pe partea stângă a primului pod, peste pârâul Ţarovăţului (am adoptat şi noi denumirea de pe hartă, deşi localnicii prezintă alte toponimii). Indicatorul a fost plasat mai jos, pentru o mai bună protecţie. După o căţărare scurtă (dificilă pentru biciclişti) intrăm în poteca largă şi deosebit de frumoasă pe care patrulau grănicerii la marginea imperiului Austro-Ungar, Patraula. În foarte scurt timp civilizaţia dispare şi ne simţim în plin munte, deşi ne situăm la mai puţin de 150 m altitudine. Adânc în stânga noastră (30-40 m), Ţarovăţul curge grăbit printr-un mic şi pitoresc defileu îngust, cu numeroase repezişuri şi cascade miniaturale. După mai bine de un kilometru coborâm la nivelul pârâului lângă o poiană perfectă pentru instalarea cortului. Imediat ajungem la o confluenţă de pâraie. Lăsăm la stânga pârâul Bucovăţ (cu sălaş) şi ne angajăm spre dreapta împreună cu marcajul (U04). Traversăm sau nu pârâul împreună cu poteca şi marcajul de câteva ori, în funcţie de preferinţe şi debitul apei. Pe dreapta noastră încep sălaşele (U05), poteca şi marcajul părăsesc drumul de căruţă şi se caţără pe un drum mai dificil prin pădure, versantul fiind înclinat şi poteca nu prea stabilă. Mai multe urcuşuri evită pe sus rupturile de pantă. Suntem de acord cu acest traseu, deoarece drumul de căruţă trece prin curţile sălaşelor, iar gospodăriile din zonă sunt dotate cu un număr impresionant de câini, utilitatea lor fiind pentru noi o enigmă. Marcajul revine la apă, ocoleşte un sălaş şi se opreşte într-o poiană frumoasă, ideală pentru aşezat corturile (U06). Noi nu am mai regăsit marcajul, decât mult mai departe, sub nişte sălaşe de lângă culmea principală a munţilor Mehedinţi. Orientarea este, însă, uşoară: menţinem direcţia de mers şi întâlnim imediat o nouă confluenţă. Apucăm pe drumul de căruţă de pe interfluviul dintre cele două pârâiaşe (U07) şi după un scurt urcuş orizontul se deschide. Suntem înconjuraţi de un peisaj demult scos din curgerea timpului, case, oameni şi animale încremenite în neschimbare de sute de ani. Pădurea de stâlpi – stindard al civilizaţiei de care suntem mândri – este aproape inutilă. Puţini şi-au permis să se racordeze. Cine să aibă bani să plătească racordarea, curentul şi la ce bun? Din când în când se aude ţârâitul unui radio cu baterii: mai mult decât suficient. Am trecut de jumătatea traseului. Drumul de căruţă se curbează spre stânga, pe sub linia de înaltă tensiune, lasă la stânga un şir de locuinţe permanente în care zeci de câini latră asurzitor (puţină pâine sau ceva biscuiţi ne mai scapă de emoţii), apoi se orientează din nou spre dreapta împreună cu stâlpii de beton de joasă tensiune care urcă uşor, împreună cu noi până la drumul mare, marcat, evident, de un alt şir de stâlpi de beton, de data asta de medie tensiune (U08). Aici ne-a impresionat profund întâlnirea cu o tânără de 14..15 ani care nu fusese în viaţa ei la oraş, deşi Orşova este la 3 kilometri de mers pe jos. Lucru pe care îl vom face, însă noi. Ne orientăm la stânga (SV) pe drumul larg de căruţă, trecem apa, apoi continuăm cu urcuşuri şi coborâşuri molcome. Câteva porţiuni scurte mai noroioase ne pun câteva probleme primăvara sau după ploi, dacă nu avem bocanci. Intrăm în pădure şi ne trezim brusc pe un asfalt absurd, fără scop şi finalitate (U09). Coborâm repede în valea Tufărului, trecem pe lângă construcţii miniere abandonate şi reintrăm în puţin timp înapoi în civilizaţie: pe ambele flancuri ale pârâului locuinţe şi adăposturi inaspectuoase, aparţinând de municipiul Orşova, ne însoţesc pe acest final septic de circuit, care se termină în câteva minute în şoseaua E70, la mai puţin de 200 m vest de gara CFR Orşova (U10). Am remarcat pe acest drum o găselniţă originală: drumul este construit chiar lângă pârâul Tufărului, al cărui albie este mai înaltă decât drumul. Când apele cresc, pârâul se revarsă necondiţionat pe drum, unde se debarasează de mormane de noroi. Poate că legendarul Păcală ar fi găsit o soluţie.
Tragem linie şi adunăm: am parcurs un traseu destul de uşor, cu o natură superbă şi complet lipsită de poluare în prima lui jumătate şi am descoperit existenţa unei alternative opuse la civilizaţia urbană, specifică unor zone întinse din subcarpaţii Olteniei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu