In fine, intr-o dimineata tatal meu mi-a spus: „Fiul meu, cred ca va trebui sa ne vedem casa. Suntem aproape iesiti din gheata. Vezi ca apa libera se intinde in fata noastra.” In acest timp, ramasesera cateva iceberguri care pluteau departe catre nord in apa libera, mereu in fata noastra de fiecare parte, care se intindeau pe numeroase mile. Direct in fata noastra si urmand busola, care acum s-a redresat, in plin nord, se afla o mare inalta.
„Ce minunata poveste vom putea povesti oamenilor din Stockholm”, a continuat tatal meu, in timp ce o privire plina de entuziasm, scuzabila, ii lumina fata sa onesta. „Si gandeste-te la pepitele de aur aflate in cala.” I-am adresat cuvinte amabile de elogiu tatalui meu, nu doar pentru tenacitatea si anduranta sa, ci de asemenea pentru indraznetul sau curaj de explorator in cautare de descoperiri, si pentru ca a intreprins aceasta calatorie care va avea acum un sfarsit incununat cu succes. Ii eram de asemenea recunoscator, de a fi adus provizia de aur pe care o duceam acasa.
In timp ce ne felicitam asupra abundentelor proviziilor alimentare si apei pe care le aveam inca la dispozitia noastra si asupra tuturor acelor pericole de care am scapat, am fost socati de o explozie dintre cele mai terifiante, care provenea de la spargerea unui munte enorm de gheata. A fost o scrasnire asurzitoare ca tirul unei duzine de tunuri. Navigam in acest moment cu mare viteza si am ajuns in apropierea unui iceberg monstruos care era dupa toate aparentele la fel de imobil ca o insula stancoasa. Ni s-a parut, in acest timp, ca icebergul se sparsese si sfaramase izolat si echilibrul monstrului, de-a lungul caruia navigam, era compromis si incepea sa se aplece in directia noastra. Tatal meu a presimtit rapid pericolul inainte ca eu sa inteleg teribilele sale eventualitati.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu