Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(28)

Mi se parea, pe cand priveam aceasta minunata trupa de elefanti giganti, ca ma gaseau din nou in biblioteca municipala din Stockholm, unde am petrecut mult timp studiind minunile erei Miocen. Eram cuprins de uimire tacuta si tatal meu a ramas fara voce sub efectul fricii. Mi-a strans bratul in semn de sustinere protectoare, ca si cum teama sa ne-ar fi prins. Eram ca doi atomi in aceasta mare padure si, din fericire, aceasta enorma trupa de elefanti nu ne-a zarit si a plecat mai departe, urmarind un lider cum face o turma de oi. Ei au calcat iarba tanara pe care au intalnit-o in deplasarea lor si au sfasiat cerul cu mugetul lor profund.
Exista o usoara bruma care lasa pe pamant in fiecare noapte si ploua invariabil o data la fiecare 24 de ore. Aceasta mare umiditate cat si lumina si caldura electrice re-insufletitoare conteaza, probabil pentru a justifica vegetatia luxurianta, in timp ce aerul electric puternic incarcat si regularitatea conditiilor climatice pot sta mult la originea dezvoltarii gigantice si a longevitatii intregii vieti animale.
In unele locuri fundul vailor se intindea departe pe numeroase mile in fiecare directie. „Dumnezeu care fumeaza”, in lumina sa alba clara, privea calm in jos. Era o condensare in aerul electric supraincarcat care mangaia obrajii la fel de dulce ca o susotire rapida. Natura canta parca un cantec de leagan in murmurul usor al vantului al carui suflu era dulce cu parfumul de muguri si de flori.
(va urma)