Timp de trei zile am incercat de a naviga si de a ne bate contra vantului, dar in van. Tatal meu a zis: „Fiul meu, sa ne intoarcem pe acelasi itinerar pe care am intrat este imposibil in aceasta perioada a anului. Ma intreb de ce nu ne-am gandit la asta inainte. Am fost aici aproape doi ani si jumatate, deci, este sezonul in care soarele incepe sa straluceasca prin deschiderea de sud a Terrei. Lungimea noptii reci se intinde actual peste regiunea Spitzberg! „Ce sa facem deci?” l-am intrebat. „Exista numai un lucru pe care-l putem face”, a raspuns tatal meu, „si acela de a merge catre sud”. In consecinta, el a virat bordul ambarcatiunii, a strans panzele la fund si am plecat urmand nordul busolei dar, de fapt, indreptandu-ne direct spre sud. Vantul era puternic si ni se parea ca am fost impinsi de un curent care ne ducea cu o rapiditate remarcabila in aceeasi directie. Dupa exact 40 de zile, am ajuns la Delfi, un oras pe care l-am vizitat in compania ghizilor nostri Jules Galdea si sotia sa, in apropiere de gura fluviului Gihan. Acolo am fost retinuti timp de doua zile si am primit cea mai buna ospitalitate de la aceiasi oameni care ne-au primit in timpul vechii noastre vizite. Am facut cateva provizii suplimentare si am pus din nou panzele, urmand nordul indicat de ac.
De la sosirea noastra la exteriorul Terrei am trecut la travesarea unui canal stramt care a vrut sa fie un drum ingust despartind doua bucati considerabile de pamant. La dreapta noastra se afla o plaja frumoasa si ne-am decis sa mergem acolo. Am ridicat ancora si am ajuns pe mal pe picioare pentru a ne odihni timp de o zi inainte de a ne continua expeditia periculoasa spre exterior. Am facut un foc, pe care l-am alimentat cu cativa busteni plutitori. In timp ce tatal meu mergea de-a lungul malului, am pregatit o mancare apreciata cu proviziile aduse.
Era o lumina dulce, pe care tatal meu a atribuit-o soarelui stralucitor in deschiderea de sud a Terrei. In aceasta noapte am dormit profund si ne-am trezit in urmatoarea dimineata cu totul refacuti ca si cum am fi fost in propriile noastre paturi la Stockholm.
Dupa micul dejun am inceput sa facem un tur pentru a descopri interiorul regiunii, dar nu ne indepartasem mult cand am zarit cateva pasari pe care le-am recunoscut imediat, ca apartinand familiei pinguinului. Nu sunt pasari zburatoare, ci inotatoare excelente de mari enorme, cu un piept alb, cu aripi scurte, cu capul negru si cu un cioc lung ascutit. Ating usor 2,73 m. Ne-au privit parca cu un mic suras si s-au batait, putin dupa, in loc sa mearga catre apa s-au indepartat innotand in directia nordului.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu